șoptind

Floristeanu-si lasa gandul sa se dea de-a rostogolul/ si facu din zaruri pietre si miza pe totul, golul.../ am glumit, sa-ti iau din spaime si durerea s-o alin/ te astept, pe tarm, la mare, sa bem dealul cu pelin................


vin să lucreze cu ziua și sfinții
i-am tocmit mai de mult la un drum
degeaba strigă din piatră părinții
ochiul acela clipește postum

parca am mai sesizat unele motive similare si prin alte poezii ale tale...
iar esti trist, Silistene, eh! despartirile sunt ca sa ne fie dor, sa nu uitam ca avem inima :)
de retinut:
\"au fost aduse pietre cubice colțuroase
mâinilor toate mănuși pentru oase
ochilor mei schele înalte\"

Ochii – “schele înalte” construite din oase gelatinoase, “din țărână și fier” își plimbă privirea prin lumea ce vorbește în gând.

Ioan Mircea sper să urcăm dealul vinului cât mai curând să bem în metafore și strigare
Silvia Caloianu doamna mea surioară nu-s deloc trist dar absolut nu ba împotrivesc ce crezi și arăt cum că nu cred să fi fost cândva mai bine ca acum.Unele motive îmbracă din vreme în vreme aceeași cămașă doar când mergem în Casa Domnului nu primenim oare spălatul mâinilor al ochilor și mai cu seamă al sufletului? Cu primele mai meargă ruga a schimbare dar cu cel din urmă sufletul nu ține decât numai dacă mâinile și ochii sunt curate în apucare în mângâiere...Slavă Domnului să izbutim încercarea...Te îmbrățișăm cu drag și vedenie din cea curată.
Frate Răzvan bine ai potrivit și mulțumesc pentru aceasta

Chiar așa! Chiar asta răscolesc eu cu unghiile și cu buricile cele mai sensibile ale degetelor mele cînd îți citesc poezia! Mortarule! Oricum, prioritata ta e că nu lași să-ți spele ploile conținutul!

\"mâinilor colțuroase mănuși
ochilor mei schele înalte
frigul zidit între uși\"

O asemenea \"depărtare de casă\" (în casă) și-ar dori-o orice pribeag întru ale poeziei!

Aprecieri!

Stea!

nu prea știu cum să rostuiesc acest îndemn înstelat...Frate Nicolae ce mai trăiești și cum faci asta ---fă cumva și mă învață...mulțumesc