Ioan-Mircea Popovici

S-a adunat povesea in locuri cu fantani/ izvorul din desert e azi pazit de spani/ si lumea parca poarta o mare indoiala/ si ritmul ei se strange intr-o ascunsa boala/ tu te-ai lasat in lume ascet in nod de vis/ si ai legat abisul cu puntea-n Paradis/ eu pot sa-ti fiu de martor ca e asa cum spui/ dar marea mea dilema e daca este cui...

acum ca e vacanta, si lumea e prin Bosfor si tu ai stat la soare si blonda te-a vrajit/ sa-mi spui de stii Stradela si stii unde-i Adela, ori ai uitat povestea cand blonda ne-a snopit... poate-mi spui cum stai cu nodurile marinaresti si cu baloanele de sapun... nu uita ca este anul florii si ca vara asta are floarea ei... si mai mult,...

Portretele tale din misterele cotidianului, usi deschise spre o lume hranita cu foame, speranta si lacrimi... frumos portret de acordeonist.

cânta prin gări și uneori în parc
...........................
acordeonul era geamănul lui
nedezvoltat

Multe chestii inteligente, frumoase si sensibile. Superba granita care leaga si nu separa cat si taraba la care se vinde ratia de fericire. As veni cu un vers final: pe pietre si scoici (pretul cerut de acesta pe fericire...)

.........
cuvinte
vă pierd încet
..................
îmi rămân din voi coji gravide
............................

Eu ma opresc aici: Pe marginea drumului un înger trage la coasă iarbă înaltă din om. În inima mea cosașul tu ești... Ce rost ar avea sa-ti spun ca seamana cu mersul pe ape... pe asta iti dau nu un pumn de scoici ci tot Turnul... adu-ti aminte de Turnul de abanos, de Tunelul si de chemarea aceea de pe plaja si ai locul geometric in care Lema si Dilema fac un nod marinaresc inca nestiut...

de-ai sti cate cercuri ai lasat acolo pe plaja si cate seri au inmultit seara aceea... sa nu uiti sa-i cauti pe Ionica si pe ceilalti... voi care va vedeti in buricul targului, e pacat sa nu dati de ei... si-ar mai fi o poveste chiar din subsolul Teatrului National... se afla acolo, printre chesoane, un dulap rosu din rechizita veche a teatrului... tare mi-ar placea ca un fotograf, dintre voi, sa dea de el... sa nu-mi spui ca-s pe langa poveste ca eu m-am despartit de ea de multa vreme... acum sunt atat de liber...

chiar asta fac... am inceput o poveste care mi-a luat-o inainte... am ajuns sa nu mai stiu cine-mi comandase portretul unei frumoase culegatoare de scoici. de aici a inceput povestea Turnului de scoici si restul. Nimic nu-i metafora. Totul tine de povestea care m-a parasit

Cand scrii despre lucruri triste, dau un semnal pe la prieteni si spre seara ne intalnim (in piata Ovidiu, acolo la fereastra, la masa lui elian). Asa am facut si azi si ne-am adus aminte de Ion Tataru (cel care usuca paharul) si de Mihai-Mircea Ciobanu. Tare as vrea sa stiu cine-si mai aduce aminte de ei... zicea Lacatusu cate ceva, dar prea timid... au mai aparut in discutie Dinu Radulescu, Mircea Roman, (N?) Fleisig,.. tare mi-ar fi placut ca cineva sa-si aminteasca de Ionica Tataru.. ai grija de ingerul tau si nu-l lasa laudat...

Noi nu ne mai formalizam si ne asezam discutia in fragmente de Infinit. In primele doua strofe, fragmentele astea stau de vorba undeva intr-un colt din scena lumii. apoi, intr-o cafenea, ti-a scapat ca un oftat:

\"să ascultăm inima timpului
cum pulsează în lanul de porumb\"...

eu mi-am adus aminte de \"lanul de secara\" si m-am imbatat. de aceea iti scriu atat de tarziu. Vorba Adelinei: nu mai sterge panzele pictate... treci mai departe si pune tot sufletul la vedere... chestia aceea cu Lema verbului aparuse pe undeva-n casa cu iedera... anul trecut, la piramida vorbeam despre Lema si Teorema... acum, ca ai venit cu lanul de porumb atat de aproape de Plaja cu suflet e mai simplu... ia de la mine un pumn de scoici si de-o vezi pe doamna cu scara spune-i ca a uitat-o agatata de luna...

Pe-o tabla de sah, El, tobosarul. M-ai intrebat: cum a ajuns tobosarul aici si eu ti-am spus: cu acceleratul de 17:34. Ai facut niste ochi mari ca atunci cand ti-am vorbit despre deznodamant...

Clevetitoare, limbile ceasului
Mă arată cu degetul:
Unde mi-e capul?
Aștept la gura paharului,
În corabia destinată furtunii.
Catargul s-a înrădăcinat în carapacea zilei.
Pliez o perdea, deschid o fereastră.
Mă trezesc în cameră străină-
Un pepene explodează pe pervaz-
Pe ramuri cresc nuci de salvare.
Beat de infuziile norilor,
Mă spăl pe dinți cu acceleratul de nouă și-un sfert,...

Vezi bine! N-am zis nimic, n-am facut nimic. Poemul se rostogoleste-n propriul destin... Bat ceasurile in casa pictorului, fiecare batand altceva. pe sevalet asteapta o panza, fereastra-i deschisa spre intamplare. acceleratul in care-am intalnit iluzia trece intotdeauna pe la 17:34...

Si eu care ziceam ca povestea este intre cele doua.

n-am urmarit contextul. fara context se vede ca prin ochean, arhivat ca un traznet peste senin:
.......................................
toți oamenii s-au oprit privind spre cer
.................................
dă-mi o dovada că există ziua de azi
viorile s-au spart numai în strigăte
azi nu moare nimeni...
razboiul spatiilor ocupate se vede altfel...

Daca stii pe unde vine Casa tulceana de pe malul lacului, un pic mai jos, nu departe de casa cu iedera sunt cinci plopi, o carare si-un izvor. In zona aceea este butucul povestii. Este locul in care fiecare om gaseste alta poveste si de unde fiecare vede peisajul intr-o alta perspectiva. De aici, din Sah cu hazardul, esential este sa stapanesti 5 verbe. Nu stiu daca ele tin de joc sau de jucator. Anul trecut, pe vremea asta, butucul avea toate inelarele care tineau pietrele orelor (Ea stie ca erau 17 ore pe ceasul butucului). De ceva vreme butucului a inceput sa-i creasca o scorbura. Astea sunt si nu le dirijez eu, celcarezice, si nici ea, ceacare... nu tin de dorinta, de a avea ori a voi ci tin simplu de verbul a fi... povestea asta-i precum sunt corzile la violoncelul meu. am si uitat care sunt valorile notelor fiecarei coarde (Katerina le stie). stiu insa ca fiecare din ele are o cheie cu care...

Am avut cateva zile in care-am lipsit de pe tarm si semnul tau matematic a trecut pe plaja fara sa-l observ. Il leg de fascinatiile mele in fata faptului ca intervalul [0,1] este nenumarabil, avand mai multe elemente decat rationalele (frumusetea enuntului cat si a demonstratiei lui Cantor). A doua fascinatie, in fata planului complex strans pe Sfera lui Riemann. Ar mai fi ele, dar le rostogolesc acolo unde-si au ecoul... Frumoasa povestea lui Ragno (paianjenul), placuta alunecare spre infiniti. Pe vremea prieteniei cu Sloterius si Zelkanu imi aduc aminte de-o discutie despre Infinit si Numere prietene... apoi a venit Pictorul si ne-a intins o capcana cu numerele magice...

Ca un punct care imparte poemul in raportul de aur imi pare expresia asta: \"iluzia în care anii se prind fără scăpare\". Imi pare o rascruce de Scari... in rest, se simte tensiunea de pe Scara lui Ioan iar smerenia invinsului este sansa lui viitoare... frumoasa si selectia lui Pasadia

Vii? Da. Vin intr-o clipa. Replica ei, tacerea. Tacerea cu care m-a rasfatat atata amar de vreme si din care s-a nascut cantecul. Intelegi tu, Vasile, cel mai tare povestitor de ermetisme, cum se rostogolesc clipele noastre, mereu Intre, pe picior de punct unghiular, strans pana la punct de intoarecere. nu te lasa-n ispita disperarii si-a abstractiilor. Iti spun: tinutul acela care incepe ca visul este si vis si realitate. Orice ar fi, oricfoarte verdee s-ar povesti, esti si ramai vecinul meu de pe Stradela Vantului. Un mai vechi vecin este Dan Persa. Avem multe sa ducem Inspre... acum sunt pe un lac foarte verde... intr-un loc foarte atemporal...

Da. Aici se intampla ceva. Acel ceva pe care buna mea creditoare, Ioana Petcu, nu-l gasea. Dar se intampla ca o miscare lenta a camerei de filmare, cu opriri lungi si muzicale pe cate o secventa. Ceva-n genul intalnirii din Gara pentru doi, cand ea, chelnerita din gara-l gaseste pe el, (...), intr-o iurta din Siberia. Si camera de filmare vorbeste prin imagini, muzica si taceri. Plimba-te pe secventa asta si opreste-te pe \"...cu pana de pescăruș, ai desenat, pe nisip, o floare...\" ai tras o linie oblica si m-ai intrebat zambind daca stiu. am inchis ochii, in semn ca da. ai crezut ca te pacalesc... intelegi tu ce mult a durat numai desenul asta? totul este un pretext de-a prelungi bucuria. de fapt ele nu se explica. ele exista si se povestesc singure intr-o altfel de curgere-a masurii trecerii.

exista un izvor al povestii pe care-l intretin doar cei care stiu ca eu am fost pictorul orb pe care l-a vindecat latratul Ponnei. cum? asta nu tine doar de povestea mea.

Nu stiu cum se face sa va multumesc. Va las scoicile mele pe scara. Pentru Vasile am scoica Tympului, pentru Cristina si Maria am bila care se rostogoleste pe scara si care la inceputuri a fost un zar... cu bila asta-i o mare poveste... vara asta, cand va este cald, va astept in casa de pe plaja... si nu doar atunci... pentru Pasadia am scara si vara...

ti-am trimis niste fotografii care le-am facut azi in tara lui elian... broscoiul acela care iese din lacul verde, plin de matasea broastei, sunt eu... floarea aceea, crescuta din piatra si raza de soare... acolo, pe sub salcii... despre (...) stii bine ca nu spun nimic. am invat chestia asta de la un pitic. dac-ti vine bine, posteaza-ne poza aceea cu noi doi, copiii de pe carare...