Ioan-Mircea Popovici

rimele alea-l inmvelesc pe \"haraptiu drace\"... hai c-am racit! vezi, cand stranuti sa duci batistuta la gurita, elian... prietenul tau de joaca, Iannn... se vede ca nu pescuiesti. rimele-s bune le pescuit... mi-a spus pestele ala din ploaie o mie de taine... tu n-ai vazut ca incepusem sa incurc tainele tale cu tainele lui?

Am alergat pe scara ta poetica. Iata ca toate se leaga de 17. Sunt al 17-lea vizitator. Inca zburam (\"cerul e sub noi\") este a 17 treapta. Ca sa fie perfect rotund, ar mai fi sa fim si-n data de 17... Sa nu fiu nedrept cu celelalte trepte, iti spun doar atat: scrii mult mai bine decat o arata semnele comentariilor de pana acum. Crede-ma. Vor veni mai multe. M-as fi oprit la \"treapta levantina\" si mi-as fi intrebat geamana: cum de-am trecut pe langa gemenii Romolus si Remus atat de nepasatoare? Care geamana? De cand scrii, nu se poate sa nu fi stat de vorba cu ea?
\"...doar în raza sângelui tău valsează încă
tandrețea
.................
fulguiește în lumină
umărul meu...\"

Povestea asta cu talpile, papucii, sandalele si bocancii este un pic in alte nuante. Banuiesc insa ca-i vorba de altfel de oglinzi si aceeasi gradina. Ziceam: incaltati trecem prin viata uitand de memoria piciorului descult... ti-am spus aici de-o uitare... restul vin de la sine... vezi usa? o deschizi singura...

Uneori se poate intampla ca acum. Eu sa-ti scriu si ce-am scris sa dispara pe drum. Nu stiu ce s-a intamplat cu pietricica asta iesita din mare. Vreau sa ajunga la fereastra ta. Vreau asta si basta. O retrimit. Daca-i dubla, cu atat mai bine. O iau dubla de zaruri si-i de bine. Daca-i simpla, este bine altfel. Iata piatra (neulnica, evident, cu rune pe ea ca doar are semnele marii):

mi-e atat de frig la soare si-i atata soare-n frig/ ca in visul tau cu prieteni las o plaja si un dig/ si pe dig pun pescarusii care-ti striga noaptea-n geam/ si in curte latra cainii cand se scutura un ram.../ e atata promoroaca si atat de alb in jur/ se varsase calimara desenand un abajur.../ stau cu coatele pe visul unui inceput tarziu/
trag din pipa o aroma si privesc un HARAPTIU/ dau sa-i dau si o porunca dar se face ca-i grabit/ parca si-a uitat umbrela, o cravasa si-a fugit.../ lasa fata omul negru, are si el locul trist/ cheama-ti prietenii in casa unde lumea joaca whist/ ti-am dat tarmul cu iluzii, ti-am dat pivnita cu vin/ fa un cerc si lasa bila pe o scara cu alin...

Cu ceva nenumit, ce numai marea poate sa scoata din valul si spuma ei..., intr-o piatra albastra, ca Infinitul... De dincolo de nesfarsit, de dincolo de toate cele, in unul din cele doua cercuri primite-n dar, de la acelasi, ca o constanta fractalica, Iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnnnnnnnnnn
(dupa cum vezi, din perechi de litere poti face perechi de ani, elian... este o taina pe care, daca o simti, clipa se transfortma in an). E dimineata, eliaaaaaaaaaaaaaaaannn Soarele se dezlipeste cu greu de mare. Intre mine si El s-a facut o carare. Pe terasa cu porumbei si pescarusi, ma asteapta Singuratatea mea sa bem o ceasca de cafea. Din
toata halimaua, el, frumosul ranit, striga pescaruseste la mine si parca mi-a zambit..... am uitat sa-ti spun. am vesti bune de la Alexis. o tiganca i-a scos de la amanet flasneta...

Am asteptat sa nu fiu primul care comenteaza. Acum, daca am ajuns al 19-lea care am deschis \"minunea zeroului arab\" las langa \"zero\" semnul lui Infinit si le asez in nedeterminarea unui produs, lasand astfel loc de deschidere spre o noua usa... Din ecoul tacerii soapta ta: \"mereu ma intreb\" se lasa in cantecul marii...

desi jocul incepe fara nici o regula, la fiecare mutare jocul devine altfel. acum asteptam sa scriu despre \"zeul arab\" si-am zis: cum zeul arab? atunci am vazut ca-i vorba despre \"zeroul arab\" si-am asteptat sa nu fiu primul care sa scriu. am zis sa fiu mai atent si ochii mi-au cazut pe mutarea ta. desi n-am stat tot timpul cu ochii pe tabla de sah, iti spun ca \"ai trisat\"... aveai doua jumatati inegale, ai facut miscarea si jumatatile s-au schimbat...

Asa a fost sa fie. Eu sa fiu la prima ceasca de cafea si tu sa nu poti sa pastrezi un secret. Si mi l-ai spus frumos, cu talentul femeii care a obtinut totul si isi mai doreste ceva: sa o ia de la capat, cu copilarie cu tot... Treci pe strada hanovra, intra intr-un anticariat si cauta o scoica, un ceas de buzunar si un zar. Dupa ce le ai pe acestea mai stam de vorba... du scoica la ureche si asculta... du ceasul la ureche si asculta... zarul nu-l mai duci la ureche...

\"sunt i. în sfârșit e liniște. sunt\"... despre acest \"i\" am scris deja si-i elementul care misca pe linia interiorului si-a exteriorului precum pasarea Phoenix care zboara cu o aripa pe dinlauntru si cu cealalta bate aerul... ce vrei sa ma surprinda? pentru \"i\" nu exista imposibil... sti ce proprietate teribila are acest \"i\"? ridicandu-l la puterea \"i\" intra-n realitate...

De aici am vazut cele doua scene: \"el nu a spus nimic. s-a apucat să privească și el colțul meu\"...\"pătura în carouri mi-a rămas prea mică în zori. tălpile au rămas afară. mi se păreau atât de indecente încât îmi venea să le tai ca să le ascund\"... atat pot sa-ti spun... patura in carouri n-a ramas prea mica... a cazut pe langa tine si din carourile ei a crescut caroiajul unei table de sah pe care aparuse o piesa. la inceput sub forma unei intrebari... apoi...

cum sa-mi strici seara povestindu-mi? mai bine spune-mi cum este cu psi... si cu rana mortala a unei iluzii... aici este spilu-n poveste... nu viermii... astia-s aur curat la pescuit... ce stii tu nu stiu eu si invers... asa ca, nu mai lasa gauri mari la plasa paienjenitei... pana acum credeam ca Ragno este barbat si Zeriab este o turcoaica-n salvari... acum incep sa ma indoiesc...

tu vorbesti serios? cum s-ar zice, o tii una si rea... lumea credea ca-i \"una si buna...\" dar la tine viermii s-au pus pe treaba... ziceam ca se mai cicatrizeaza ceva... ca mai apare o speranta... unde vrei sa ajungi? eu stiam ca pe acolo curge Crisul... nu te cred nici un pic din ce zici...

uite ce zici: \"mila miroase a urină de lup
ceva ce te otrăvește mult după aceea........\" chiar ca nu pot sa leg vorbele tale de cele de ieri.... ieri pareau cicatrizari... astazi... nici n-am cuvinte... de unde placerea asta spre duhoare? treaba ta... nu te lua dupa mine care-s aci, la o dusca de Discovery... cu toata lumea din cafeneaua scriitorimii Tomisului... sti pe unde vine asta?... haide Ioana, linisteste durerea aceea...

Uite, Gjamal! \"...mă ridic deasupra trunchiului...
mângâi coama cerului care dă din coadă nechezând
îl încalec și pornesc în galop pe muchiile cercului...\" si astfel cu tine pot vorbi serios despre coltul sferei, de vreme ce tu sti, ca si mine, ca cercul are muchii...

Sigur, urechile acului era o sintagma dintr-o alta \"proba de imposibil\". Din lumea in care psalmi-ti canta a dor de Absolut rotund. Nu cred ca-i nevoie sa punctez referinta. O vei face tu in alt poem. Acum iti arat doar ce interval de necuprins am lasat neselectat in prima alergare pe scara casei poeticii tale (o casa cu iedera si vita de vie) si vei vedea ce de aripi mangaie poezia ta. Laudele in cazurile astea sunt mai rele decat indiferenta. Din ce-ti spun, tine putin in testul vantului si-a gandului si-n gradina ta vor ramane semintele pline.

...Cerul s-a înveșmântat a plâns.
Sunt gata
să-i sprijin cu palmele fruntea
ca să-l sorb...


...Mi-amorțesc brațele peste crânguri
până aud pașii
răsăritului
căutându-mă
ca un orb...

Toti avem o casa cu iedera, o gradina de ingrijit, un loc, un gand pe care-l purtam precum isi poarta capucinii gluga, un vis,...

S-a rostogolit boaba de mustar pe-o scara cu iluzii, printre soapte. Tu zici pe undeva despre credinta-necredinta. Imi ingadui sa te contrazic si sa-ti spun ca muntii in miscare si tot peisajul care l-am vazut pe trei trepte este chiar ce trebuie sa fie. Si ce sa fie si cat sa fie. Iata peisajul \"dintr-o boaba de mustar\"

printre toți munții în mișcare
ecoul
s-a statornicit într-o lacrimă
................................................
peste propria-mi umbră plecată
și mutilată
în colț de iarbă, de piatră
- pajiștea inimii mele, pătrată.
...............................................
undeva latră corbii
și-mi sfâșie întrebările
În pleavă târzie..........

Nu cred ca trebuie sa te ingrijoreze ca-n unele oglinzi se vede altfel decat ai vrut tu. Frumos, simplum, profund si tacere...

Asta-i treapta cu florile, cu perna sub care \"vor găsi un ciorap de mătase și o filă din jurnalul cu tine. cineva o să înțeleagă toate acestea\". Poate suntem prea grabiti prin frumusetea textelor tale. Imi suna atat de firesc de parca as citi Inimi cicatrizate. \"S-a intamplat ceva. Poate m-am impiedicat de o treapta ranind mortal o iluzie\"... \"Sa uit si sa ma intorc maine cu toate ranile spre...\"

Curge frumos, pana la pescarusul din Galapagos. Si astfel poemul ramane strain, neasumat. In rest, tonurile sunt potrivite locurilor de Tymp si anotimp. Las comentariul deschis... ca sa-l inchizi cu propriul adevar poetic... in tonuri de galben si fuse orare...

Uitandu-ma-n scutul Atenei sa pot privi gorgona vad ca-n toata povestea exista consecventa. Cand, in urma cu cativa ani am pasit pe Scara lui Escher, primul pe care l-am intalnit pe digul cu prieteni a fost Sabato. Ma bucur ca l-ai adus in discutie si-n plus ma bucur de sentimentul decantarii. Apele nu mai sunt tulburi. Sunt doar turbionare si asta nu-i rau. Pe cer nu-s numai stele. Asa-i si lumea asta, a pasiunilor. Tare frumos accentul emirului. Era de asteptat ca Mircea Lacatus sa aiba cheia. Bolta va dura. (Exista piatra din capul unghiului...)

George, aceeasi senzatie am avut-o si eu. Si doar am citit ce s-a intamplat acolo. Ciudat imi pare ca se dadeau eleganti si prea-cultivati si-n plus parca s-a tras la tir incrucisat. Voi mai ucenici la barca de tir unde se trage-n buline de plumb. Nu in pianist, nu in poet. O ura proletara isi cauta cuvintele otravite. Scena fara cortina... din pacate cutitele n-au ocolit trupul... cum este numarul, in original...

ai dus o tangenta comuna mai multor zone de interes poetico-stiintific. totusi, iti sugerez sa lasi modestia pe tema nivelului matematic, sa faci un pic de efort sa-ti reuseasca proiectul: \"voi agăța de gardul Raiului școala vieții...\" ai de facut corectia de masura lebesque nula, sau cum ai mai facut pana acuma, in zona sirurilor, mai mica decat orice epsilon pozitiv, inlocuind \"nemarginit\" din \"număr nemărginit de valențe\" cu \"infinit\" (si mai exact, cu un infinit numarabil... exista trei categorii de infiniti, asta numarabil fiind cel mai natural...). Ai reusit sa faci dintr-o constanta universala un poem. Merita sa iesi din arie si luand-o pe frontiera sa intri in infasuratori pe segmente din scoala vietii...

1986? este anul in care dosarul imi era dromader. Atunci am cunoscut libertatea la Histria si viata de berber. Ce pot spune despre poemul in care ranile sunt vii, iar absentele, chemari la prietenii. In tarziul de ieri ti-am spus despre ceva nou. te vei convinge. de acum stii. despre atunci spun undeva: daca as vorbi, cuvintele mele-ar topi...