ioan ravel

ți-aș fi scris demult dacă mâinele din mine n-ar fi murit dintr-o dată ca și când iarna și-ar fi așternut peste noapte albul în plete și mâinile încercând să te cuprindă s-ar fi

freamătul clipei - amestec atemporal din ieri și mâine

demult așteptând scârțâitul zăpezii - tălpile-albastre

șoaptele seara - în liniștea liniștii focul și apa

din vârf de munte mult mai aproape pare (în)depărtarea

floare-n fereastră s-asculți foșnetul lunii albastru, de ger

târziu, lângă foc- doar așchii de lumină spintecând noaptea