Proză
nerușinare
4 min lectură·
Mediu
A mânca vine poftind. Să zicem…
Budincă de macaroane, frișcă și sos de ciocolată, înghețată de mentă, salată a la boeuf, salată de icre fără ceapă, rață pe varză călită, plăcintă cu dovleac, albă că zăpada, cozonac fierbinte cu cacao și nucă, coajă de pâine de țest, fund de brânză proaspătă, nesărată, scoasă din sedila, cireșe, vișine, struguri negri, sorbet de lămâie, piersici moi cu sâmbure roșu, ciorbiță de vițel cu smântâna, etc, șamd.
Ieri m-am mușcat de mucoasa obrazului drept. Mă doare de crap. Am fost hulpavă. O nerușinată.
Deschid gura. Privește-mă în gură. Hai ! Pune lanterna pe măselele mele. Pe limba mea roz. Nu e atât de lungă ca a ta. Nu e lată, nu e învârtitoare. E subțire și roz, se plimbă pe incisivi, pe canini, umezeste buzele. E o limbă ca toate limbile, o scot din când în când, cu nerușinare, și o arăt. Asta e limba mea, ințelege-o, salut-o, este o limbă subdezvoltata, naivă, autista, o limbă de minte de copil, nerușinată limbă am și subțire, abia îmi încape în gură, chiar dacă e atât de subțire și scurtă. Cască-mi gura, mișcă uriașele oglinzi și focalizează becul farului de la Constanța între amigdalele mele. Omușorul coboară, se ridică, gesturile lui îți amintesc de chemarea indexului, dincolo de el ești fără scăpare, ești fără scăpare. Etc, șamd.
Pot începe așa :
Erai mai scund ca mine, eu aveam picioare subțiri și lungi, mergeai în spatele meu și mă trăgeai de cozi. Eu eram deșteaptă, premiantă, tu aveai prima erecție conștientizată. Mi-ai întins timid un măr mare și frumos, roșu sângeriu pe o parte. Mi-a lăsat gura apă. Ce măr frumos. Îmi era poftă să-l mușc, să-mi scârțâie între măsele, să-mi zemuiască toată gura. L-am smuls din mâna ta și l-am aruncat într-o curte cu paltini înalți. Mi-am luat elan și l-am aruncat. Îmi stătea rău - m-am gândit peste ani - o domnișoară ca mine să își ia elan și să arunce așa un măr frumos într-o curte cu paltini. Pe vremea aia învățasem că există un praf numit cantarină. Era un praf de rușine și se presăra pe mâncarea de care-ți era poftă cel mai tare. Angelica și Vergi căutau eșarfe de voal printre basmale să se strângă de gât. Era un fel de vrajă prin care cădeai în somn fără să mori, un’, doi, trei, iar tu erai scund și purtai ochelari de vedere. Băieții mai mari îți ziceau Zaharin.
știi că mie mi-a crescut măseaua de minte? nu cred uite-aici sus nu văd nimic uită-te mai bine vezi ? nu văd nimic acolo sus în capăt dar nu văd pune mâna pipăie simți ? cred că da ți-am zis că o să simți pipăie mai bine nu te doare când ating? ba da mă doare puțin dar nu contează tu ai voie să o atingi am atins-o gata ce faci? nu mă mușca te-a durut ? puțin (…) o să porți toată viață ochelari de vedere ? noaptea îi scot crezi că o să îmi crească și mie măsea de minte ? nu cred tu ești fată fetelor nu prea le cresc măsele de minte poate am și eu și nu știu nu prea cred dar cine știe poate ți-a crescut ție că ești premiantă vrei să te uiți să vezi dacă am? bine cască gura și întoarce-te spre soare
Am căscat gura cu teamă. Sau nu! Am căscat-o mare mare privindu-mă în lentilele ochelarilor tăi, Zaharin. Tu mi-ai pipăit dinții cu indexul mâinii drepte, l-ai plimbat pe sub limbă, căutai ceva și degetul tău era sărat și dulce, amărui, îți simțeam unghia cum îmi taie gingiile iar eu așteptam să o găsești, măseaua de minte, etc, șamd.
...
0157451
0
Te pup la omușor și-ți doresc un Crăciun fericit și alb.