Poezie
selecția lașilor
1 min lectură·
Mediu
vanitățile distruse revin în coșul pieptului
cu forța din ochii celorlalți. după ce amortizez
trec prin gropi, prin spasme și ajung să-i cunosc
știu câtă lipsă de reacție se ascunde dincolo
de mângâierea privirilor, o cârpă care șterge praful
lustruiește oamenii până ajung un bulb electric ce
dă nuanțe prea albe unor mizerii
e o răzbunare să aștepți ceea ce e mai bun în mine
fără să am un timp al meu, poate chiar dimineața asta
m-am trezit pe întuneric și fără prea multe procese
de conștiință, am de gând să-mi fac rău
câteva fapte mari în centrul orașului într-o ținută
scandaloasă, ceva grobian, urlete, geamuri sparte
în față la tomis mall, o bătaie cu scrumiere la kfc
câteva lecții de umilință sunt tot ce-mi trebuie
o nevinovăție trebuie otrăvită cu alta, poate
o vreme lumea se uită revoltată în jur, curajoșii mă fac
bestie ordinară, scuipat și alte căcaturi, vai, o
boală cumplită și servilismul celor ce se cred
oameni numai pentru că s-au așezat în pacea
care vine ca o paralizie la început, ca un frig
067.021
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan mihuț
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
dan mihuț. “selecția lașilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/1755612/selectia-lasilorComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dane, cu chestia asta \"am de gând să-mi fac rău\" nu-i de glumit. Mai mult decat atat, sunt destui care o fac in locul tau. Am eu o piatra care poarta numele Piatra Vietii. Cand ti-o voi arata, vei intelege ca raul nu-i bine sa fie invocat, chiar daca-n jurul lui se tese poetic... In rest, ce sa zic: de trei ori 7... nici nu se putea mai bine! un cerc determinat de trei strofe strofocate rau... si inca n-ai vazut cum si-a facut rau omul de la numarul 7. Vorbesc serios. I-am spus si lui George ca povestea de acolo i-o daruiesc sa scrie ceva care sa bata poemul Emilia...
0
cand te/am cunoscut aveai paru lung balai pana la fund. am crezut ca dupa bere o sa/mi ceri sa te iau de nevasta. ti/am propus sa te tund. te/ai smucit acuzandu/ma ca vreau sa te fac botezatu si tie nu/ti mai ardea de botezuri d/astea in freza. si te/am tuns. te/am lasat acolo sa vad daca fugi din frizerie si m/am dus in tomis mall dupa pixuri. m/am intors si nu fugisesi. stateai ca mortu in scaun si nu indrazneai sa te uiti ce face briciu, incotro o ia, de ce o ia... si mircea, o tii una si buna cu george si poemul emilia...sa stii ca aveam de gand sa merg la pizza aia sau la mustarie sau si la una si la alta dar ma faci sa ma intorc din drum si sa ma duc sa ma arunc de pe faru genovez, jur
0
fii preaerectibil zau asa
cumva, intr-un mod parintesc, alberto ti-a dat binecuvantarea literara! eu zic ca e de bine, uite si tu de acum poti sa te apuci serios sa scrii ca sa-l faci mandru ! poate o sa scrieti si impreuna, sa te invete niste trucuri ! eu zic sa profiti
cumva, intr-un mod parintesc, alberto ti-a dat binecuvantarea literara! eu zic ca e de bine, uite si tu de acum poti sa te apuci serios sa scrii ca sa-l faci mandru ! poate o sa scrieti si impreuna, sa te invete niste trucuri ! eu zic sa profiti
0
foarte inedita comparatia \"o cârpă care șterge praful
lustruiește oamenii până ajung un bulb electric ce
dă nuanțe prea albe unor mizerii\" Felicitari!mie imi place...
lustruiește oamenii până ajung un bulb electric ce
dă nuanțe prea albe unor mizerii\" Felicitari!mie imi place...
0
o simtim si noi, acea carpa metaforizata nu e altceva decat societatea in care ne complacem, foarte bine evidentiata intr-o maniera tipic mihuteana. numai bine,
Alunelu
Alunelu
0

dane, mi se pare destul de clar, fara praful acela metafizic din trecut, care-ti faceau poemele destul de imbacsite de sensuri, tragandule in jos, ca si cand cineva fura la cantar.
f. amical,