Mediu
îți las ție toate lucrurile portocalii din lume
și toate deflorările cu mici și secrete sângerări ți le las
nu mai cred că există veșnicie
nimic nu e și nici n-a fost vreodată definitiv
chiar și plecarea mea are întoarcere
locurile acestea nu vor exista atunci
dar eu le voi recunoaște cumva
după copiii care vor semăna toți cu noi
nu știu cum te vei numi după asta
poate că nu va conta prea mult. tot nu te voi striga niciodată
nu-ți voi face semn
nu voi respira cu grijă să nu te trezesc
câteodată în somn vei deveni transparent și fără să știm vom fi identici
ca la-nceput
toate apusurile oranj îți rămân ție.
iau doar o mică parte din tine
cea despre care tu nu știi nimic.
restul rămâne să răsară și să apună în locul meu
023215
0
\"chiar și plecarea mea are întoarcere
locurile acestea nu vor exista atunci
dar eu le voi recunoaște cumva
după copiii care vor semăna toți cu noi\",
iată iată iubirea întinsă firesc, fără fracturi stridente.
\"nu voi respira cu grijă să nu te trezesc\",
aici, poeta își amintește de începuturile \"noi\" - ului ei și al lui și se continuă cu tema identificării cu celălalt, androginitate spirituală perpetuu căutată, de noi toți.
Poem pliat pe nostalgia inceputurilor și cu o aripă spre înainte, în reverență subînțeleasă.