heghedus camelia

ar fi asa, poate m-as intoarce la catedra. excelenta remarca. Emilia, multumesc mult pentru incurajare, alaturare si adaugare.
cu drag si reverenta,

Ioana. Alunecă spre inima cititorului și rămâne acolo. Încercând să recitesc articolul din perspectiva neutră a unuia care n-a avut încă prilejul să deschidă romanul, constat că nu se prea poate înțelege nimic despre tema lui. Densă și elegant închegată. Practic am scris ceva nimănui, din drag de carte cum și din simpatie și admirație deja declarate pt scriitor. Doar atât a ieșit.
Foarte mersi de semnul lecturii.

Vual;
mi-l/ Acoper
Să descoper
înodate
s.a.

ce pot sa zic? se pare ca am intrat in zodia rasplatitului. curioasa de adaugirile tale profunde si pertinente dupa ce-l vei fi aflat pe visniec. si eu as vrea sa-l vad jucat pe scena, pe viu. avem actori, chiar si printre cei mai putin cunoscuti, pe care i-ar prinde la fix rolurile. ma bucur sincer ca ti-ai facut timp pentru comentariul de mai sus.
cu drag,

fiind pe net am să-ți spun Emilia fără a afecta respectul, mai aproape fiindu-mi. Așadar, îți mulțumesc, Emilia, pentru felul în care ai despicat acest text mai puțin literar decât comentariul tău. Ca de fiecare dată, rândurile tale vin cu uimire provocând, inevitabil, acea tresărire de bucurie pe care o aduce aprecierea unui cunoscător. Perceperea tonalității surde și a interiorității dovedește că intri cu ușurință în carnea cuvintelor și le jupoi de crusta repetabilității. Las o plecăciune sub semnul tău. Mă simt onorată.
Cu drag,

să vi
cea ce

ce incantare comentariul tau. n-ai cum sa ma ajungi din urma pt. simplul motiv ca suntem pe doua traiectorii diferite. eu a amatorismului iar tu a profesionalismului. sa nu uitam varsta fiecaruia. bucurii iti doresc dar si mult noroc ca e nevoie. multumesc mult

multumesc si tie. ba da, e deko. maine la 16.00. vezi aici: http://www.agonia.ro/index.php/article/1810879/Dan_Coman_și_Șerban_Axinte,_Duminică_23_Noiembrie,_la_Cenaclul_de_la_Deko
doamne ce-mi vine sa fug incolo

Florian, probabil nici n-am putea scrie despre ceea ce nu e și o întâlnire cu noi înșine. Eu sigur nu. Că aceste articolașe sunt trecute mai mult prin filtrul trăirilor personale decât al criticii literare, se vede de departe. Am observat de câtăva vreme atenția cu care citești ce se scrie pe-aici și adesea o eleganță a comentariilor tale, care nu pot fi decât binevenite de vreme ce au substanță și în majoritatea cazurilor reprezintă singurul fel de răsplată pe care un autor îl primește pt. munca sa. Ce să zic? Păcat că mulțumescul prea repetat apare atât de uniform în scris. Cartea trebuie neapărat s-o citești că ce-am notat eu nu valorează mai mult decât lumina verde a unui semafor. Tocmai mă pregăteam să-ți spun că sunt într-o veșnică așteptare a unei instanțe superioare care să-mi arate în ce parte s-o iau: în dreapta, unde-s cei ce mă încurajează sau în stânga renunțării, care mă bruiază în permanență.
Apoi ai venit tu, Felix. Chiar dacă a trecut un an și poate mai bine de când nu am mai comis o asemenea afirmație și tot mi se pare inutil să-ți mai zic cât de mult contează impulsurile primite de la tine. Practic articolul tău despre omul pubelă a fost cea mai importantă trimitere spre Vișniec. Și tot peste pubele am dat și aici. Iar femeia, când apare, e tot un fel de un câmp de luptă, chiar dacă deja prea minat și subminat. Vreau să zic în felul meu simplu că ai dreptate, se repetă. Nu m-aș fi putut aduna în afirmația asta care citită acum mi se pare de necontestat. Sunt incapabilă de astfel de previziuni, dar ar trebui să iasă cumva că a cam epuizat tema, mult prea deprimantă din punctul meu de vedere.
Oameni buni și dragi, vă mulțumesc.

va rugam sa mai aruncati o privire pe text pentru a opera niste corecturi:
\'repetări/repetiți
acual
coperi
scrisoriile\'
mai sunt si altele
va rugam de asemenea sa reeditati \"INCREDIBILE IUBIRI\" cu majuscule pastrate eventual ca initiale, cf. regulamentului
multumim pt. intelegere si
bun venit!

îți mulțumesc tare mult pentru răbdare și popas.
cu drag,

mi-a plăcut detașarea de propria greutate și tonul jucăuș descriind adâncimi de ape. că drept a grăit Eliot:
“poezia nu e o descătușare a emoției ci o desprindere de emoție; nu este exprimarea personalității, ci o desprindere de personalitate. dar, bineînțeles, numai cel ce are personalitate și emoție știe ce înseamnă să vrei să te desprinzi de ele”.
I, undeva în adânc și ascuns, sunt o partizană învechită a rimelor care, precum aici, se găsesc unele pe altele. personala-poezie pare scrisă dintr-o suflare ca o piatră de moară ce-ar putea fi încă puțin rotunjită să se înscrie în cerc. un ex. ar fi nuanța sonoră a cuvântului variat. poate ar fi interesant, nu necesar, ca versul să se termine în conținut. al doilea vers îmi place să-l citesc fără format. în fine, astea sunt chestiuni subiective. adevărul e că mâna de scris are vioiciune și asta contează, restul ține doar de exercițiu.
(p.s. într-o regăsire cromatică nebună?)

Iolanda, mersi de trecere. Sincer, nu mă așteptam la vreo reacție pozitivă la acest text.
Și totuși. Silvia, m-ai uimit. Ai putut traduce chiar și așa, modestă cum e, această bucățică foarte personală care se trage din carne cu unghii înfipte. Mulțumesc tare, tare.

nu trebuie să stai mult pe gânduri pentru a-ți da seama că nu e un mod mai potrivit de apărare a trăirii care a generat poemul (intensă și serioasă dealtfel) față de împotrivirea personală a scriitorului, decât umorul. demascatorul principal al inteligenței, deloc la îndemâna oricui și mai ales greu de folosit ca țesătură pentru protejat o temă ca asta. despre care atât de mult s-a scris cam pe același ton grav și adesea fals erudit încât cuvintele, spre deosebire de cele de aci, și-au pierdut elasticitatea. modul neocolit dar totuși discret în care arhitectul s-a împăcat cu semnul de pe haină dezvăluie har și experiență scriitoricească. poezia îți cade dragă imediat.

imagistică de exterior în armonie cu acustica de interior. (parcă te văd, fumând într-un fotoliu vechi, într-un decor de o frumoasă neorânduială, în care cărțile dețin supremația.) pentru noi, cei altfel de arestați, din afara coperților, veșnicia are, cu siguranță, miros de hârtie. încă un semn, poezia asta, că sinceritatea și simplitatea merg mână în mână.

p.s. aș revizui aici: “mestecă cu”

Anni, oare să fie așa cum zici? Măcar într-o măsură mică, mică? Ce bine ar fi! Îți mulțumesc tare mult. Au rămas cam prea multe nespuse, așa că mai încerc aici.

daca ai avut rabdarea sa citesti eu ma simt onorata. cat despre carte, am primit-o direct din mainile autoarei. si asta aduce cativa fiori in plus. mare, mare multumire.

știi tu ce lucru mare ai zis și cât de mult contează? Păi vezi că ai suficient material pentru un volum și dacă-mi dai voie o să găsesc eu un pilon pe care să mă cațăr spre puntea asta care se ramifică între noi toți și vrând-nevrând ne leagă: poezia. Îți mulțumesc foarte mult pentru semnul lăsat.
Da, autoarea versurilor merită felicitările noastre. Asta trebuia spus în primul rând.

uite aici gasesti poezia din care am citat: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/220777/Diferențe_răsturnate
iti multumesc pentru incurajare, sunt de fapt atat de nepretentioasa incat nici nu stiu de ce mai incerc sa scriu. ca in afara de a fi un cititor usor impresionabil, nu prea e mare lucru de capul meu aici, pe taramul literaturii. nu stiu nici daca asta e cu adevarat o calitate. si bineinteles ca ma intreb dupa fiecare postare daca am avut cu adevarat ceva de zis sau m-am bagat iarasi in seama. adevarul e ca daca as mai fi asteptat in indecizie, n-as mai fi indraznit sa tulbur intimitatea si finetea acestei poezii. Alice a scris din greu cu o usurinta remarcabila. inca mai citesc volumul si inca ma ajung emotii intense si noi. cred ca pentru ea asta conteaza mai mult decat ce-am reusit sa zic aici.

\"Că doar cui pe cui se scoate\"?