Florentina Iordache

Patru trandafiri, în vaza albastră părăsiți, Îmbibați cu mari iubiri și de lacrimi pătați… Doar unul am îndrăznit c-un cuțit să retez, Ca să-l presez, pentru inima-mi să-l păstrez.

Soarele a apus de ceva timp. Cerul inca are o culoare rosiatica. M-am intors in acelasi colt parasit de lume, unde am vazut-o pentru prima si ultima oara ca intr-un cimitir ce se afla la marginea

Ai plecat cu acel buchet, Format din suflete rătăcite. Pe fața mea în urma ta a apărut un zâmbet, Pentru că eu nu am fost una din ale tale iubite. Sperai c-o să mă prinzi in plasă Ca un pește

Uneori mă gândesc, Și regret viata ce-a trecut. Regret timpul ce s-a dus usor ca vântul, Iar regretele continuă, Cu fiecare pas. Aș vrea să reușesc, Și să nu mai regret, Desparțirea de

Mi-e dor. Atat stiu sa spun dupa ce m-ai parasit. Ai plecat, Pe un drum incetosat, Fara iubire, Fara alinare, M-ai parasit, Fara o vorba sa-mi spui, Fara o mangaiere, Fara o-mbratisare A-mi

Plang. Atat stiu sa fac. Plang dupa o inima pierduta, Un al doilea suflet, O prima dragoste, Primele saruturi, Mangaieri Si imbratisari. Te-am iubit, dar tu n-ai ascultat, Nici de

Trăiesc, pentru a vedea minunile lumii, Dar, cea mai mare minune, e chiar în fața mea. Aproape de mine, Poate, lângă mine, Sau și mai bine, chiar am găsit-o. E ceva deosebit, Un sentiment