gânduri din zori

poate sunt blidul din care a mâncat ieri Dumnezeu, lăsat de izbelişte în chiuveta timpului. picăturile cad monoton din robinetul stricat, în acelaşi loc parcă încercând să-mi păstreze doar sufletul curat, încolo, la voia mâţelor să mă lingă. idei fără motan când una când alta intră în rut făcând ca toţi dracii, de mine uitând, pe mine-nflorind mucegaie... poate că-n piaţa lumii sunt taraba improvizată a Dumnezeului meu nevoiaş pe care, de-a valma, fructe, legume şi zarzavaturi se vestejesc şi se usucă la soare în nepofta lumii care nu e vegană... totuşi eu cred că sunt oglinda protoplasmatică în care zilnic se uită Dumnezeu. se bucură când sunt curată şi-i simt intristarea când sunt aburită. mă strădui dar cârpa cu care mă şterg, din zi în zi mai pâslită, mai abrazivă, mă va mătui şi, privindu-se-n mine, văzându-se ca dracu', mă tem că mânios mă va trânti de pământ să mă spargă şi nici măcar nu ştiu clipa aceea cât e de departe, să mai încerc cât de cât, să mai dreg busuiocul...