Poezie
Îngerul din vată de zahăr
m-am născut de ziua mea
1 min lectură·
Mediu
brațele mi-au crescut aripi
sunt îngerul din vată de zahăr
am degete albe și degete negre
oceanul unei iubiri de om
îl trec sub pleoapa morții
cu visele amintiri din viitor
zdrobite pe treptele unui suflet
deschid palmele arse ale umbrei
și ascult Lumea cum plânge
cu inima între dinți
nu mai încap prin urechi de ac
copii nu mă mai trag de ață
prin cerul alb de rugăciuni
084.889
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Florea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 69
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Florea. “Îngerul din vată de zahăr.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-florea/poezie/230993/ingerul-din-vata-de-zaharComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Ceea ce impresioneaza in poezia Ioanei este nu doar faptul ca reuseste sa evite tentatia vulgaritatii, care paste tinerii poeti ai momentului la fiecare colt de poem, ci si felul in care reuseste sa sublimeze experiente cotidiene comune sau amintiri ce evoca universul copilariei in metafore de proportii, ce ridica discursul de la prozaic la liric si textul de la simple insemnari la poezie. Emotia autoarei se deschide atat catre lumea ingerilor (sunt ingerul din vata de zahar), cat si catre cea a mortilor (palmele arse ale umbrei), credinta insa nu este lipsita, arghezian, de indoiala (cerul, osuar de rugaciuni). Peste toate acestea pluteste o atmosfera de o rara puritate si gingasie feminina, aproape unica intr-un orizont poetic saturat cu secretii umorale, menstra si blazare de doomiista trecuta inainte de vreme (de la Rodica Draghincescu pana la mai batranerele Elena Vladareanu, Diana Geacar, Oana Ninu et Co.)
0
Ioana Florea, cu aripile care ți-au crescut îți doresc să zbori, să plutești în ceruri, să șoptești stelelor de visele tale și de dorul tău.
La mulți ani cu ocazia zilei tale de naștere.
Succes
Cu drag
Djamal
La mulți ani cu ocazia zilei tale de naștere.
Succes
Cu drag
Djamal
0
dragii mei va multumesc pt toate cuvintele voastre , ati adus un strop de fericire intr-o lume atat de trista... acum, azi, nu mai incap prin urechi de ac, dar sper sa ma mai primiti in inimile voastre, sa plangem, sa radem... acolo sper sa mai am loc...
cu drag pt voi toti,
ionella.
cu drag pt voi toti,
ionella.
0
La mulți ani și toate urările de bine!
Acum referitor la poezia ta, este un text concis, în care ai reușit să gestionezi bine figurile de stil.
Incipitul este destul de puternic, și imaginile susțin poemul.
O poezie plăcută.
Acum referitor la poezia ta, este un text concis, în care ai reușit să gestionezi bine figurile de stil.
Incipitul este destul de puternic, și imaginile susțin poemul.
O poezie plăcută.
0
aici imi pare proba simplegadelor \"copii nu mă mai trag de ață prin cerul alb de rugăciuni\"... sa fie aici nostalgia unui Atunci cand unii copii te trageau de codite? tare mi-ar placea aici sa nu fac poetica si sa-ti las \"loc de poietica\"... urarile, de la scara mea sa ajunga la Scara ta, cu bucurie si briza marina
0
andreea, elian(dana), si mircea, va multumesc pt minunatele voastre cuvinte. sunt fericita, mi-ati adus mii de zambete si inima bate tare-tare.
nu stiu ce s amai spun.. cu mutl mult drag,
ionella
nu stiu ce s amai spun.. cu mutl mult drag,
ionella
0

Versul cinci nu prea îmi sună bine...parcă e prea banal, dar dacă ție îți place, lasă-l așa. Apoi, versul șase, mie mi se pare că ce spui acolo este puțin clișeu, adică, visele sunt amintiri din viitor oricum, și mulți au mai spus-o, dar în fine, nu vreau deloc să te descurajez. Foarte frumoasă imaginea Lumii care plânge cu inima între dinți. Parcă e prea mult pentru ea, așa-i?
Penultimul vers este foarte reușit, te felicit.
Totuși, cel mai mult m-a plăcut ultimul vers. \"cerul alb de rugăciuni\"...foarte frumos.
Să crești mare Ella.
Frumos poem...
Mai trec.
Cu drag, DAniel.