romburi

camera e oarbă ca tine ca mine. e goală ca noi. pereții respiră sfărmând trupuri de aer dar mai sunt atâtea lucruri obișnuite despre care am putea oricând să vorbim. am lăsat vorbă să-mi planteze un copac pe mormânt. nu pot să mor așa, fără nicio rădăcină. ascult cântece irlandeze și sun la salvare. gura mi-e plină de cuvintele tale. covorul ți-a înfășurat viața în romburi. ești gol și te doare pielea nu știi cum s-o mai smulgi fără să te miști. orice gest ar putea să destrame timpul subțire ce ți-a rămas. am aflat că ea te așteaptă cu pântecul plin ea te așteaptă în durerile facerii demonii îi smulg umbra și-o lasă goală pe cataligele ei de întuneric. am lăsat vorbă că te nasc la miezul nopții. lupul ce-mi linge rana e același mereu. și tu ești același cu ea, doar i-ai înghițit numele.