ioana matei

scrie despre ochii lui...ștefan ciobanu, mi-a placut tare mult poemul tau!
si mai ales versurile:

\"urmăriți-o cu privirea
cum înflorește citind aceste versuri cum sufletul ei
face piruiete
iute iute
de atrage intreg universul spre ea

nu-i spuneți nimic
pentru că acum are fragilitatea unor
coarne bourești\"

imi vine sa continui asa:

\"si te du la balta
si bea apa calda\"...

se pare ca poetul poseda o mobilitate m(i)/(e)ntala demna de invidiat...cu toata delicatetea de dupa...nevoia de ploaie...

si mana si ceasul *tau* sunt bolnave!...ma refer la fotografii, forma ta esentiala de exprimare...cuvintele mint...ca multe altele...

poem ca o sugestie... renunțare...*stau si ma-ntreb* la ce?...

un cuvant al raspunsului tau pe care nu l-am inteles...poate chen in loc de \"can\"?...altfel dispare mesajul *intregului*...oricum, multumesc!...

mesajele poeziei tale se desfasoara in planuri multiple...si exista si libertatea alegerii... cititorului...gemul ascunde in el savoarea fructului...daca nu e otravit...adica \"gem de durere\". Glumesc, sigur.

aici cuvintele par să descrie o lume dominată de întâmplare, a înstrâinărilor de noi și între noi...o lume în care imaginatia nu poate imagina decat haosul... o lume in care nu putem alege si neputinciosi suntem prinsi definitiv ca intr-o panza de paianjen...dar eu cred ca in fiecare clipa a existentei noastre traim in lumea pe care o meritam atunci...si in fiecare clipa alegem o noua lume secunda, construindu-ne (drum in noi insine) mai departe...un poem ce (ca si altele) da de gandit...

...doar intr-o lume cu *intersectii* berbecii se omoara intre ei...

si \"nu mai pot fi retopite emoțiile
altceva se proiectează-n orbite\"

un poem impresionant al zbuciumului lăuntric și frământărilor interioare ce conturează nimicul ca nonsens dătător de sens...folosirea genului masculin mă duce cu gândul la sentimentul de fraternitate ...un poem trăitor, încărcat de emoție, pare-se, gândit îndelung...

dialogul cu sinele presupune o *existenta* separata de el...deci cine sta de vorba cu cine?...iar despre cuvantul scris...el continua sa apartina mereu celui ce l-a gandit/rostit...cu toate consecintele *nasterii* lui...multumesc pentru raspuns, marul cunoasterii...

in loc de piramida cu varful in jos...pur si simplu piramida...

inca o portita spre (ne/)iubire... (neintelegerea?)

eu credeam ca disperarea ne proiecteaza in neiubire, intr-un spatiu pustiu, strain de iubire...mi s-a parut ca poemul tau vorbeste despre o iubire separata de Dumnezeu...despre o iubire/neiubire *din afara* LUI, profunda si dureroasa *absenta* care ne arunca, prin limitari si suferinta in EL...poate ca nu sunt in *stare* sa inteleg... iubirea pro:)...multumesc pentru raspuns...te voi citi cu drag in continuare...cautand ascunse adevaruri...

aici parcă poemul desenează o *iubire* ce se strigă în șoaptă...să nu-l trezească pe Dumnezeu ...impresionantă grația scriiturii și rafinamentul mesajului...final cheie, ca un salt/deznodământ:

\"cineva te iubește cu o disperare
care te aruncă în Dumnezeu. \"

eu cred că Dumnezeu e Iubire!...iar drumul nostru iubire pași pe treptele Ei...

cu prețuirea profunzimilor gânditoare,
ioana matei

amenintatoare aici ca un mesaj subliminal...absolut fascinanta aceasta fuga din oglinda inima...tic tac tic tac tic tac tac tac...striga oglinda...(sau Mutti?)...afara ecoul si priviri inghetate...

poate sa *destrame* jocul cu margele de sticla intr-o agapa?...o imagine (foarte bine?) ascunsa intr-o imaginatie *atat* de *vorbitoare* incat, iarasi, imaginatia e un fel de orb...IMP si VM impreuna...tare frumos!...

aici, undeva, pe drum, lumina condamnă la moarte întunericul lumină...de dedesubt...poemul tau are mare dreptate...\"contează perspectiva\"...
\"pe eșafod numai liniștea asistă la execuția zilnică\": ma gandesc la un drum sacrificial al *construirii* de sine ce mereu se desfasoara in liniste, ca un adevarat ritual...
\"înmărmurirea celorlalte fețe e dintr-un alt ritual()\": neintelegerea unui alt drum pe drum...
\"doar călăul rămâne consecvent cu sine()\": cautare de sine cu orice pret...
\"de cealaltă parte o lună îndoliată și libretul unei stele târzii()\": durerea renuntarii la cel de pana atunci, ce nu se mai stie/reciunoaste...
\"nodul e bine strâns()\": forta luptatorului ce nu ezita niciodata, asumandu-si deciziile...
\"deși lucrurile vor sta mereu spânzurate între sine și cer()\": o ultima privire imprejur...
\"se vor balansa un timp apoi vor face saltul spre altceva()\": credinta ferma intr-o necesitate divina, intr-un sens ascendent al *lumilor* devenirii...
\"privirea va tăia legătura nefastă()\": saltul spre inca o treapta...
\"sar cătușele întunericului() lucrurile condamnate la viață aclamă sentința luminii\": aici intunericul o devine...o alta lumina...
aici raman fara cuvinte...nu inainte sa rostesc: TOTUL CONTEAZA!...

epigrama atinge un inalt rafinament...mie mi-a placut mult, chiar foarte mult!...doar subtitlul ma pune putin pe ganduri...legaturi cu parfumul de tei?..nu...nu cred ca e asta...mai caut...

logică și intuiții...despre \"libertatea cuvântului\" și \"cuvântul născut liber\"...subtil joc de cuvinte ...*rafinarea* cuvântătorului în *rostirea* cuvântului este o inchidere (indepărtare de vulg)/deschidere (apropiere in trepte) de esente până la identificarea cu el (el Cuvântul Esentă)...dar...exista ceva rau aici...de exemplu raportari la \"insulte\" si la \"stadioane cu aplaudaci de ocazie()\" (pare-se importante , totusi!(?))...intr-un context atat de inaltator si profund...logica imi tot face semne sa tac...intuitia ma face sa amintesc despre Cuvantul Iubire...unde e Iubirea aici, George Pasa?...

vizual extrem de placut...e multa armonie aici...si un fel de vulnerabilitate a frumusetii...si trei *culori*...alb...negru si oranj...albul defineste contururi...negrul se *apara* de negru prin negru...intre alb si negru...orange, ca o amintire focului...iar ploaia..*victima* focului?...inca mai caut...

cuvantul care *pleaca* intelege cuvantul ce *ramane*...poate asta este chiar conditia necesara *plecarii* lui...aici e pretinsa o falsa *inaltime*...o falsa intuitie a treptelor cuvantului...eu asa cred...dar...un text interesant si profund...

un text despre sclipiri de amazoană...și despre un cireș ucis... cu sâni?... știu, am o exprimare ambiguă...mi s-a mai spus...dar, cred eu, adecvată pentru iluzii cu \"îngerul a încetat\", nu-i așa?...