Ioan Postolache-Doljești

doamnă dragă, în vârstele toamnei privind peste umăr, îţi pot spune că-s una cu salcâmul din fundul grădinii. neinvazivi, cu ciorchini de flori şi de gând, albi, parfumaţi, doldora de nectar în

stăteai, așa, nepăsătoare pe chip cu o lumină rece, nu-ți mai păsa că timpul trece, stăteai, așa, nepăsătoare. la cap îți pâlpâia o lumânare, bătea pendula ora zece, pe chip cu o lumină

hai nea moldovene că nu știi ce-i ăla tizic mă fac că n-aud o fi dracului ceva eu ce să-i zic spuseși că vrei la pește pe Deznățui zic da el atunci ia năpastia aia din cui mă uit ce naiba o fi

îți amintești de acel mai te-am întrebat de tu te-ai mai tu m-ai privit mi-ai spus m-aș mai dar n-am cu cine tu te-ai mai nici eu de-atuncea nu m-am mai ce zici n-ai vrea noi să ne mai era

mulți, doamne, din vechii cunoscuți și-au lăsat de izbeliște catrafusele vieții și-au evadat sub pământ. mulți cu care am copilărit ne-am hârjonit am râs am glumit au rămas suspendați în

în noaptea senină îmi pare mai intim balconul nu mai încap în camere băi și în holuri pline până la refuz sunt de gânduri de doruri în noaptea senină îmi pare mai intim balconul în fotoliu de

voi mai arde o vreme în jarul lumii zvârlind câte-o scânteie de suflet spre cer ocheadă şireată ţipăt râs sau vaiet mocnit fără gând de-a sări în ochii tăi viaţă cât de cât atenţia ta să ţi-o

pendula bate douăsprezece fix. sătul de vana aşteptare-mi zic: acuma eşti convins că pe-a lui listă nu eşti scris, Ioane, du-te la culcare! exact la ultima bătaie a ceasului, îmi sună

cum fiecare zi e mereu un nou loc să-mi poarte noroc când plec din casă în loc de piatră iau un zâmbet în gură ca pe o gumă și-l mestec de sunt salutat de-un cunoscut de-un amic mă

poate sunt blidul din care a mâncat ieri Dumnezeu, lăsat de izbelişte în chiuveta timpului. picăturile cad monoton din robinetul stricat, în acelaşi loc parcă încercând să-mi păstreze doar

în tricepsurali acidul lactic îşi face de cap. - hai că mai poţi! se uită la ceas. ora de marş se încheie acuşica. coteşte. în piaţetă banca lui e liberă, dacă nu se aşează cumva băbuţa cu

mie și ție o spun de nu este reală închipuită trecută prezentă sau viitoare poveste poezia nu-i poezie să faci varice pe creier în scremete repede să bălmăjești cine știe ce prin amalgam de

şi a fost un vaier de vânt şi-o răpăială de grindină măruntă în geamuri scurt timp ca o răbufnire de dor a răcorii norul scăpat peste munte a mai bombănit slab o vreme atât cât pentru câteva

ieri în zori când încercam și-ncercam s-ajung până la mine și nu reușeam mi-am dat seama cât de ușor putem fi doar o veche părere și-atât eu cel real voiam doar să-l spăl de pete pe cel

greșesc au ba nu știu dar când citesc uit de toate și timpul e numai prezent autoru-i cu mine cuvintul scris se preface-n imagini și noi trăim și vorbim... așa te-am citit și doamne cât îmi e

copilă naivă și pură desculță prin rouă râdea la întâmplătoare atingeri de frunze și fluturi și-n joacă cerea buburuzei să zboare brațe deschise oriunde-o primeau primăvară era și rază jucăușă

pui erai și julit de copită de cal dar tot te căzneai să trăiești pe mijloc de șleahu cu acele vraiște sub lovituri de osii i-am spus lui tata că te vreau dus acasă la noi eram puiu lui și mi-a

gândul devine cuţit să tai timpul felii că viaţa, zic unii, e un cozonac. al meu e necrescut, uscat, ce mai, chitan, nu văd în el stafide, mac, ci doar rahat. gureşe vrăbii clipele ce vin în

mă mai trezesc din somn şi tremur la câte-o zvâcnitură surdă as-noapte am fost sigur că-i cutremur dormeam pe spate nu pe burtă

Fără balastru carnal, mai zilnic, evadăm în acest univers paralel. Nume cu trup de cuvinte,gânduri, trăiri, speranţe şi doruri, ne străduim a fi ce credem a fi sau visăm. Suntem spirite. De câte ori

e totuși o legătură între bara de inox și peruca lui Kant trei ani de zile cam pe la pârgul merelor dulci cu dureri de la lombosciaticul prins într-o nefastă strânsoare am umblat ghebos

în ce forme preferi să-ți coci cozonacii convexe concave cuburi sfere piramide sau conuri? drept să-ți spun împletiturile astea cu mac și rahat le tuflesc în ce-mi cade în mână că până la

cu trei tuleie-n barbă două pe sub nas spuneam cu ochii-nchiși versete din scripturi și psalmi visându-mă cucernic popă dar cu coana preoteasă în trăsură părintele s-a dus la târg și să-mi aducă

prea lungi unghiile gândurilor cu prea mult negru de tăceri sub ele din când în când mai trebuie tăiate nu prea din carne doar atât cât prefăcute în cuvinte să nu ajungă dezbârnate ci