Ioana Florea

stelele sunt oarbe astă-noapte am descoperit forma perfectă a căldurii mulată pe corpul tău singurătatea voi îndupleca necuprinsul să mă închidă într-o sferă a propriei respirații lasă-mi

te-am pierdut printre pleoapele zării aprinse sunt vântul care suflă în lumânările cerului întinsă pe toate cărările sufletului mă dor semnele trupului tău visez mereu pe aceeași parte

visez deschisă către răsărit cu mintea în colțuri uitată pe veșnicia trecută citesc pagina vieții cu nesațul pruncului la sân și poate voi găsi un nimic uriaș cu pene de păun înfipte în

mă lovesc în cădere de oasele tale duhnind a viață unghiile se înfig în iluzii doresc un mort cu ochii pustii răstigniți în ceață privirea mea prinde rădăcini în trupul pământiu al Lunii cocon

afrodiziacă te-ai întins pe-o parte vălurind ispitele romanțate care-mi ghicesc viitorul în ochii tăi mareici din dragoste voi avea mereu insomnii preludiul unei secunde în palmele

strigoiul acela bătrân apărea în fiecare seară în colțul întunecat al camerei mă înlanțuia cu fumul de țigară aura sfinților răstigniți în vid strigoiul acela bătrân mă dezbrăca dintr-o

Mă ridic și durerea din mine își strigă neputința trupul nu m-a uitat, podoabele lui mă susțin, mă ridică ating norii negri cu mâna, las ultimul fluture să zboare îi ferec în inima mea cu mii de

...simt încă în mine pâlnia de nisip în fundul căreia o insectă ucigașă așteaptă furnicile... groaza se află în noi.... dar eu am reușit să mă despart imperceptibil de ea, forțele interioare mă

nu suport ochii tăi blânzi de fecioară adormită violată de întuneric îți urăsc chipul luminat și zâmbetul sfios amintire de roze toată privirea ta mă-nfurie în ploaie de lovituri cazi așa