secvență cu femeie tristă

se făcea că era în vremurile acelea de demult când copiii lăsați să adoarmă singuri încetaseră a mai visa părinți. de coarnele nopții se prinse luna și începu a cânta umed. fetița cu buze moi îi bău cântecul și setea-i crescu. în coarnele nopții își sparse luna burțile albicioase. fetița cu limbă de pisică îi înghiți laptele și foamea-i crescu. încetul cu încetul zvâcnirile cărnii înmuiară așternutul. din scorțos se făcu lipicios. strigătul traversa spre înăuntru zidurile casei. strigătul îi purta numele. fetița crescu. femeie adică deznădejde. și panică. fiica nopții închide ochii și strânge din dinți când i se cere să-și descopere carnea și cuvintele. uneori bărbatul îi sfâșie hainele. ea se face ghem ca un făt în pântecul mamei. alteori bărbatul îi întinde un pumn de lumină. ea adulmecă și bâjbâie ca un animal trist și orb. carnea femeii oarbe nu tresare. cuvântul femeii triste nu sparge zidul dinților încleștați. doar inima bate în centru. precum un clopot ruga într-o duminică nemișcată și mută.