greul ne atinge frunțile

urlu singurătatea ce te-a prins între curenți puternici, căci te duce încet-încet atât de sus, spre vârful ascuțit și de acolo ai putea să înțelegi viața precum o străpungere prea dureroasă în pieptul absolutului. așteaptă-mă, ia-mă cu tine! azi pentru prima oară mi-e teamă că te prefaci a fi surd. nu vrei a lăsa dezamăgirea izolată în dimensiunea cea mai nesemnificativă, banală. ai nevoie de mine, arunc orice balast și îmi ridic balonul cu forța dorului. așteaptă-mă! întorci o privire neputincioasă. tot sângele-mi clocotește, aprinde și arde gânduri, soluții. trupul îmi e un semnal de alarmă. pentru tine, pentru tine mă arunc în gol, așa se oprește timpul ce trece din inima femeii spre a bărbatului și înapoi. nu știu cât o să cad liberă prin marele nimic. poate restul sufletului tău va inventa și alte trăiri amintindu-și de mine.