Poezie
În oglinda cui, Doamne?
1 min lectură·
Mediu
- În oglinda cui, Doamne, Ți-ai spălat prima oară
Ochii plânși de tristețe? Era tot primăvară?
Era tot întuneric în bordeiele noastre,
Între maluri aceleași ape vii și albastre?
Pașii tăi către Cina cea de taină, Iisuse,
Sângerau pe cărarea celor multe, nespuse,
A păcatelor vechi și-a trădării supreme,
Un sărut te-a vândut, dar avem încă vreme
Să ne punem pe cruce alături de tine,
Un tâlhar sunt și eu, ai murit pentru mine,
O fărâmă de pâine și vin dă-mi și mie,
Hrana mea vreau să fii și să-ți fiu temelie.
- Ne-ai hrănit cu lumina săptămânii de Paște,
Ucenici ai iubirii te-așteptăm și renaște
O speranță pierdută, că o dată cu zorii
Peste brațele crucii s-or deschide bujorii.
Noi, nepoții uitării, fruct de mană cerească
Am mâncat în pustie așteptând să-ncolțească
Veșnicia pe stânca păcatelor, Doamne,
S-o urcăm pe Golgota, să-i batem piroane
Și pe frunte să-i punem cununa iertării,
Când coboară arhangheli la marginea zării
Să-ți aline durerea, să ne-mpace cu tine,
Un tâlhar sunt și eu, ai murit pentru mine.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
023.896
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Grigoraș
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 179
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Grigoraș. “În oglinda cui, Doamne?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14123498/in-oglinda-cui-doamneComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Despre iertare și iubire nu mă dau niciodată înapoi să citesc! Mai ales când poezia îmi vorbește, mă alintă chiar ca pe un copil care primește o promisiune pentru bună purtare! Între noi, și întru noi, fie iertare și iubire!
0
În prag de sărbătoare parcă și sufletele vibrează altfel. Ne-ndeamnă să fim mai buni, mai toleranți, plini de lumină și iubire. Mulțumim!
0
