florile de hârtii nu mor niciodată

[intro] inima mea dansează în întuneric te-am visat cum te desprinzi din mine, cum te deșiri ca un material vechi mi-era teamă am luat pielea fâșie cu fâșie de pe noi până la os până când ne vom transforma în pulbere iar vântul ne va împrăștia în cele patru zări *** stau la biroul meu improvizat scriu într-un caiet modern pe nume notebook încerc să îmi amintesc /de tine/ cum era, cum era atunci când scriam despre tine atunci când /poate că/ te iubeam. acum mi-e greu să-mi aduc aminte /încep să uit/, încep să te uit și parcă totul e departe ciudat e că atunci când mi-e rău mă gândesc la tine și nu știu de ce de ce cu fiecare zi te iubesc tot mai puțin ca înainte /parcă/ nu a mai rămas nimic pentru a simți.