Ioan Grigoraș

- Sunt tot aici, la marginea tăcerii, Și florile mă-mbracă tot la fel, În catedrale,-i Noaptea Învierii, Iar tu iubite, îngerul fidel, Ce îmi alungă iernile polare, Pentru că știi, magnolia

- Lumina Sfântă peste noi pogoară Și liniștea divină ne îmbracă În strai de sărbătoare, ne-mpresoară Dangăt de clopot, sunetul de toacă Și lumânarea picură a rugă Spre Fiul ce învie să ne

- Miroase-a ploaie-n seara asta caldă Și a cireșe-amare timpurii, Iordanul pare foc acum când scaldă Un ciob de lună. Eu te-aștept să vii Lângă altarul inimii, doar cerul Să se aplece-n taină

„Între noi doi cea mai profundă este Necunoscuta cerului poveste, Te rog, iubite, stai și cercetează Ce pui de înger viața ne-o veghează...” Liliana Trif - Îngenunchează cerul înc-o dată La

- În oglinda cui, Doamne, Ți-ai spălat prima oară Ochii plânși de tristețe? Era tot primăvară? Era tot întuneric în bordeiele noastre, Între maluri aceleași ape vii și albastre? Pașii tăi către

- Iubite, destinul, azi, ia catalogul, Cu voce de tunet ne face prezența, Chiar mâine, în zori, mi-a prezis astrologul, Vom trece prin vămi regăsind inocența Pe care-am pierdut-o, cândva, nu

- Când te privesc, în alb, cum treci pe stradă Și plâng salcâmii la piciorul tău, În suflet se pornește o tornadă Iar eu înlănțuit, ca Prometeu, Voi arde secole doar pentru tine Că te-am

- Aud un toc trecând pe sub fereastră, Bătând febril în ritm de cazacioc, Cum fluturii în geam lovesc ad-hoc... Să fie oare primăvara noastră Ce-a care-ncearcă mai timid să-mi spună Că vremea

- De ce nu-mi bați și tu-n fereastră, doamnă, Să mă scufund în decolteu-adânc, Să-mi scald privirea-n el precum un țânc Că sunt sătul de ploaie? Parcă-i toamnă, Pe caldarâm e mâzgă și-n

- Duminica aceasta-i sărbătoare, Iisus pășește printre noi purtând În mână ramuri de măslin. Covoare De flori avem în fiecare gând. Ne-ntâmpină un cor de îngeri, iată, În sălcii muguri se

- Bat mugurii cu palma în fereastră, Vor să vestească ziua de florii Și cer bobocilor aprinși din glastră Să ias-afară, în călătorii Prin sufletele arse de zăpadă Să plece-n stoluri pentru a

- Se duce Mărțișor, vine April, Și ora și-a schimbat înfățișarea, În mica ta dumbravă niciun tril, E plină de zăpadă trecătoarea. N-am cum s-ajung pe marginea de lac Unde-am ascuns o

- E lungă ora când pe colțul iernii Apar timid cu fruntea din omăt Poemele în care mă desfăt Cu ochii tăi... Din zori pân' la vecernii Stau și adun din fiecare strofă Al buzelor nectar, iar

- Intră, ți-am zis, și ai intrat râzând, Ai dat în lături zgura așternută Peste poteca-ngustă și un gând A fost de-ajuns... Cu rouă ne-ncepută Mi-ai umezit obrajii și mi-ai spus: "Să nu-ți

- Uite cum ninge de parcă-i Crăciun, Sibiul se-mbracă în strai argintiu, Iarna mai are răbdare, tutun În pipa adâncă... Cât oare? Nu știu! Și cade zăpada, ca un blestem, Iar plopii se-nclină

- Cu fulgii de zăpadă la taclale Stau iar chiar dacă au porniri letale, Mușcă din muguri, trupul meu, din glie Și-mi umple pana cu melancolie, Dar tot visez... Desculță prin zăpadă Te văd ades

- Copacii torc sub pătura de nea, În geamul meu nu râde nicio floare, La meteo se-anunță doar ninsoare, Pe unde oare-i primăvara mea? Pe ce meridian o fi? Nu știu! Dau telefoane, semnele

- Ți-aș scrie-n așternut câte-o scrisoare, Când noaptea mă întreabă unde ești Și timpului o taxă de livrare I-aș achita de-ar crede în povești, Să toarcă din fuiorul alb zăpadă Și-n cochilii

- Se-ntoarce iarăși iarna cu pași mărunți și iară În visul meu e soare și-atâta primăvară... Ce fantezie albă, ce nebunie pură, Sărutul unui deget apropiat de gură Înnoadă veșnicia de-un lujer

tu nu erai în apele tale eu navigam în ape tulburi sub care icebergul creștea exponențial orb și liniștit așteptând titanicul care avea să-l trezească din amorțeală "every night in my

- A mai căzut pe martie un fulg Înveșmântat în strai de iarnă lungă, Prin streșini amorțite și pe vulg O lacrimă încearcă să disjungă Aceste anotimpuri cu perdea Ascunse de privirea

- Aș fi putut să dau în lături sarea Din lacrima acelei dimineți, Aș fi putut păstra în suflet marea, Te-aș fi trăit mai mult ca-n alte vieți... Dar fiecare val, tot mai departe, Ne-a dus pe

- Două pahare de cristal bătute cu smaralde, Pline cu foc, anxietăți... o să găsesc curajul, Să le golesc încet, zâmbind, când zilele mai calde O să revină,-ntr-un târziu, apoi îmi fac

- Un vis ciudat simt că-mi descalță noaptea Și globurile de cristal se sparg Ca stelele lovite de catarg, La fel ca ieri și azi, în ziu-a șaptea, Când cerul e o linie subțire Pe pojghița de