Ileana Popescu Bâldea

te știam deși nu te știam auzeam frânturi din tine prin apă dinspre acolo unde nu eram pluteai prin aer cred lipeai cu scotch cuvinte palide ca o melodie în buclă țipam și voiam să te

sunt melodii pe care nu pot să le ascult poeme neterminate lipite de fereastră trenul cu viață m-a așezat într-un scaun prea strâmb și fără rol vremea își scutură masca de piatră sunt eu

cu ce cuvinte să-ți spun. că ai pus câte-o mască fiecărui poem. și le-ai agățat la ferestre trecătorii își înalță gândul. dar când ajung la litere. cartonul se lipește de pielea lor le privesc

Mereu mi-am dorit un castel din cuvinte Cu ferestre de hârtie înclinate spre cer Fără camere doar un pian un birou și-un taburet pentru stele Cu ușă de aer să se deschidă spre voi și un

Te-ai întrebat vreodată dacă vreau să înțelegi ce scriu dacă nu cumva întorc cuvintele pe dos le dau cu ojă sidefie le pictez pe inelar răscrucea Taci ca apusul înghesuit între

Trebuia să spui că mă prefac pasăre - eroare de crisalidă, când am ales să fiu poem despre fluturi; ceva în alintul meu durea lumina, creștea nopții spini din cuvinte. Stăteam pe o frunză cu

Doamne e luna acoperită de gânduri întunericul alb cu mască de pisică îl acompaniază pe giovanni marradi eu lipită de umbră dau ceasul invers un secol doar - viața este o boală scurtă iar

Erau câteva secole legate între ele cu firele tale de păr când te-am văzut printr-un fluture Purtai o geacă scurtă și semănai cu un flaut pe tocuri Eșarfa din arici cu fiecare adiere mai

va veni o zi când nu te voi mai recunoaște casa visată din cuvinte și cuie de plastic se va prăbuși te voi întreba care este culoarea portocalei și de ce mă poartă literele pe umeri tu vei

va veni o zi în care ne vom întâlni la o masă din ploaie eu voi sta pe un taburet de nor tu pe unul din vânt și-ți voi fixa irișii uitați într-o vară vei acoperi cu genele fericirea tristețea o

va veni o zi în care păsările vor fi verzi cerul va îngenunchea la răsărit printre pietre un rest de soare se va insinua prin ridurile pământului și va închina lumina de păianjen

l-am iubit mult uneori semăna cu un Dumnezeu și îmi imaginam că-i va lua în mână avionul în care zbura să aibă grijă de renii moșului alteori își împărțea trupul în două - fiecare jumătate