Ioan-Mircea Popovici

Ca un joc de ordonare in abstractii ticluite/ te intreb, asa-ntr-o doara, despre conuri ascutite.../ cand stapan pe locu-n care Tympul sta incremenit/ chiar revin la intrebarea: ..........................................

ies din rima, ca din vraja, si pasesc descult pe plaja. este plaja nascuta din desertul matematic al lui a fi si a nu fi. iesit din booleanul algebric si logic direct pe puntea cu panzele conului pozitiv al ordinei... aici zic (ca celcezice): ce devine conul daca-i lipseste varful?

Esti atat de independent,
insa asta o sa se schimbe curand;
............. iti soptesc in ureche
Ca eu voi fi tot ce vei auzi ani si ani de zile
Poti sa fi surd la orice, insa nu si la mine.

remarcabil! pun in balanta o pana de vultur...

Floristeanu-si lasa gandul sa se dea de-a rostogolul/ si facu din zaruri pietre si miza pe totul, golul.../ am glumit, sa-ti iau din spaime si durerea s-o alin/ te astept, pe tarm, la mare, sa bem dealul cu pelin................


vin să lucreze cu ziua și sfinții
i-am tocmit mai de mult la un drum
degeaba strigă din piatră părinții
ochiul acela clipește postum

este varsta in care lumea navaleste-n visul adolescentei... La Multi Ani! acord in octava... de cate ori implineam o varsta ii spuneam la multi ani mamei mele si ea ma intreba de ce fac asta si eu ii spuneam de fiecare data altceva pentru ca de fiecare data ma nasteam altfel din ea... La multi ani, cu toate ale tineretii. Cu prietenie, Iann, vecinul de scara si de seara...

Tăcerile perlate din scoicile de scară mă adunau în lumea în care iar și iară își refăceau valoarea cu indici dubli-n șir spre limita cu partea în care torci un fir. (Am trecut pe la pictorul Ionel Matasareanu sa trecem impreuna pe un portativ cantecul acestei furtuni... ) De undeva, de departe, din când în când, valuri de mare. Peste ele, un cod nescris, cu secundarul și minutarul pierdute... (Ne-am oprit la En Plonge unde, la o cafea, mi-a recitat din Psalmul 119, in schimbul unor locuri geometrice...) Cercul șarpelui care-și înghite coada ține-n coronița lui piramida cu labirintul ei împărțit în jumătăți inegale...Păreaaa de-acuuuum că luuuumea s-a adunaaat sub ceeer să faaacă depărtăăării un templu de misteeeer. O picătură de ploaie a luat echilibrul rotund cu ea și l-a rostogolit.... l-a ros-to-go-liiit...până când...

a inceput sa ninga... in loc de multumiri, am mers pe dig sa fac fotografii (care le veti primi...) un val mare si-a oprit stropii in semn de piramida... credeam ca am halucinatii... am mers aproape de el. mai aveam un pas...

din cuvinte putine, nenumarate deschideri spre Infinit ( precum sirul lui Fibonacci, spre limita raportului de aur)...

aici naratorul s-a oprit. a luat o pauză. de-acum vorbea numai visul... și-atunci, imposibilul părea să aibă un sens... si de aici, de la sine, se petrece o alta voie intr-o nemarturisita intrezarire...

era povestea stransa-n noduri fine. din rasuciri de nori tesute intre sine... ai refacut un drum si-ai ratacit o cale... de undeva-i ecoul cascadei urlatoare... eu stiu cum doare cantul intr-o doina si cum se lasa noaptea fara noima... povestea-i peste tot si-n nicaieri... un fir este-n acum si altul este-n ieri... asa, intre poveste si-ntre vis, pe linii paralele ce trec de Paradis, in zodia desertului cu gara, acoperiri de noduri si ganduri dintr-o seara...

masura-i in punctul de echilibru care-i o poveste cu multe variabile si cu foarte multe conexiuni. nu exista retete... asa cum bolnavi sunt mai multi de cate boli figureaza in retetarul armatei albe al medicilor...

iti spun ca o parere tertminata cu o gluma (ca ce spui tu se poate privi si cu da si cu nu, in egala masura, si serios si cu umor) asta, cum s-ar zice ante-commo din antescriptum. Ura este copilul dragostei neimpartasite (daca nu cumva o fi chiar geamana ei) si de aici zic ca tu ai iubit fara masura. si daca le-ai cam iubit pe toate, zic sa inveti sa faci noduri alunecatoare... ca sa nu doara... :))))) Exista unul numit 8 alunecator pana la Infinit...

Din cand in cand, din loc in loc, in joc mai trebuie noroc. Sa iei o frunza de gorun, sa-i faci un semn, sa cresca prun. Si pe nervura mediana sa vezi ca-i zid in care-o anna pierdu in onduleuri vagi, un colt de luna-n care tragi sa nimeresti un loc convex, ca un ecou-reflex. Cat despre piramida, deja se stie ca-i mai mult decat o figura de stil... si totusi, din tainele ei as spune care ar fi punctul G... semnul lui Infinit la puterea a treia vazut pe verticala locului... si cand Kripto-si impleteste vorbe-n fir de borangic

E gandul tau dintr-o clepsidra cu nostalgia dintr-un Tymp. Curat, frumos, ca-ntr-o absida... Da, Stefane. Despre reabilitara Cuvantului si-a Chipului este vorba. La Multi Ani! Se-ntoarce roata. Sunt semne...

Pustiul tau se-ntinde-n mine si trece fin prin Infinit/ Pe Calea Laptelui e bine si te salut: Sa fii iubit!

Pasadia, Pasadia, pas descult prin Infinit. Unde crezi tu ca-i povestea, inceputa-n asfintit, ce se-ntinde pe tangenta unor curbe extremale ce fac testul amintirii insemnarilor spre cale. Sunt carari si-i ratacire si-i un joc secund \"mai pur\" si-n durerile povestii e albastru de azur. Nu rimeaza ca-i din rima, ci-i din cantecul povestii...

si acum de-o iei pe scara, te opreste iar in Vis si gasesti acolo lumea cu gioc ce tine-ntins, acordajul din nestire, cu trecut si amintire...

Atunci ziceam că mușcau din ceva. Mi-am adus aminte. Mușcau dintr-un fluture care nu se zbătea, nu murea și care, din mușcătura lor, se înmulțea. Pănă când au venit unii să-i vâneze. Ce faci, mă asculți ? Lasă Alexis. Ce-a fost, a fost. De ce te urmărește visul ăsta? (Eu si Alexis)

Chestiile personale, de care zici, tin mai degraba de culegatoare decat de mine. Un zar de diviziune armonica, intre Turnul de abanos si Turnul de scoici se rostogoleste pe scara. Vanatorii sunt altii. Intotdeauna se vede altfel. Poate noi suntem fluturii de la salcii...

ieri seara mi-a scris cineva despre Remy... daca-ti stiu adresa iti trimit scrisoarea...

aici, intre poveste si hazard, e loc ingust de trecere prin gard si-n punctul unghiular de pe curbura, e zborul din continuu pentru tura. rocada intre gol si intre plin reda masura normei in ochiul de senin...

Dane, cu chestia asta \"am de gând să-mi fac rău\" nu-i de glumit. Mai mult decat atat, sunt destui care o fac in locul tau. Am eu o piatra care poarta numele Piatra Vietii. Cand ti-o voi arata, vei intelege ca raul nu-i bine sa fie invocat, chiar daca-n jurul lui se tese poetic... In rest, ce sa zic: de trei ori 7... nici nu se putea mai bine! un cerc determinat de trei strofe strofocate rau... si inca n-ai vazut cum si-a facut rau omul de la numarul 7. Vorbesc serios. I-am spus si lui George ca povestea de acolo i-o daruiesc sa scrie ceva care sa bata poemul Emilia...

După ce:

reușești să înhami la osia nopții o pereche de struguri
irosești cercul pe spinarea melcului
Preț de o cămilă să stivuiești în clepsidră nisipul

cand sa mai despice buzele Cuțitul cuvintelor?

In asteptarea rocadei ma uit cum stai si te joci cu Infinitul in doua versuri:

Amestec potecile ceaiului cu pelerinii istoviți ai apei,
Unde rămân să vorbesc mai mult de un ceas...

Uneori si eu asociez visului unitatea imaginara pe care-o redescopar, nu de putine ori, in bila care se rostogoleste pe scara. Peisajul tau este din ce in ce mai limpede. Intamplarile dintre carare si poteca si momentele si temerile din poteca si ipoteca dau adancime peisajului alpin din vecinatatea tarmului. Deocamdata cascada imi pare mai degraba declarativa. Iar rolul Annei l-as vedea altfel.

Intersectia celor trei drumuri, (ca un Y pe trupul tarmului), imi pare o secventa remarcabila (cu o mica rectificare: care pareau ca nu duc nicaieri): La intersecție, trei drumuri nu duceau nicăieri, doar unul, spre Insula pe care se găsește, ca o minune, zidul alb. Trecând de zid, curând m-am trezit pe o potecă. În desișurile muntelui tău nici un poți merge, decât descoperind poteci.

De-a lungul povestii il simt aproape pe Kundera. Am si uitat titlul romanului asa cum am uitat pasajele cu Ulysse si cu femeia aceea care-si traia nostalgia departarii de acasa.

Intr-un poem, cu multa vreme inainte de-a se desparti, doi iubiti se certau pentru esarfa. Poemul tau se aduna pe altceva invelit in parantezele lui a fi si a nu fi pe care eu le-am simtit a fi astea:

după ce îngerul mi se întoarce acasă
pieptul mi se deschide ce risipă de ploi

Sigur ca-i o lume bogata in parantezele astea. Ai ziduri, fortarete si-un sitem de apararea fragilitatilor...


construiesc fortărețe
un soldat doi stau de pază
tu să nu treci granița atunci aș muri de sete

si mai e o atmosfera in care te povestesti

Multumirile-s la comun, oprindu-ma un pic la corectarea pluralului prin singular si singularitati. De cojile de nuca, fara sa vrem, ne aducem aminte si cand mancam un cozonac cu nuca si mac. Dar despre astea, acum tac si zic de cele in care nu ne opintim cu haltera emotiilor si nici nu intram in oglinzile algebrice ale spatiilor care seaca valea cu sistemul maximal de vectori liniari independenti pustiind in abstractii si contractii... (desi economic vorbind, nu se arunca nici astea)

Spatiile tin de cantec, cantecul de portativ cand in cea mai neagra noapte toate se aduna-n tiv. Dan credea ca-i din rascruce si-a luat plural de vanturi. Dar e vantul care strange ploaia pestelui walhallic. Si-i desertul de cenusa cu izvoru-n munte spalic. Si scrisoarea-i dintr-o noate-n jumatati cu insomnii. Trecerile-s semne-n care corbii memoriei si-ai intelepciunii lasa seminte in cupa (Y)-ului.

Tare bine ar fi sa treci pe la numarul 7 de pe Stradela Vantului si sa afli cata realitate este in ceea ce pare atat de imaginar... eu am trecut de dimineata si n-am incaput pe usa...

Intr-o poveste rara, in picaturi de ceara, strangi raza de lumina si-o lume fara vina. Din cand in cand apare, o dimineata-n care se prelungise seara in Tympun-n care vara in cantecul gradinii si-n aria vecinii se tot trecura pasii si se-ncercau arcasii... latrau in curte cainii si speriau stapanii... dar tu, precum povestea, legai in vis breteaua...

facand apasare pe text, simt unele ezitari pe teme de interior cat si-n materialele folosite de Pictor... prima aparitie a cutiei de conserve in care erau pensulele tine de-un alt atelier si-o alta atmosfera. Cu amanuntele astea, daca esti foarte generoasa cu interiorul orbului, el sigur va intelege cat vezi din ce vede el si spirala se va inchide singura intr-un cerc... Matematic vorbind, este precum apropierea intre continuu si complet... in loc de aprecieri, las scoici cantatoare, care tin cantecul tarmului pe corzile unui trup de violoncel langa un portativ de pe-un stativ...