Ioan Postolache-Doljești

întruna

că-n ziua aceea în Y
sternul poetului a fost deschis
cu ferăstrăul de oase...
da
știu
creierul său a fost mâncat de un câine flămând
dar pentru poet
creierul e o inimă
într-una zvâcnind...
înțelegi acum
de ce inima (creierul) lui Eminescu
a fost mâncat(ă) de câini...
vai nouă...

ești nouă la mine,
bine-ai venit!!!
Ioan.

pas de secundă târit ori săltat
e încercare de-a ieși din dilemă
dar ea rămâne
dar dacă nu-i pas
ci doar inerțial lunecuș...

mulțumiri pentru atenție, Ioan.

și rece, rapid, mașinăria îmi spune
că topul poezia punct ro s-a citit.
în lumea asta virtuală va să zică
suntem așa ca o carte, noi filele scrise și-atât.
cum să nu mă bucur văzând
că saila mea de gând
în omul adevărat trezește-un ecou?
înseamnă că nu e totul pierdut...
mulțumesc,domnule Tomescu, și pentru r-ul din paranteză,
l-am pus pe locul lui potrivit.
cu toată stima, Ioan.

a lui nea Gicu a fost o "prietenească" trimitere-n mamă
apoi m-a pus să i-o mai citesc încă o dată
m-a invitat la o cafea o țuică de prună
și-a plâns...

credeam că doar el e sensibil la cele de-am scris
m-am înșelat și mă bucur.
cu stimă, Ioan.

cum părerea până la urmă depinde de gust
și gusturile nu se discută
nu pot decât
să-ți mulțumesc de atenție. Ioan.


Domnule Tomescu
nu numai pentru tinerii debusolați de acum
câți înșelați părăsiți
cu tâmpla căruntă nu sunt
ce-o dau pe băută
ticăloșindu-se
de proști punându-și ștreangul de gât...

vă mulțumesc pentru popasul făcut. Ioan.

să nu "filozofăresc"
pe marginea părerii? Ioan.

în loc de "oere", oare.

e-n firea omenească
în zbucium de hormoni
doi câte doi de mână
intrăm în codrul vieții
zicând că e dumbrava minunată
să constatăm apoi
oere de ce
că e pădurea blestemată...

demult ma-am întrebat și eu,Ioan.

ce faci cu "dulgeața buzelor"
și "pentrucă femeia",altfel
n-o văd să vrea să intre-n pielea ta...

ca-ntre bărbați, Ioan.

Să nu fie cu bănat
Dar nu-nțeleg ce-i de mirare...
Până-i prinsă în flagrant
Orice curvă-i fată mare.

bine spus, a fost un curat al neamului lui escu,
al timpului lui și al nostru atât de hulit de camelionii și năpârliții
zilei de azi. artei închinându-și viața a răspândit în juru-i lumină.
am avut norocul să-l văd de aproape de trei ori,fugitiv,dar îndeajuns
să-mi rămână în memorie chipul împozant cu trăsături pur bărbăteștiși
cu acele inconfundabile sprincene,emanând în jur curaj,virilitate și
o distincție aparte. om și artist și-a păstrat dreaptă coloana,iar albul numelui
nu și l-a pătat. într-o poezia fără de nume el și-a spus crezul:
"Zilele mele-
Cioburi colorate de speranță
Mi le înfig în ochi
În așteptarea
Valurilor de lumină-
Spuma lor
Să-mi spele rădăcinile
Să pot intra
La apusul soarelui
Cu ele curate
În brazda răbdătoare a
Pământului făgăduit."
cu sfințenie și l-a urmărit și păstrat.
azi brazda răbdătoare îi va primi trupul.
chipul și gândul lui rămân nouă și generațiilor ce vor veni.
sfârșitul i-a venit, cum spunea, în grea așteptare și poate
cu mare-ntristare in jur văzând ruinile trudei neamului și timpului său.

Dumnezeu odihnească-i trupul în țărână ușoară
și neuitarea dăruirea-i de-o viață...

o tablă de sah
viața mea (și nu numai a mea)
trebuie să suporte pe ea
în alb și negru
regi și regine
pioni cai și nebuni
toți și toate în vălmășagul de ture...
om sunt
al lumii atom
prins în vârtejul nebun de titirez cosmic
cu 6859 și ceva km pe secundă static fugind
spre marele magnet
un mic rahat cu ochi și urechi
visez la inabordabila nemurire a mea și a lumii.
Răzvane roua e mult
particulă-n ceață suntem
și n-om ști niciodată
câți draci și câți dumnezei
în noi se bat între ei
doar că la mansardă
avem un geam obirlic pe unde
incitantă pătrunde lumina...
de fapt ne câcâim pe altarele vieții
unii se cred smirnă
unii tămâie
alții doar ceară
dar chiar dacă ardem
eu cred că nu suntem decât...parafină...

Adevăr irefutabil
Consider că-i răspunsul tău,
Altfel ar fi fost lamentabil
Stârnind adânci păreri de rău.

E un năduf în epigramă
Ce scoate clar în evidență
Că cineva trăiește-o dramă...
O spui cumva din experiență?

Peste o oră fie-ți masul
Mi-a zis și-o oră m-am tot perpelit.
La fix ajung, ea îmi arată ceasul:
Abia acum? De ce ai mai venit?

66,66,mai mult ca...
o,două...sub puterea lunii...
ziua ei,a mărțișorului și
știutul 33,33.

pentru a-mi proteja neuronul
spun că-i ultima... Ioan.

din datele problemei:
luna - pe cer -lună nouă
-lună plină
-în calendar - la o dată șfârșește să-nceapă o alta.
- decembrie luna cadourilor.

ziua - din zori până-n noapte lumina crește și scade.
- la miezul nopții se termină și-ncepe o alta.
- ziua de naștere,onomastica,se lasă cu daruri.

răspuns: luna,ziua și ziua onomastică.

oare am luat-o pe arătură din nou? Ioan.

...și atunci viața se duce
anul luna ziua morții
trist rămân scrise pe cruce...

am spus-o din titlu.
de-ar fi fost altfel
n-ar fi fost șuie... cu toate că
citită mai bine
undeva s-ar merita ghilimele...

cu blândețe, Ioan.