Iakab Cornelia Claudia

vad aici in plus ,subanteles /e ok/ cazanul feminitatii, uneori cu smoala, alteori plin de sampanie. nu conteaza cine ajunge in varf.

cred ca uneori textele se explica unele pe altele, cand sunt personale, sau macar se completeaza, rezultand ceva nou.

separat un alt cazan, al masculinitatii. e ok. sîc.

interesanta e cum se schimba interpretarea cosmarului pe parcusrul timpului. in final ce insemna oare? poate ajunsa in varf barbosii or sa va duca la un concert.

ce mult imi place umorul dv, nu poti rade simplu si cu gura pana la urechi, iti vine si sa te inneci. noroc de introducerea mereu amicala a unui element ca o insula pentru naufragiati. in toate textele citite. aici:frappe.

pana la urma nu cazanul e real, el e in mintea noastra acum , preluat din obsesiile unui copil. real e frappe-ul/ atitudinea prieteneasca, de vechi cunoscuti.

ce? nu-ti amintesti? nici eu! ce daca!

dupa ce o sa ma trezesc bine, o sa zic, unde am vazut eu toate acestea intext? am un pitic pe creier. vreau tigari.

partea masculina e inlocuita de cei din videoclip si de ma numesc eu.

am inteles mesajul. cam acelasi lucru, nu stiu pe la cat , nu m-am uitat la ceas, ma gandeam si eu. e greu oricum, mai intai vezi oceanul, iti dai seama ca e ud, apoi vezi pesti morti uneori, apoi iti faci rost de costum de scafandru si vezi restul, sau il ghicesti din carti. simti, nu simti, curentii reci si calzi, cerul isi tot schimba culorile, trec zile si nopti, ar putea sa nu le mai numere nimeni.

dintr-un singur gest poti sa condensezi oceanul si pe tine, il bei si gata. de acolo din burta nu iti mai spune cat de timid se apropie oamenii de dansul.

am venit la sueta sa adaug sentimentului de aici un ceva. nu stiu ce. se vede acum ceva la mijloc, precum o cale de mijloc.

alternanta de masculin si feminin din text aduce la unison, doi indivizi care se simte cum se mint pe ei insisi, dar si au dreptate.

Biography
Most athletes who moved into the recording business during the \'90s found rap to be their forte, but Wayman Tisdale shifted the field to contemporary jazz with his 1995 debut album, Power Forward, recorded for the Motown subsidiary MoJazz. A 1984 Olympic gold medalist in basketball, All-American at the University of Oklahoma, and member of the Phoenix Suns, Tisdale plays bass in his Fifth Quarter Band. He signed with MoJazz in 1995, releasing Power Forward later that year. By 1996, his second album, In the Zone, had appeared; Decisions followed two years later; Face to Face was issued in early 2001. In 2003 the gospel album Presents 21 Days was released, while the next year saw Hang Time. In 2006 Tisdale\'s seventh record, Way Up!, featuring guest artists Bob James, Dave Koz, and George Duke, among others, came out. In 2007, Tisdale was diagnosed with bone cancer, but he recovered sufficiently to release his eighth album, Rebound, in 2008, featuring a version of Barry White\'s \"Never, Never Gonna Give Ya Up\" with country star Toby Keith on vocals. Ultimately, Tisdale passed away on May 15, 2009, at age 44 after battling bone cancer for two years. ~ John Bush & William Ruhlmann, All Music Guide

nu stiu daca sa vad unul in sus, doua, sau cate sunt necesare sa te iau de par cantand.

m-a innebunit cantecul, am cantat pana la loc comanda. ma simteam in miscare, suflet in cantec. ca intr-un tren mai ciudat. poate aura unui tren real.

iar eu prefer: tovarasa.
multumesc o simpla oaie

scuze, iar am comis-o, trebuia sa fie titlu de comentariu acest lari

recunosc si mie imi pare extrem de talentat. atat cat l-am vazut in actiune. poate orice. e plin de vitalitate.

am ouă de paseri în piept vârăți mâna
în scorburile zilei de luni
\"

asa magice versurile, m-am transpus strict in imagine, fara sa ma gandesc la sens, si toata copilaria a revenit cu bucuria de a elibera pasari.
le intrebam: cine sunt eu? apoi le dadeam drumul...sa ajungeti unde nu ajung eu, unde trebuia sa ajung.

ce ciudat. mi-am zis: a publicat muntenu. mereu simt un sprijin sufletesc in versurile sale. cu mine si el imi iese dialogul de care am nevoie.

apoi citesc, la primele versuri tresar:

\"spijină-ți palma peste umărul meu să simt
că ne ridicăm amândoi din genunchi mai bătrâni
cum nodurile tale-mi aprind
scorburile zilei de luni\"

și dacă atunci
când o să trebuiască să privești
adevărul in față
o să fii orb -
la ce bun infinitul
și atâtea oglinzi și case de ceară
fuga asta de-a umple cu pleava\'ți povară
un câmp nesecerat de grâu și secară\"\"

poeme bine scrise, deduc o alchimie interioara puternica pentru a rezulta versuri magnifice, simtire tridimensionala, cu miez si moale si dur si tacut si muzical si framantat si linistit.

poeme ce trebuiesc recitite pentru a lua ce ofera, si pare ca tot mai au ceva. poeme grele pentru anumite zile si stari.

chiar am avut senzatia unei prezente puternice, reliefand bine dezinvoltura gesturilor.

finalul e dur.

un real misogin e unul care nu considera ca avantul filozofic trebuie consumat pe tema femeii, jumatatii, sperantei...

o teama de ceea ce aduce inspiratia, o relatie in trei concepte...de recitit si recitit pentru a patrunde prin aceasta usa.

am realizat si eu greseala, multumesc mult. modificat. acum intelegi?

nu mi-se pare un poem cu scriitura misogina. mi-se pare o miscare sufleteasca a celui ce nu vrea sa planga pentru existenta durerii, de aceea se ambaleaza intr-un aparent cinism.

as putea sa mai adaug cate ceva, dar am treaba cu pozele.

am ramas cu ideea: nu agresezi soricelul/ce reprezinta, tata?/, chiar de el atunci cand iti deschizi inima spre lume iti patrunde in interior si de aici te priveste cu mila-sila, din propriul circuit, iti imbolnaveste sangele. insa apoi iti agresezi propria inima chirurgical sau poetic, acelasi lucru, sa ii mai temperezi, dar nu sa elimini total. sa fie concluzia: nu ma feresc de adevar?