o cameră cu două camere

O CAMERÃ CU DOUÃ CAMERE

George Vasilievici

Detonator. Șase puncte despre George Vasilievici

1. Nu-i așa că sunt multe diminețile în care intrii mahmur în librărie și cauți o carte care să îți spargă creierii? Cu care să te așezi liniștit pe bancă în parc și pe care atunci când o deschizi să-ți țâșnească drept în față o sevă multicoloră? O carte care să te dezorbiteze brutal de toate nimicurile pentru care ai anumite impresii și siguranțe? Să îți lovească pieptul să îți taie respirația să îți aducă sângele în cap? O carte care să te facă să țipi fără să îți deschizi gura? Nu-ți face griji. Pentru ceilalți totul este invizibil, tu nu ești izbit cu o viteză supersonică de textul pe care îl ai în față, cartea pe care o ții liniștit în brațe nu ți se înfige crud în ochiul tău latent și toate aceste senzații nu sunt expresia vasilieviciului din tine.

2. George Vasilievici știe despre bunul mers al lumii despre care noi am fost antrenați să uităm încă de când ne-am născut. Este un fel de-a spune că el orbitează undeva în jurul nostru în afara noastră în nevizibilul nostru și trage niște ațe care ies din noi și le dezcurcă.

3. George Vasilievici și-a rupt ochiul de familia ochiilor îngrijiți și tratați în superclinicile și superlaboratoarele pe care noi le construim zilnic în fiecare apartament de bloc din fiecare oraș cu toate lucrurile care ies rele din noi. George Vasilievici și-a smuls brațul și piciorul din această încurcătură. Nefavorabilă și inutilă.

4. George Vasilievici este detonator a ceea ce aș numi în termeni biologici gena George Vasilievici. Contrar așteptărilor științei genetice, aceasta crează imponderabilitate, elasticitate și călătorii extra senzoriale.

5. Atenție cu această carte, fiindcă George Vasilievici nu se citește. Vasilievici se ia, se rupe copertă cu copertă, foaie cu foaie și se înghite dimineața pe nemâncate, se întinge dimineața pe felia dezbrăcată de pâine, se bagă la cuptorul cu microunde până faci poc, se fierbe în ibric și se bea atunci când nu îți mai ajunge timpul, se pune ca mirodenie peste mâncărurile de cuptor, se unge pe corp după baie, se face avioane și se suie în avioane și se decolează și se zboară, se face calendar, se face pătură și cearșaf și față de pernă.

6. Desigur că este dureros să îți dezlipești creierul. Dar George Vasilievici îți trebuie. Consideră această carte ca butonul detonator.

Radu Nichitescu

PRIMA CAMERÃ DIN ORICE CAMERÃ

compunerea și descompunerea

ochii îmi sfârâie în cutia de viteze cu surprize.

aici este perfect. toate sunt curve și deștepte.

ele circulă prin furtunul de lumină ce alimentează

scaunul electric pentru păpuși.

în afară de asta sunt un om normal. știu foarte

bine ce am de făcut și nu mă las deloc pe

o aripă. duc totul la bun sfârșit, unde

viața duhnește-a cel mai înalt zbor.

A z, a b, a o, a r.

carnea de jos se descompune în sunete subțiri

purtate de vânt prin

ceruri puternice, sub care se joacă ele.

fetițele mele

strânse la țesut

covoare

fermecate.

marea

Ascult numai de mare. M-a convins din reclame.

La tot pasul o privesc în acvarii. De fiecare dată-mi

Intră în ochi. Îi place să râdă. La început mă privește

Cu peștii. Din alimentară, din chiuvetă.

De sub lama satârului. Are privirea aia nedumerită,

Cu o aripă ruptă-n cot. În aceste condiții în care

Îngerii lor trăiesc pe fundul oceanului, ce caut

Eu aici pe fundul cerului, mă întreabă.

Îi construiesc

Cinematografe în aer liber. Să mă vadă mai bine

și să mă înțeleagă. Dar asta nu e tot. M-a privit

și din ciorbă. E din ce în ce mai atentă.

Acum mă urmărește plimbându-mă.

Mă vede prin peștișori de aur, prin

Sirene, prin eroi, prin himere. Face studii

dintr-o albastră și perversă convingere.

clarvăzătorul

Băi clarvăzătorule, nu te-ai

săturat să îmi arunci combustibil în inimă

cu lopata aia a ta sterilizată în adrenalină.

Las-o mai moale, o să termini motorul

va sări cămașa de pe el și pieptul îi va

năvăli afară zdrobind lumea vreme de

o istorie, o istorie și un pic, cât ține pauza

ta de masă.

Nasturii sunt aruncați cât colo.

și din neînțelegere își vor face din ei

scuturi, să lupte împotriva mea.

Nu își dau seama că sunt mult mai

Înalt și asta nu mă privește.

Dar de ce toate astea clarvăzătorule?

De ce toate astea când ți-am spus

s-o lași mai moale. Am obosit.

Așa că,

băi clarvăzătorule ia vezi-ți tu

de viața ta personală, măcar

pentru o vreme.

raiul și iadul raiului

pe ea o îmbrac în el. așa apar în viața ei

îngeri transparenți, practic invizibili, care o ajută

să își ducă bagajele genetice. În timpul liber

ei lucrează în grădină unde copilesc morțile tuturor.

Le folosesc la salată. Apoi îi servesc pe toți

pasagerii. Fiecare primește o moarte proaspătă cu roua pe ea.

Să o mănânce după asfințit. Pe stomacul gol.

Îi va dezmorți visele.

Însă femeia vrea să-și ducă singură bagajele.

Poate să țină moartea așa în dinți dacă are mâinile ocupate.

Ea pune piciorul gol pe dig. Falangele se iau la întrecere

În zbor de pescăruș. Are lumina foarte lungă. Îi intră în ochi.

Uneori calcă

Pe ea cu călcâiele.

A DOUA CAMERÃ ASCUNSÃ

1.

dacă se încalță cu lumi ce visează

teniși alergând prin tine, poate fi femeia exactă.

despre idealul ei de a deveni idealul tău

este vorba.

dacă se încalță cu inima mea ce visează

aiurea copaci simpli, doar copaci cu frunze

cu flori, cu scoarță, cu trunchi, cu gând, cu incendii

va merge numai pe cărbuni încinși ca să

îmi demonstreze credința în idealul

acestei clipe din lapte și stele.

Dacă se încalță cu orice visează

Trompete de hârtie subțire,

poate zbura departe

pe note

Și tot despre ideal va fi vorba. În orice

Situație este

vorba despre un ideal exagerat

Irealizabil și lipsit de sens.

Pe care îl voi da așadar copilului

Cu visele proaspete.

2.

cum aș putea să uit

metalul care m-a lovit în față

în pupile

trântindu-mă pe jos să mă gândesc la

câte stele mai strici cu colții tăi legați

în fundă? câte ceruri maxim albastre

ne scufundă.

3.

ne trezim singuri într-o cameră cu două camere,

scufundați, în adâncuri

În miezul necunoscutelor, cum ar fi o cameră cu două camere

Prima cameră era în dreapta și avea două camere

A doua cameră era în stânga și avea două camere

în fiecare cameră sunt două camere. de două ori

Mai multe camere.

Iar pe tavan cerurile tale de cafea cu norii de frișcă.

Porționați egal pentru fiecare invitat locuitor al camerelor.

Să mănânce cu toții din ursuleții harribo ca o glazură

Elastică protejând tot cu trambulina jeleului.

Catapultând orice te atinge. Dar vreau să zic absolut orice.

Toate sar acum în toate părțile

Zboară, își desfac aripile rupte,

Se zboară mai bine cu două aripi rupte decât

Cu o singură aripă ruptă sub unele ceruri străine

Iar asta este una dintre acele camere unde

Fiecare cameră cu cerurile sale. Cate două,

Câte patru, câte opt,câte șaișpe, câte albastre

Ceruri multe până la cer și înapoi la tine.

4.

nora este iubita lui noru

noru se rupe și nora se scufundă

în cerul din ochii lui doru care

este iubitul lui dora.

5.

dacă fac cercetări științifico-zburătoare

pe fluturele de tine ajung la rezultatul

de sus al prăbușirii, din colțul intim al aripii

unde zborul te întâlnește în particular

și-ți polenizează scama de absolut

făcându-o mai multe,

incredibil de absolute.

acesta este însă un fluture de mine

care nu duce la nici un rezultat armat, dar tot

din colțul aripi unde tu cu zborul așa și pe dincolo

absolutul pe rând de absoluți,

ca o familie de prieteni. cam cât

o specie. o specie și ceva.

însă cercetările sunt pe sfârșite

și nu îmi amintesc nimic

din toate alea. nici un calcul. nici o ecuație.

cu o singură cunoscută mirare. dar superbă

vreau să spun.

6.

la firul părului de iarbă se pune pe picioare

o nouă afacere. O nouă stelărie. Aici, normal,

se vor planta, se vor crește și se vor culege stele

precise.

stele altoite cu căpșunile de pe tricoul tău

sau împerecheate cu pruncii din întunericul

moale al primului vis.

se vor cloci chestii de-astea

cu raze foarte coapte și zemoase.

din ele vom găti mâncăruri. vom extrage esențe.

din ele. să fie foarte clar. de lună.

7.

pentru că nu puteau să mă iubească

le-am ucis. erau obosite. deși le serveam

cafea de cristal măcinat în intestinul luminii.

și prafuri lucide din praful de mine.

apoi aruncam cu păianjeni transparenți

să te sugă din sângele meu. cică acolo ești mai tare.

și iată-i acum dormind, bolborosind, obsedați de tine

lângă tine. mă rog. lângă ele. lângă voi.

să mă-nțelegi mai bine

afară însă întunericul e sclipitor și nu mai are

nici o importanță. oricum le-am ucis și le-am

smuls aripile cu cleștele. erau obosite

și nu se rădeau la subraț.

8.

poate să fie scurt sau poate să fie lung

fără să fie deloc. Să fie numai de aici

până la păsările din sala de gimnastică

a cerului.

Tu să-l încurajezi și să-l aplauzi

Când ridică o privighetoare mai grea.

El este angajatul meu universitar la catedra de zbor,

o să se simtă împlinit. Foarte aproape de medalie.

9.

Culegătorul de iarbă îmi este prieten

programat să intervină și să rupă în două verdele

lung și ascuțit din fața lui. ca un specialist.

să nu îi curgă sânge.

Și apoi uită. Și firul se repetă

Fără știrea lui. A culegătorului de iarbă

Proaspătă.

Foarte bine intenționați, ei culegătorii de iarbă,

Șterg firele de trupul transpirat.

și chiar de tot și de toate.

Venim noi ca niste draci în urma lor

Luam firele și fugim cu ele în cea mai

Necunoscută noapte, cu întuneric amnezic.

Ni le înfigem în cap. ORICE. numai să uite

Odată de ele culegătorul de iarbă și să

se întoarcă acasă.

10.

Mă trezesc într-o zi oarecare.

Obiectele din familia obiectelor mele nu îmi mai provoacă nimic. Tot ce eu credeam că ele îmi provoacă, mi se șoptește de fapt din altă parte albastră, dacă albastrul există. Că ele au fost inofensive. Că ele nu mi-au tulburat privirea cu sublimul. Nu ele m-au făcut să râd isteric, nu ele m-au învățat să îmi miros iubita. Nu ele oricum și oriunde cel născut din pământ moare din cer.

CAMERA MEA

george nploaie

privește cum plânge afară,

albastru și roșu și prieten,

destul cât să nu pierdem ocazia acestei zile perfecte

în care putem să ne batem cu bulgări de lacrimi

atât de mari și de convingătoare

încât se pot pune-n ei chiar și pietre.

oricum tu îmbracă-te bine

să nu îți intre cumva tristețea

sau fericirea în oase

vei cădea la pat

în oricare din această situație

chiar foarte repede,

înainte să faci în stomac

tradiționalul om de lacrimi,

înainte să mă chemi ca-n fiecare noapte

să te ajut, să-i punem împreună nasul,

gura și ochii, mâinile și nasturii

cusuți direct pe piele,

înainte

să îi băgăm în gură ceruri crescute-n laboratoare

genetice.

dar ți-ai pus ca de obicei cărnuri bezmetice

primite de la părinți

să nu te tragă emoția la spate

și acum îi răsturnăm în cap oala plină cu moarte

din asta de la chioșcul din colț. O moarte din asta trainică.

Ieftină și bună. Cu mari șanse să se întâmple grămadă

peste ceva.

expiră la data de

Se iau două aripi din alea mai crocante care pleznesc în dinți

Ejaculând în mamă toată tensiunea înălțimilor

Și mi se înfig în spatele vinovatului principal,

Așa sângele îmi curge înăuntru

Și ajung un înger de om mort

Care sângerează de moarte prinăuntru.

De aici văd tocmai pe dos.

Și copii dau tâță mamelor fierbinți.

Și tot cu sfârcurile din buric îmi despică,

În dublu roșu-ncercănat, marea din priviri.

Apoi se fierbe la foc mic

Până când scad aripile

Și se zboară prăbușit

de-a dura

Înapoi din cerul luminat de soarele buric

Până la osul de minte.

Se scoate totul cu grijă din uter

Și se lasă la trăit.

Până cresc neted și mă întind

De la capul nașterii târăș la picioarele morții.

Mi se testează rezistența si termenul

De valabilitate.

Să se vadă de departe când mă rup.

La urmă se toarnă niște praf lichid

Concentrat de lacrimă.

Apoi mă lasă la aer

Și îmi smulg aripile.

Sângele va curge înafară

Și îngerul îmi va putrezi

Până la om.

mă trag de șireturi cu mama campioană

dacă te naști tată ești mort.

știu asta de când s-a născut mama.

am fost acolo în ea

și acum avem aceeași vârstă.

și totuși mama s-a născut altădată

când mama ei s-a născut

mama mea era acolo în ea

și încă de pe atunci aveam toți trei

aceeași vârstă.

nu-i de glumit cu așa ceva

dacă vrei să faci sport de performanță.

oricum nu ai încotro.

parcurg așadar kilometri de mamă

după kilometri de mamă, înot sau pe jos,

după cum bate inima.

și fiecare mamă cu inima ei născută

din inima mamei sale. Ridic o halteră.

și fiecare mamă cu inima mea olimpică

atârnată strălucitor de gât.

din când în când

mă mai opresc la intersecții,

îmi storc picătura de moarte

din trup

mă usuc

și merg mai departe.

așa se moare aici, la-ntrenamentul pentru

moartea de-odată,

cu picături din lacrimă urlată.

și prima picătură de moarte este prima

picătură din viața de apoi.

altfel n-ai din ce să mori.

așa că mama mă bagă la flotări

sau mă aruncă jos pe scări.

în clasa inferioară

repetent la penultima mamă.

are și ea deșertul ei de suflet în care

adesea mă pierd și nu ajung la examenele

finale.

nici măcar soarele nu are vreo treabă cu astea.

cu zilele. cu noaptea.

cât despre tată?

va păți la fel, că asta e, dacă ești tată ești mort.

și despre morți numai de mine.

drive test

Ne dăm cu moartea pe derdeluș

Facem concurs cu premii așa

Ca între doi îndrăgostiți.

Doi câte doi. Eu cu mine. Eu cu tine.

Viața este numai bună pentru alunecare

Și gândul schiurile mele pe cer.

Mă sprijin tare în focul de la lumânare

Te fugăresc din carne-n carne

Așa ca din mister.

Pe pârtie răsar jaloane fine

Fac spre stânga. Tu spre mine.

Chiștocul spre dreapta pe geam

odată cu timpul pe care îl luăm la labă,

oricum înviem după trei zile

când se va stinge focu-n iarbă .

Nici un pericol, nu mai dai foc la casă,

gândacul este stins pe masă,

și mergem să futem o pizdă-n gură

oricum se moare din orice liliac albastru

sau din ceva ce n-are nici o legătură

sub fața mea ca o cagulă.

alunecarea se face de la capătul lumii încolo

printre celelalte flori neinventate

din sensul tău opus urmelor mele

mă-nchide-ntre două ceruri blindate

mă leagă de sânge cu raze de stele

mă șterge de gânduri cu îngeri igienici

mă bagă cu forța-n celula de piele

mă suge de tine prin țepi de arici

mă îndeasă cu capul în mări foarte mici

mă arde de viu cu negre lalele

scoase cu seringa din vene.

așa-i de când am personalitate dublă

confund cerul cu mascota

și nu strivesc Toyota.

CAMERA COPILULUI

întâlnirea

unde ești? vino mai repede, grăbește pasul. traversează cu atenție strada, cât se poate de regulamentar. să fii politicoasă și plină de respect. nu este o joacă. nu mai ești copil. e chiar o ocazie unică. o chestiune extrem de importantă ce merită toată atenția și concentrarea. n-o lăsa să-ți scape. dă dovadă de seriozitate și profesionalism. și mai ales, să fii punctuală. portocaliul te așteaptă așezat pe toate petalele de-odată.

sânge

Ce se întâmplă doctore? Nimic deosebit, am mai avut astfel de cazuri, nu îți face griji, problema ta este ca și rezolvată, zi mersi că nu este mai rău, putea fi și mai rău. Este grav? A, nu, doar îți curge sânge. Sânge, cum sânge, de unde îmi curge sânge, de ce îmi curge sân’ge? Nu știu, dar o să se oprească.

A TREIA CAMERÃ, AFARÃ DIN CAMERÃ!

gloanțe colorate

Orașul e front. Din piepturile eroilor curg flori pe stradă. Dacă pierzi prea multe ar fi bine să nu te mai gândești la asta. Gândește în gloanțe trecătoare prin păsări ce vor atinge-n suflet pământul. Numai așa vei ajunge aer proaspăt. Altfel vei trage câte o respirație de la alții. Pe diverse căi cum ar fi sărutul. Rămas bun , însă. Rămas bun? Această dezamorsare nu este obligatorie dacă nu ești ciuruit. Totul țâșnește cu ușurință. M-am uitat în oglindă. Am stors mormintele de mine și de tine. Nu mai este nici o floare de curs și se curge cu flori electronice. Orice, numai să ai ce curge. Te mulțumești chiar și cu flori concentrate și pasteurizate. Apoi ajungi în ultimul hal. Furi o petală în tramvai din ochii bogați ai fetelor de liceu. Ti-e foame. Nu te poate acuza nimeni de nimic. Nici nu se observă lipsa ei cu ochiul liber. Mai ales de sus. Nici un rid pe fața portocaliului copil cu raze de lapte, mici și ascuțite.

aseară

Aseară cred că m-a pufnit ceva, un fel de râs înghițind lacrimi. Dar asta a fost aseară. Azi este duminică. Și duminica este portocalie. Sâmbăta este galbenă. Vinerea abis. Joia cărămizie. Miercurea ninge. Marțea roșie. Lunea neagră. Cam asta fiind pe scurt ordinea precisă a culorilor în care mă desfășor succesiv. Cu toate astea împingem împreună covorul ăsta, îl desfășurăm de mii de ani cu toate efectivele noastre. În demență. Împingem. Împingem chiar și acum umăr la umăr. Am transpirat tot. Cine știe pe unde o să creadă că am umblat. Dar ea nu mai există, așa că împinge, împinge omule de lângă mine. O ultimă sforțare. Pune capul aici pe umărul ăsta al meu. Îl vom ataca prin vis. Timpul, când doarme este foarte ușor. Iese din om și se ridică la suprafață. Visul lui este calul nostru troian. Timpul nu își visează mațele. Noi suntem mațele lui visate. Mai avem atât de puțin. Merită să încercăm. Putem privi pentru prima oară peste covorul făcut sul în fața noastră. Este șansa cea mare. Unul va scoate un topor sau ceva ascuțit și va încerca să sape un tunel prin stratul de planetă. Victimei îi curge sânge în mod evident. În vis însă, pe ea o doare burta. Mațele sunt cele care se revoltă. Cioplește. Cioplește omule de lângă mine. Urmărește-mă cu atenție dacă nu știi cum se taie o scurtătură. Mocheta s-a așezat superb în spatele nostru. Prinsă-n blocurile disciplinate și foarte primitoare. În vis vine toamna și o să ne zvârcolim ca niște zvârcolaci.

armonia

Armonia mea este armonia toamnei de sub chipul împotriva celorlalte anotimpuri. Asta simt de când lucrurile au luat-o razna. Nu voi mai dormi niciodată. De asta mi-e frică. Că m-am trezit acum câteva zile și nu mai știu când. Ieri a fost azi. Alaltăieri azi pe la unșpe dimineața. Și mâine va fi dupăamniază, poate asfințit. Atunci ochiul stâng va deveni ultima lacrimă a ochiului drept. Moartea va sta cu mâinile în sân. Rezemată de ușa de la intrare. Hai meserie mai repede. Mai ai o lacrimă. Atât. Hai grăbește-te. Unii mai au și alte treburi. La patru și cinci am pauză de țigare. Te-mbârligă ea. Adevărul este însă altul. Moartea își astâmpără setea cu ultima lacrimă. Când ochiul stâng se stoarce prin ochiul drept ea este acolo cu vârful limbii întins ca o saltea de siguranță în drumul lacrimi.

amenințarea

Autoritățile mă acuză de trafic cu steluțe norocoase. Cu o singură excepție, celelalte sunt produse în fabrica de la ovidiu și îmbuteliate în cer de noapte rotundă și lucioasă. Pe care întunericul alunecă. Nu se poate lipi de ea. Cade într-o rână. Etichetele de coca cola se lipesc însă pe orice indiferent dacă există sau nu. Dopul nopții este și el deghizat în stea. Butonul secret. Ascuns în mulțime. Asta vor autoritățile să afle de la mine. Poziția lui exactă. Asta mă întreabă insistent în vreme ce desfac sticla de cola și întunericul pofticios țâșnește peste noi prin toți pereții. Prin nări.

CAMERA DIN ULTIMA CAMERÃ

victor

nu pot să mănânc toată banana asta cu ciocolată și frișcă. Sunt prea mică.

N-ai crede că uriașul e iubitul meu. Îmi este devotat. Îmi sare în ajutor

și-nghite bucata ce mi-a rămas în farfurie. Înainte ca cineva să observe că în oglinda farfuriei am frișcă pe față. Bineînțeles.