Ioan Marginean

Ioana, multumesc de trecere si apreciere!
Pentru a reda o traire de un moment, un sentiment senin, un dor al gindului
e nevoie de fapt de foarte putin cuvinte.
Importanta e esenta care se ascunde undeva intre curcubeu, dor si gind!

Cu simpatie,

Ioan

Buna seara domnule Muresan!
O metafora cu tot ce ii apartine poate dupa parerea mea
naste un poem! Uneori mai putin, inseamna mai mai mult!
Eu am cauta simburele direct in fruct.
La acest poem-metafora nu pot sa mai audaug nimic...ar deveni altceva!

Multumesc de trecere si critica!

Ca stima!

Sintem o viata intreaga in cautare...
Vrem sa iesim din calapodul existential, vrem sa ne cunoastem
cu adevarat, sa ne identificam!

\"ies din trupul arcuit peste iluzii

ca un fluture gata de zbor
încerc să mă descopăr\"

Oare vom reusi cu adevarat?
\"știu că într-o zi
voi fi împlinit\"

Dar oare mai conteaza?
Un poem care atinge cu adevarat unele corzi
ale existentei.

Ioan

Dezamagiri, nostalgii, pareri de rau, amintiri frumoase dar moarte,
uimire in fata realitatii si apoi sfirsitul, si el mort,
\"pironit ca intr-o vitrina cu manechine dezbracate\".

Tristete vie pe un fundal de cintec de nai.

Si apoi, cred eu optimismul din \"somn ușor copile\"!
Idei impletite cu maiestrie in forme poetice!

Ioan

Poem
inedit,
deosebit,
sesibil,
pur = feminin...

Picaturi de cuvinte, cazute printre picaturi de ploaie
si aranjate in forma si idee.

Frumos poem!

Ioan

Goethe!!!

Interesanta abordarea in acest eseu, a poeziei lui Eminescu!
Eminescu exista in fiecare din noi! El ne apartine!
Spatiul si timpul, riul si marea, soarele si luna, si peste toate singuratatea unui suflet de poet!
In ultimul timp recitesc poeziile lui Eminescu si descopar acum aspecte, idei noi,
pe care acum 20 de ani nu le-am sesizat!
Peste 20 de ani, daca voi mai exista, voi reciti din nou poeziile si voi descoperii
mereu ceva nou, deosebit.
Este aceasta oare nemurirea versurilor Eminesciene!

Tocmai am linga mine un studiu despre Eminscu:\"Eminescu sau despre absolut\"
scris de Rosa Del Conte, din care imi permit sa citez:
\"Eminescu nu e o floare rara, desfacuta parca prin miracol
dintr-o saminta adusa din intimplare pe solul Daciei de suflarea
vinturilor apusene: e un astru tisnit din adincimile cerurilor din
Rasarit, ca marturie despre o civilizatie tinara si noua, dar
inradacinata intr-un trecut de veche cultura si de severa traditie.
Ca si aceea a Luceafarului sau, si lumina lui a strabatut, inainte sa
ajunga pina la noi, o cale lunga.\"

Cind aici, departe de riul Selenei, discut cu prieteni despre cultura romaneasca,
le povestesc si despre Eminescu, le recit pe limba romana din Eminescu si il
aseaman ca poet al poporului cu Goehte.
Dar dintre toti cei pe care ii cunosc, putini stiu sa-l recite pe Goehte
asa cum eu stiu sa recit si sa traiesc poeziile lui Eminescu!

Ioan

Multumesc de comentar, Cornele!
Sintem desigur toti in cautare, de forma, idee si exprimare!
Copilul, albastrul pictat peste holda aurie si pasarile albastre, visurile,
sint pentru mine o parte a puritatii sufletesti, pe cara in vuitetul lumii se cladeste viitoarea personalitate!

Mersi pentru sfaturi si intelegere!

cu drag
Ioan

Metafora de inceput foarte reusita:
\"Mi-am crescut în sân o inimă\"
O copie a geamana a inimii, inima sufletului,
ca un inger pazitor al dragostei!
Vioara vine cu succes sa intregeasca cadrul.
Un poem deosebit. Plin de sensibilitate!

Ioan

Poemul acesta e, pentru mine, un ivor de linisti:
\"nu auzi fulgii de zăpadă pielea ți-e cretă\"
din care izvoresc taceri...iluzii, visuri..
\"nu mai ajung până la tine îngerii presați \"
si apoi dorinta de apropiere:
\"ține-te
rezeamă-te de
speteaza respirației mele\"
si trairi comune!
Mi-a placut pur si simplu sa o citesc si sa o recitesc!

Poemul abunda prin imagini plastice aducatoare de ideii poetice!
Mi-au placut mult versurile:
\"gustând refluxul spumelor saline
iar tu coral în măduvă înfipt\"
si
\"mă ia acum cât carnea de pe mine
e umedă și bună de lipit\".

Se ascunde oare aici o dorinta de evadare, undeva intr-un spatiu dual
poate de neatins?

cu stima

Ioan

O poezie plina de imagini plastice, as putea spune un pastel
modern de iarna!
Mi-a placut in mod deosebit inceputul.
\"anului i-au căzut toți dinții

când tremură de frig nu clănțăne
suspină\".
Prezenta corbului, in acest peisaj, si alaturi a fiintei umane
creaza o stare de singuratate, mister in acelasi timp melancolie aparte!

La multi ani si succes mai departe!

Ioan

Ma bucur ca gindurile mele de craciun, te-au readus in timp,
in craciunul vechi al copilariei tale!
Pacea si linistea divina ne apartin, ele vegheaza in sufletele noastre
asteptind doar momentul prielnic sa ne cuprinda!

Craciun fericit!

Ioan

Draga Cornel,
Craciunul copilarie ne va urmarii intreaga viata,
si fundalul acelui craciun este intregit de colinzile cintate
de mama, cu gals de suferinta, printre lacrimi...
Parintii si-au gasit, prea devreme, pacea si linistea eterna!
Tabloul pastelic al casei si curtii parintesti ne va aduce
mereu inapoi in trecutul devenirii noastre.

Craciun fericit, tuturor!

cu dor,

Ioan

Celui plecat din tara ii este cel mai greu de Craciun!
In Ajun, cind in Ardeal mai rasuna inca colindele prin sate,
domneste aici doar linistea...
Linistea si pacea adusa in sufletele oamenilor de Craciun
sint insa, peste tot in lume, nemuritoare.
Ai inmanunchiat foarte frumos elementele dorului la români,
dar cind e vorba de doina, sigur nu putem aici sa vorbin doar de Nichita,
a fost mult mai inainte Eminescu, si exista si acum alti poeti români
pentru care doina e, pe linga cintec, o traire care tine de sufletul
unui popor.

cu mult drag

Ioan

Um poem frumos si plin de sensibilitate!
Instantanee ale dezvoltarii si implinirii..
\"era primăvară \", \"dogorea vara \", \"ruginea cerul\" sub tei!
Natura este elementul vesnic al apropierii si al dragostei!
Deosebite versurile:
\"șoaptele-nserării pârguiau săruturi,\".

Ioan

Frumos inceput cu metaforizarea drumului linistii interioare
pe \"cercul trasat la nesfârșit de un gând\".
Se cauta aici, cred, izvorul inspiratiei, scrisului, ca rezultat
al trairilor, imprevizibilului, cunoasterii, toate trecute prin filtrul
subiectiv al spiritului.
Si la sfirsit totul se inveleste in liniste, din liniste, spre liniste!

Ioan

Un poem emotiv care isi atinge scopul, predispunind la gindire!
Deosebite versurile:
\"Arătătorul ceasului între noi
Numără limitele dragostei\".
Este desigur aici o inclinare spre pesimism.
Ultimele versuri dau noi sperante:
\"Suntem amândoi într-o aură mare
Trup al aceleiași ființe\"

Am citit, astazi in zori, cu placere acest poem!

Ioan

Cuvântul \"pădure\" este un cuvânt deosebit al limbii române și
înseamnă în acest poem, dacă se întelege desigur, mult mai mult
decât o simplă adunătură de copaci.
La români, mai mult ca la alte popoare, se apropie acest cuvânt
mult de suflet și dor.

Multumesc pentru trecere, Iolanda!

Ioan.

Multumesc pentru apreciere si interpretare.
Glasul din adinc ma va urmarii probabil mereu.
Stramutarea, dezradacinarea, adaptarea sint de fapt nu numai
cuvinte, ci de asemenea trairi!

cu stima Ioan.