Șapte fuse orare

S-au aprins luminile cu șapte fuse orare înainte Mai e puțin și dorm cu voi depărtările mele ce dor cu dor... Ascult timpul, și nu-l înțeleg, îl simt de-aici cum curge colțuros prin mine... Timpul nu-i prietenul meu, e doar așteptare într-o gară cu ceas fără limbi arătătoare... Așteptarea e țesută din fire, firea mea răbdătoare ce strigă întruna tăcerea fântânii în deșerturi arzătoare... În fiecare zi din săptămână iau un fus si, din rotiri spirale, îmi torc clipa... și-o cresc într-o vatră ca pe o pâine cu miros de-acasă, de la țară... Îmi trecea de-atunci a amintire galbenă cand bunica lăsa totu\' baltă să ne pună strachina pe masă, mămăliga aburindă, ce-o tăia cu ață, lingura de lemn și un pahar prea-plin de viață... Era ca niciodată, în curtea cu acareturi sub un dud, umbrelă pentru vatră... ...casa străbună a părintelui meu ajuns la oraș să mă nască... În timp am ajuns aici, unde luminile sunt stinse la ora aceasta târzie din zi, luminată de dragi amintiri ce-mi leagănă somnul dulce... În Inslele Galapagos,...la TV, pe o plajă, un pescăruș își târăște conștiincios o aripă frântă de un val... Pentru el timpul nu mai contează, e atât de liniștit și blând, c-ai zice cum te simte că-l iubești tăcând...