Grig Salvan

Am simțit dintotdeauna ispita de a porni la drum. Am fost mereu îndrăgostit de drumuri. Iubesc drumurile mari, asfaltate, care te duc cu gândul și imaginația spre misterul altor lumi, dar iubesc mai

E seară, ne-am adunat cu toții în casă după treburile zilei, am servit cina în familie tuspatru, părinții mei și noi, cei doi copii, apoi, ca de obicei, eu și fratele meu mai repetăm de câteva ori

Virgil tocmai a încheiat cu bine sesiunea de examene, fără restanțe și cu o medie mare care-i asigură bursa și pentru anul viitor. Are toată vacanța mare în față, a revenit acasă la părinți, în satul

Trage un ultim fum, cu sete, apoi, cu un gest nervos, aruncă țigara printre bolovanii de la picioarele sale. Soarele e deja spre asfințit. Urcă muntele de trei zile și trei nopți, dar el abia a

De câte ori simțim nevoia să ne mai deconectăm de viața noastră prea agitată și trepidantă, mergem, eu și soția, la sora ei și la cumnatul meu în satul lor de la munte, unde au o casă minunată din

E comunism ”biruitor la orașe și sate”, noi suntem adolescenți, băieți modești de la țară, dar sănătoși, viguroși și plini de viață. Viața ni se pare frumoasă și plină de promisiuni de viitor.

E sâmbătă, zi liberă și am găsit, în sfârșit, timpul, dar și cheful necesar, pentru a-mi construi cotețul pentru păsări, proiectat de atâta vreme. Am marele noroc că, deși sunt dascăl de-o

Suntem într-a 12-a, spre finele anilor de liceu, pe care sperăm să-l încheiem cu bine, să scăpăm de toate amenințările de corigențe și cu fața curată la purtare. Nu suntem noi cei mai răi din liceu,

Aveam doar câțiva ani. Câți, nu mai știu. Primele mele amintiri sunt disparate și nelegate între ele. Nu pot să-mi amintesc o poveste întreagă, doar frânturi de imagini și sunete, chipuri și cuvinte.

Vara aceea a fost de o frumusețe neasemuită. Fierbinte și cu un cer albastru, de un albastru nefiresc de adânc. Eram student și tocmai intrasem în vacanță, dar lucram deja de mai multe zile,

Sunt doar un câine vagabond! N-ar fi o nenorocire faptul că nimeni nu-mi dă de mâncare din mâinile sale. Mă descurc și singur, așa cum pot. Nu-mi pasă că n-am casă, n-am curte, n-am cușcă. Libertatea

”Toată țara e un șantier!” titrează cu emfază ziarele Partidului pe primele pagini alături de poze cu bărbați vânjoși din popor, cei mai mulți țărani transformați peste noapte în muncitori

„Ai auzit? A murit Nea Ilie cu Filmul!”, îmi zice, mai deunăzi, un amic din copilărie. Vestea mă lovește ca un trăsnet din senin deși mă așteptam de mult la ea, Nea Ilie fiind la o venerabilă vârstă

E zi... Și totuși parcă o zi învăluită de noapte. E o lumină stranie străbătută parcă de reflexe negre și de înfiorarea specifică nopții. Orașul prin care mă poartă pașii îmi pare binecunoscut și

într-o zi voi urca într-un tren... cu ranița mea cea grea în spinare plină cu tot ce-am adunat de pe drum... și-n liniștea vagonului voi deșerta toate amintirile mele de-a valma le voi lua pe

Trenul în care mă aflu ca vechi navetist, ticsit de lume, oprește cu scrîșnet de frîne în mica gară a urbei. Abia respirînd în atmosfera încărcată de tot soiul de mirosuri amestecate,

apărăm un tranșeu de cine, nici noi nu știm prea bine că nici un dușman nu se-arată la față în fiecare dimineață, comandantul ne spune: ”inamicul poate veni din est sau din vest, din nord sau

Începe noaptea Anului Nou! Cu magia ei aparte, cu luminile multicolore împodobind întunericul, cu muzici întretăindu-se în aerul rece, cu veselie și clinchete... Cu grupuri și cupluri rîzînd,