târziu în noaptea tropicală

mă iau de guler ca pe un căţel cu râie. - destul. stinge televizorul. eşti ca un filtru de ulei cu pâsla îmbâcsită de-atâtea ştiri mizere... s-arunc un ochi în timpul meu trecut, îmi zic în pat cu insomnia-n braţe, să o alint ca pe un prunc c-un cânt de leagăn... greşală că am zis "s-arunc...". din colb de timp îl văd pe Anton bătând într-un ţăruş de fier până a dat în plin şi ricoşind, ciocanul i-a pălit orbita. ca secerat căzu în fund râzând isteric cu ochiul atârnându-i pe obraz... de zeci de ani Anton e chior dar nu-nţeleg nici până azi de ce atunci, şocat fiind, eu totuşi i-am asemuit ochiul atârnat în nervul optic şi muşchii lui motori cu o cometă... scutur din cap. imaginea persistă. îmi schimb poziţia în aşternutul ud de năduşeală. benefică mişcare. cumva e răscolită mintea că-mi apare uitata schemă a magnetosferei pământului. glob ocular(?) rotindu-se-n orbită ţinând piept vântului solar, îmi zic... poate că pământul e un ochi a lui Dumnezeu iar noi în atmosfera lui apoasă suntem nevinovate(?) bastonaşe bolnave de lumină... brusc mi-amintesc de maculatorul îngălbenit de timp răsfoit cam pe la prânz. de pe-o foaie mi-a sărit în ochi un scris abia lizibil.era al meu cu primul stilou cu pompiţă şi cu cerneală făcută din creion chimic... deslușesc: " licăr ce stele - speranţe. lumină de lună - visare. lumină de soare - iubire. lumină de tîmplă - gîndire. fericirea - lumina iubirii. cunoaşterea - lumina gândirii. optimismul - lumina visării. viaţa - lumina speranţei. binele - lumina omului. lumina luminii - cuvântul." de stilou şi cerneală îmi amintesc dar naivele drăgălăşenii nu ştiu de-s ale mele şi nici când le-am scris aşa că le pun în ghilimele, iar dacă-s ale mele sunt ale altui eu ce astăzi nu mai îs... simt pleoapa pe ochi lunecănd blând ca o cortină...