Iubiri echidistante

mi-a placut, desi nu-mi plac colaborarile in poezie, mai ales, ioana ca tu esti destul de micuta. in fine, nu sunt de acord cu asta. textul e dragutel, insa se vede ca il ai pe ionut in spate, mi-a placut vorba lina si respirata si sfarsitul,
medeea

sentimentul nu are varsta si cum poezia e sentiment, anii mei trec in ceata si nu mai conteaza.
ma bucur ca ti-a placut poezia. nu voi comenta parerea ta cu privire la colaborari, caci felul de a gandi al unui om trebuie respectat.
sper ca ma vei mai vizita,
astept cu drag,
ella

Andreea, sper ca nu esti geloasa ca Ioana ma are in spate...
Poezia nu a fost facuta cu un scop anume, nu nu se poate numi nici macar colaborare. Este un dialog sincer intre doua persoane, un mod de gandire si bineinteles sentiment. Partea mea favorita din aceasta poezie este chiar ultima strofa, versuri care ii apartin Ioanei si care demonstreaza ca poate scrie fara sa aibe pe cineva in spate...ci alaturi, ca o tinere de mana, ca un act prietenesc...

sa stii ca dragostea nu are:varsta,sex culoare.Nu ca as fi luat fraza dintr-o melodie lumeasca...

\"nu se poate numi colaborare\"...ok, daca asta spune ionut, probabil asa o fi. Dar totusi, permite-mi, ella, sa o numesc asa. Aceasta colaborare a dat roade bune. Uite de pilda a doua strofa. imi place foarte mult. Si sunt aproape sigur ca este rezultatul muncii lor, sau a conversatiei lor, mai bine zis. Este frumos poemul...vorbind din punct de vedere al geometriei in plan care spune ca iubirile echidistante sunt foarte greu de pastrat si de ajuns la ele. Sunt prof universitar de mate de-asta. :)). Felicitari ella si felicitari ionut. Ati facut o treaba buna. Cu drag, DAniel.

ionut are dreptate, am investit sentimente in poezia asta...
ruben, dragostea e minunata, pura,asa cum zici si tu.
dany, iti multumesc de vizita si sa stii ca daca voi avea nevoie de o chestie la mate, te sun si imi zici, oke?
ma bucur ca v-a placut..
ella

Sfântul X.

A fost odată un călugar care
Doar prin pustiu bătători cărare –
Și-a întâlnit acolo un bătrân
Care i-a fost și dascăl, și stăpân –

Plecă apoi și a găsit un puț
În care coborâ, și-i cobora
Pe-un fir de jneapăn, dascălul, așa,
Câte o rădăcină de brăduț –

Și după 10 ani, sfârșit, muri
Trudit în chinuri și în rugăciune,
Dar trupul lui de seu nu putrezi,
Doar izvora din el mir de minune,

Ca semn că unde soarele n-ajunge
Ajunge dragostea lui Dumnezeu,
și plânge…

iti stiu poezia. nu-i nevoie sa imi arati in pagina mea faptul ca i-ai pus diacritice, ci sa modifici acolo in pagina ta.
credeam ca vii cu vreo..parere despre poemul meu, dar in fine...
ori imi dedici poezia? ca eu nu vad de ce ai pus poezia ta aci la mine? poate ma vei lamuri vreodata...
ella

Ei, Ella, prin poezia pe care ți-am oferit-o am vrut să îți aduc un exemplu de iubire neechidistantă din partea unui om, nicidecum să îți arăt că am pus diacriticile...

oh, atunci iti multumesc pentru ca m-ai iluminat si imi cer scuze ca am inteles gresit. poaezia ta imi palce si iti multumesc de gestul tau frumos..
ella