omul negru

\"sângele e roșu elian pietrele întotdeauna albastre\"

Elian, pietrele mele sunt gri....

Un poem bine-cladit. Mie imi place foarte mult. Mai ales versurile:
\"cu umerii aduși înainte desenezi o hartă
nu ne vor găsi niciodată privirile hăitașilor
vânătoarea s-a sfârșit
omul negru nu va veni
e ceasul târziu și nu îmi mai este frică de el\".

Mai trec cu drag pe aici...nud e alta da\' ma simt forte bine.
drag, DAniel.

dacă tu treci pe aici e semn că, iată, nu îmbătrânesc degeaba:)

îți mulțumesc pentru comm,

PS: elian se scrie cu e nu cu E

salut

vai mie...mii de scuze

atunci, imi permit o erata:
\"elian, pietrele mele sunt gri....\"

Cu ocazia asta, fac si o completare comentariului anterior.
Imi place foarte mult cum ai ajusn subtil la acel \"dialog\" daca pot sa ii spun asa, din final. E foarte bine asa...
Imi place.

PS: Cine o zîs că îmbatranesti? Fereasca Dumnezo alduitu!

ok, mulțam de revenire, tinere.

omul negru acesta are legătură cu jocurile din copilărie și cu îmbătrânirea ta;D.oricum cred că are poartă între umerii lui de umbră o grămadă de remușcări, cum bine zici, cum îi stă bine unui călător prin viață.
oricum dacă este așa, revalorificarea simbolului din copilărie în simbol al timpului trecut e de apreciat.(sper să nu mă înșel)
am fost dezamăgit azi că ai refuzat invitația de a citi sâmbăta viitoare...:)dar lasă că mai sunt 50 de săptămâni în acest an...
seară bună

sunt ceva zile înainte, chiar săptâmâni, când am spus că doresc să citesc la deko în martie(am spus cu discreție, pe mess de data aceasta:))) că atunci este ziua mea:)), dacă oamenii mă vor primi eu voi veni să pun gâtul pe sabia tăișului lor...dezamăgirea ta mă întristează, voi fi prin martie 16 sau 17:)la deko, dacă nu voi putea citi ca prim- actor, voi fi iarba numărul 17 citind la final o poezie dar voi veni și voi citi...

despre remușcări numai de bine...

îți mulțumesc pentru această înserată trecere

Doi tipi din lumea interlopă
Pe omul negru îl aruncă
De sus - rămâne numai șuncă.
- Ți-am spus, cretine, că e popă ?

Da\' tu nu, batman, batman ...
:)

Dana o sa-ti fac o surpriza... o sa-ti dedic un poem in care
o sa explic existenta pietrelor menhirice... sa nu-ti fie ciuda ca nu le ai in colectie( ha & ha)... Ulnul(sic)

\"hei unde pleci
dacă privesc atent în jurul meu
văd munți mări fără nume câmpii sterpe pietre în dar\"

Dan Norea, îți mulțumesc, de nu apăreai era semn de repede tristețe a textului meu;

Atila cel Uln, dedicaționistule, tu bagă poezeaua, eu vin cu forfecuța ori crezi că dacă privesc atentă chiar dacă peste munți, mări și câmpii nu observ locurile comune și alte defecte:))

vă mulțumesc,

cu prietenie(mereu aceeași)

ne-am nascut in atentia \"lui\". am trait in \"ranjetul lui\" care \"ne priveste atent\". intr-adevar in jurul tau (odata cu noi prin el) \"văd munți mări fără nume câmpii sterpe pietre în dar / uite\"...acasa e acolo unde ajung disperat din cosmos, obosit, asezat prin ce-a ramas din macro-viziunile noastre si cineva imi spune \"bună seara prietene / nu-i așa că remușcările dor?\".
atunci \" nu mai e nimeni aici\" si \"vânătoarea s-a sfârșit\".
felicitari.

cu stima, blueboy

p.s. multam ... pentru trusa de prim-ajutor, vecina-prieten

îți mulțumesc pentru felicitări, sper să îmi mulțumești și tu pentru sinceritate...

PS: bună seara, prietene, sunt sigură că mâine vei scrie o poezie, știi de ce?, pentru că ești un poet, părerea mea...

Uneori se poate intampla ca acum. Eu sa-ti scriu si ce-am scris sa dispara pe drum. Nu stiu ce s-a intamplat cu pietricica asta iesita din mare. Vreau sa ajunga la fereastra ta. Vreau asta si basta. O retrimit. Daca-i dubla, cu atat mai bine. O iau dubla de zaruri si-i de bine. Daca-i simpla, este bine altfel. Iata piatra (neulnica, evident, cu rune pe ea ca doar are semnele marii):

mi-e atat de frig la soare si-i atata soare-n frig/ ca in visul tau cu prieteni las o plaja si un dig/ si pe dig pun pescarusii care-ti striga noaptea-n geam/ si in curte latra cainii cand se scutura un ram.../ e atata promoroaca si atat de alb in jur/ se varsase calimara desenand un abajur.../ stau cu coatele pe visul unui inceput tarziu/
trag din pipa o aroma si privesc un HARAPTIU/ dau sa-i dau si o porunca dar se face ca-i grabit/ parca si-a uitat umbrela, o cravasa si-a fugit.../ lasa fata omul negru, are si el locul trist/ cheama-ti prietenii in casa unde lumea joaca whist/ ti-am dat tarmul cu iluzii, ti-am dat pivnita cu vin/ fa un cerc si lasa bila pe o scara cu alin...

Cu ceva nenumit, ce numai marea poate sa scoata din valul si spuma ei..., intr-o piatra albastra, ca Infinitul... De dincolo de nesfarsit, de dincolo de toate cele, in unul din cele doua cercuri primite-n dar, de la acelasi, ca o constanta fractalica, Iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnnnnnnnnnn
(dupa cum vezi, din perechi de litere poti face perechi de ani, elian... este o taina pe care, daca o simti, clipa se transfortma in an). E dimineata, eliaaaaaaaaaaaaaaaannn Soarele se dezlipeste cu greu de mare. Intre mine si El s-a facut o carare. Pe terasa cu porumbei si pescarusi, ma asteapta Singuratatea mea sa bem o ceasca de cafea. Din
toata halimaua, el, frumosul ranit, striga pescaruseste la mine si parca mi-a zambit..... am uitat sa-ti spun. am vesti bune de la Alexis. o tiganca i-a scos de la amanet flasneta...

tac în fața unui asemenea comentariu la textul meu, mă învârt de 3 ori pe loc după care îmi pun ochelarii, privesc mai atentă și îți mulțumesc, prietene Iann

și rămân la părerea mea prietenească, rimele au să te distrugă:)

rimele alea-l inmvelesc pe \"haraptiu drace\"... hai c-am racit! vezi, cand stranuti sa duci batistuta la gurita, elian... prietenul tau de joaca, Iannn... se vede ca nu pescuiesti. rimele-s bune le pescuit... mi-a spus pestele ala din ploaie o mie de taine... tu n-ai vazut ca incepusem sa incurc tainele tale cu tainele lui?

Intre semnele de carte am un fir de patrafir/ Tu ziceai ca-i o petala din acelasi trandafir............... nu cred ca trebuie sa-ti aplic lema de explicitare a o solutiei functiilor implicite ca sa vezi ca de fapt acolo, unde-i firul asta (de patrafir) sunt cateva lamuriri:... nimic nu-i ceea ce pare... atunci nici rimele nu-s rime... sunt... dar nu... asta-i o taina... eu nu iti zic ghicitori... lamureste-ma cu piatra hunului...

Am trecut pe aici mi-am extras din poezie câteva mostre-pietricele: \"trecea un soare stingher pe strada mea... sângele e roșu elian pietrele întotdeauna albastre... cu umerii aduși înainte desenezi o hartă... călătoriile noastre privesc inocent... pot decupa din urma renunțărilor un om negru\". Negrul poate fi starea de deznădejde, sau culoarea ce nu se combină cu celelalte fiindcă murdărește culorile, ori demonicul, sau moartea, sau ceea ce e nepătruns, sau partea din om care a rămas în umbră și poate fi câte și mai câte. Aici e cumva amenințător, rânjetul atent îi dă un aer de hăitaș... dar... e mai mult un negru de fum... căci aici nu mai e nimeni...

am cam băgat forfecuța în textul acesta, am exterminat finalul, și alte câteva cuvinte pe ici pe colo(sper că Ștefan și Cornel nu s-au supărat că am renunțat exact la finalul la care ei făceau referire)

ce să mai spun, adevărul e că textul acesta nu mă mulțumește deloc

ca de fiecare dată, mă bucură trecerea ta

să ne citim cu bine