Poezie
zâmbet dislocat. marionete
1 min lectură·
Mediu
voi, să nu-mi vorbiți de iubire
cad flori uscate cu miros de iasomie
între pereții de minciună zaharisită care curg
senzații moarte, amintiri calde în cearceafuri reci
cu ochii larg închiși numărăm vise din firmituri
catatonic, sub firescul suferinței
zâmbetul ascunde iubirea tăcută de pe un chip inocent
urechile se umplu de vorbe uzate până când încep să țiuie
rămân cioburi din cuvinte
sfârșitul stă pironit ca într-o vitrină cu manechine dezbrăcate
pielea de pe noi se va destrăma și va rămâne doar un schelet gol
versurile dorm între foile îmbibate cu cerneală neagră
pe fundal cântec de nai
somn ușor copile
053284
0
J