Poezie
Ingerul ucis
1 min lectură·
Mediu
Căzută pe pământ,
Cu aripi sfărâmate,
Mă târăsc pe iarba pătată,
Cu sângele unui înger nevinovat.
Se aud pași în liniștea nopții,
Apropiindu-se de mine,
La capul meu zaresc dintr-o data,
O floare roșie ,iar lângă ea,
O sabie a luminii,
Ce-mi străpunge inima.
Luna suspină în urma mea,
La fel și un băiat,
Cu ochii căprui,
Cu haină neagră,
La care-i aud vocea,
Ce mă strigă și mă caută,
Sub lacrimile stelelor,
Ce șterg sângele îngerului ucis!
012.675
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florentina Iordache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Florentina Iordache. “Ingerul ucis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentina-iordache/poezie/178708/ingerul-ucisComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"La care-i aud vocea\"! \"Căruia-i aud vocea\" se spune corect. Am citit ambele variațiuni pe tema îngerului. Nici una nu se apropie prea tare de poezie, dar parcă cealaltă e mai interesantă. Mărturisesc că m-a atras titlul, care mi se părea quasi-aberant, Iadul ingerilor și m-am bucurat că n-a fost așa.
0
