nuduri cu păsări albastre și pictor

cât de mirat ai fost că sunt aici doar pentru tine cum ieșeam amândoi din cămașa de forță cum ne rodeam cărnurile și creșteau macii din libertatea noastră extremă cum tu erai mai greu și eu nu simțeam că mă zdrobești sub foamea ta cât de mirat erai că mă poți ucide și eu cum așteptam să mor de fiecare dată cădeau zidurile ospiciului și scăpau toți demonii inventați în beznă de noi de fiecare dată îi opream cu pielea mea goală pe nerăsuflate le sorbeam focul rosteam blesteme în locul lor apoi îmbrăcam cămașa de noapte și mă lungeam lângă tine lumea părea un sicriu noi eram morții ei proaspeți iubindu-ne fără să ne mai atingem un timp lipseam de undeva fiecare răscoleam visele cu întrebări un pictor nebun ne iubea pe amândoi ne picta sângele în culori tot mai apoase îmi amintesc că la început nu puteam fi lăsați singuri fără să ne devorăm umbrele sau fără să scoatem din minți toate păsările albastre