Încă cerul e sub noi

Am alergat pe scara ta poetica. Iata ca toate se leaga de 17. Sunt al 17-lea vizitator. Inca zburam (\"cerul e sub noi\") este a 17 treapta. Ca sa fie perfect rotund, ar mai fi sa fim si-n data de 17... Sa nu fiu nedrept cu celelalte trepte, iti spun doar atat: scrii mult mai bine decat o arata semnele comentariilor de pana acum. Crede-ma. Vor veni mai multe. M-as fi oprit la \"treapta levantina\" si mi-as fi intrebat geamana: cum de-am trecut pe langa gemenii Romolus si Remus atat de nepasatoare? Care geamana? De cand scrii, nu se poate sa nu fi stat de vorba cu ea?
\"...doar în raza sângelui tău valsează încă
tandrețea
.................
fulguiește în lumină
umărul meu...\"

Remarc o deosebită aplecare spre plasticizarea unor stări, percepții și mișcări sufletești prin asocieri: amfora gleznelor, piramida inimii, nisipoase făpturi, genunchiul vioară, arcul tandreții, raza sângelui, norii fractali, luna feței. Mi-au plcăut în mod deosebit: \"uite ceru-i sub noi/ lângă amfora gleznelor tale se-adună/ nisipoase făpturi\", îmi amintește de acea imagine a cerului ca \"așternut al picioarelor lui Dumnezeu\", sau loc de odihnă și întărire al picioarelor (actelor, gesturilor, faptelor) iubirii. Mi-au mai plăcut: \"piramida inimii tale/ unde s-a îngropat/ tăcută/ dragostea noastră\", \"doar în raza sângelui tău valsează încă/ tandrețea\", \"răsăritul viscolește durerea\", \"sunt mult prea sus să te sărut
... și luna feței tale aș pleca-o dimineții eterne\". Chemarea de a prinde mâna oglindește o dăruire de sine spre ocrotire, o stare încă nefărâmițată, netransformată în nisip, în care conștiința abisului este pătrunsă de transparența luminii Zilei neînserate ce va să vină.

Ioan-Mircea Popovici, nu contează numărul treptelor atâta timp cât ajugi mai sus. eu încă mai am trepte destule de urcat. răsăritul se privește cel mai bine din vârful unui munte. speranța moare la sfârșit. și totuși poate simbolurile numerice repetitive nu sunt întâmplătoare, atâta timp cât sunt constructive subiectului care le percepe.

teotim (Florin Caragiu) - poate dincolo de metaforă și de intenția de a induce anumite stări poetice este și visul ca o dimensiune a sublimului. Mulțumesc mult pentru aprecieri, m-ați onorat.