ioan albu

Gura degeaba cred că vi-o răciți. Șora explică acolo doar ce este numerus clausus, nicidecum nu susține măsura de numerus clausus/nullus. E ca și cum eu, dacă aș explica cuiva ce înseamnă apartheid, aș fi rasist. Mai spune Șora că motivele pentru a limita accesul evreilor în universități erau legate de alogenie, nu de rasă. Aici, într-adevăr, i s-ar putea reproșa, din perspectiva zilei de azi, că și discriminările pe criterii de alogenie sunt condamnabile, nu numai cele pe criterii de ură de rasă. Dar de aici până la a-l face fascist (nenorocit, nu?) mai e destul. Utilizați de fapt procedeul incorect de a-l face fascist pe cel care are altă părere decât dumneavoastră despre ce înseamnă fascism.

Simpatici nu știu dacă devenim, iar poezia este într-adevăr tâmpită, dar nu în sens rău. Îmi aduce aminte despre un cântec, \"Cel mai frumos cântec din lume\", în care e vorba despre cum cântărețul a scris (la cerința dracului: compune cel mai frumos cântec din lume, altfel mori aci) cel mai frumos cântec din lume. Pe care, după aia, nu și l-a mai amintit. Ca să continuu paralela, am să mai trec pe aici tocmai ca să nu o găsesc.

Încă o precizare se impune, referitor la acuzele de fascism. Mihai Șora a fost, în timpul studenției sale pariziene, la Sorbona, luptător antihitlerist cu arma în mână, în cadrul celebrei Rezistențe franceze. A fost și membru al partidului comunist francez. A susține că a fost fascist, în condițiile astea, este o impertinență și o neobrăzare, pe care nu o scuză nici ignoranța, nici stupiditatea, nici excesul de bilă.

Întrucât Eugen Gălățeanu aberează acum pe un al doilea front, și deoarece nu dă semn că ar fi citit comentariul pe care l-am postat la textul lui Daniel D. Martin, voi posta și aici același comentariu, ca să termine odată acest Gălățeanu cu întrebările retoric-idioate despre cine este Șora și ce operă are:

Dl. Nobody Șora? Învățământ pus pe chituci? Oameni buni, iar vorbește gura fără voi? De ce vă exhibați ignoranța fără nici o jenă? Ce sunt tâmpeniile astea? Câte dintre cărțile lui Șora ați citit? Știți măcar cum se cheamă? Iar despre învățământul românesc vă invit să nu vă mai dați aiurea cu părerea, din Manchester sau din alte părți de lume, și dacă chiar vă doare de el puneți mâna și faceți ceva. Sunt curios câte știți despre ministeriatul de câteva luni al lui Șora și despre schimbările pe care efectiv le-a făcut dumnealui. Pentru toți ignarii care zic că Șora e un nimeni, iată principalele titluri ale operi lui:
-Du dialogue interieur (Paris, Galimard,1948)(ediție românească Despre dialogul interior, București, Humanitas, 1995, trad. Mona și Sorin Antohi)
-Sarea pământului (București, Cartea românească, 1978)
-A fi, a face, a avea (București, Cartea românească, 1985)
-Eu & tu & el & ea... sau dialogul generalizat (București, Cartea românească, 1990)
-Clipa și timpul (București, Paralela 45, 2005)
Și mai sunt și altele (Firul ierbii, Filosoficale)
Cărți de interviuri cu Mihai Șora:
- „Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu” (Mihai Sora in dialog cu Sorin Antohi), Polirom, 2001
- Despre toate și ceva în plus (în dialog cu Leonid Dragomir), București, Paralela 45, 2005
Volum omagial:
-Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora, București, Nemira, 1997
Acestea fiind spuse, vă provoc la lectură. Nu mă îngrijorez că veți accepta provocarea. Sunteți dintre aceia care vorbesc ca să se afle în treabă, urechiști și lăutari.
Și încă ceva: Mihai Șora este, ca filosof, unul despre care alți doi \"nimeni\" - Jacques Maritain, Etienne Gilson (vă sună cunoscut? ați auzit? nu joacă la nici o echipă de fotbal, au jucat în schimb în liga superioară a filosofiei europene) au avut cuvinte de laudă și recenzii elogioase prin Revue de metaphysique et de morale.

Am să mai adaug la cele din comentariul anterior că Mihai Șora a lucrat ani de zile la Editura de Stat pentru literatură și Artă (E.S.P.L.A.) unde a inițiat printre altele colecțiile \"Biblioteca pentru toți\", \"Scriitori români\" etc. Poate măcar de astea să fi auzit și Gălățeanu. Ultimii 7 ani înainte de pensionare dl. Șora a fost șeful serviciului Biblioteci din Ministerul Învățământului.

Iar acum, după prezentarea pe care i-am făcut-o mai sus domnului Șora, am să extrag din textul lui Gălățeanu două inepții, de dragul caraghioslâcului lor și puerilității lui:

Inepția 1. \"Domnul Șora nu avea nimic în general cu cultura\"!
Inepția 2. Domnul Șora a distrus învățământul românesc prin faptul că ... a desființat uniforma!

Nu mai zic decât atât: Gălățeanu dă semne de ranchiună, de supărare ca văcarul pe sat, în urma căreia împroșcă cu injurii oamenii pentru simplul motiv că de ăștia a auzit și el, pe aștia îi înjură. O recomandare pe care i-o dau este următoarea: Dle Gălățeanu, când îți miroase a rahat pe oriunde te duci, mai uită-te și în talpă.

Dl. Nobody Șora? Învățământ pus pe chituci? Oameni buni, iar vorbește gura fără voi? De ce vă exhibați ignoranța fără nici o jenă? Ce sunt tâmpeniile astea? Câte dintre cărțile lui Șora ați citit? Știți măcar cum se cheamă? Iar despre învățământul românesc vă invit să nu vă mai dați aiurea cu părerea, din Manchester sau din alte părți de lume, și dacă chiar vă doare de el puneți mâna și faceți ceva. Sunt curios câte știți despre ministeriatul de câteva luni al lui Șora și despre schimbările pe care efectiv le-a făcut dumnealui. Pentru toți ignarii care zic că Șora e un nimeni, iată principalele titluri ale operi lui:
-Du dialogue interieur (Paris, Galimard,1948)(ediție românească Despre dialogul interior, București, Humanitas, 1995, trad. Mona și Sorin Antohi)
-Sarea pământului (București, Cartea românească, 1978)
-A fi, a face, a avea (București, Cartea românească, 1985)
-Eu & tu & el & ea... sau dialogul generalizat (București, Cartea românească, 1990)
-Clipa și timpul (București, Paralela 45, 2005)
Și mai sunt și altele (Firul ierbii, Filosoficale)
Cărți de interviuri cu Mihai Șora:
- „Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu” (Mihai Sora in dialog cu Sorin Antohi), Polirom, 2001
- Despre toate și ceva în plus (în dialog cu Leonid Dragomir), București, Paralela 45, 2005
Volum omagial:
-Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora, București, Nemira, 1997
Acestea fiind spuse, vă provoc la lectură. Nu mă îngrijorez că veți accepta provocarea. Sunteți dintre aceia care vorbesc ca să se afle în treabă, urechiști și lăutari.
Și încă ceva: Mihai Șora este, ca filosof, unul despre care alți doi \"nimeni\" - Jacques Maritain, Etienne Gilson (vă sună cunoscut? ați auzit? nu joacă la nici o echipă de fotbal, au jucat în schimb în liga superioară a filosofiei europene) au avut cuvinte de laudă și recenzii elogioase prin Revue de metaphysique et de morale.

De ce betapoem? E o specie proprie? (Mai știu pe cineva care scrie biopoeme, metaîntâmplări, instant-poeme etc.) Un fel de merg pe gard de drum mă țiu. În rest, iubiți, vă rog eu. Cum spunea odată poetul Costel Dumbravă, poezia e o armă de iubire în masă.

S-ar putea sa nu fie, nici nu tin in mod deosebit sa fie. Asa ca trec textul la personale.

S-ar putea sa nu fie, nici nu tin in mod deosebit sa fie. Asa ca trec textul la personale.

Prima strofă mi se pare deosebită: \"ochii verzi ai bălții tale\"! Și finalul e pe măsură, cu \"e îmbrăcată toată în verdeață / o iau în carul meu care inundă\". În schimb strofa a doua e mult mai nereușită. Primele 2 versuri ale sale sunt extrem de prozaice.

\"Atâta singurătate am în mine încât
aș recunoaște omul și dacă s-ar preface-n nisip\".
Cred că astea sunt cele mai bune versuri.
- Și cele mai slabe?
- Păi cele mai slabe sunt ultimele două. Spun o platitudine în formă aforistică.
Altminteri, brava.

Paște fericit! Sorry, poate m-am zburlit prea tare.

Simpatic rechizitoriul acesta adresat deopotrivă vicioșilor și societății. Destul de puțin poetic, după părerea mea, dar valoros prin bunele lui intenții.

Despre bikinii aceia cred că știi mai multe decât mine și poate tot la fel despre Kreskova cu lămâie. Poți scrie ce vrei și ce poți după Paște; caii vor considera textul asta poezie la Paștele lor. Și apropo: la un comentariu necitit nu se răspunde.

Enunțuri lapidare, spărturi, densitate mare de semnificații. Și textul asta poate fi numit poezie.

\"La care-i aud vocea\"! \"Căruia-i aud vocea\" se spune corect. Am citit ambele variațiuni pe tema îngerului. Nici una nu se apropie prea tare de poezie, dar parcă cealaltă e mai interesantă. Mărturisesc că m-a atras titlul, care mi se părea quasi-aberant, Iadul ingerilor și m-am bucurat că n-a fost așa.

Mie îmi place biografismul și rezonez și la autoironia din \"ea_mă_iubea_sincer\" etc.. Asta e ceva ce se spune doar retrospectiv și e foarte mișto. E bine creionată imaginea Mihaelei prin pasiunile ei culinare și apetitul pentru filme romantice. Chiar și fizic are o anumită consistență, dată de impletirea detaliului vizual cu cel auditiv. E o poezie bună.

Într-adevăr, un text reușit. Și eu prefer prima strofă, dar și ultima mi se pare izbutită, mai ales expresia \"aripi de zgură\".

Excelent. Foarte mulă putere de sugestie în foarte puține cuvinte. Din nou trebuie să remarc valoarea simplității în poezie. Totul e să ai ceva de transmis. Eu nu am nici un nivel, așa că nu-ți pot da decât o steluță neagră, ce din titlul comentariului,

Poezia aceasta este slabă, n-are nimic deosebit, cu excepția metaforei \"bibliotecă de iubiri\". Rimele sunt comune: iubirea/omenirea, femeie/cheie, lapte/noapte etc. Un simplu exercițiu de versificație, plin de imagini clișeu, de \"expresii frumoase\" din manualele de citire de pe vremuri: poem scris cu roua dimineții, sau de platitudini cu aspect de cugetare de oracol: \"femeia - cheie ce deschide poarta vieții...\". Nu mai comentez și teribila lipsă de inspirație a sintagmelor \"poem de sare\" și \"poem de lapte\".

Poezia asta cu Annemarie aduce cam tare cu aia cu Annabell Lee - și nu mă refer la cea a lui Edgar Poe. Ay, ay, ay.