Grig Salvan

Înarmați-vă cu răbdare și tutun că vreau să vă povestesc cum am câștigat eu cândva un concurs, dar nu orice concurs ci unul pentru un post de gigolo. Tânăr student fiind, bursier sărac de la țară,

În satul din vale, nea Vasile Dâmbu e socotit un ciudat. Dacă întrebi pe vreunul dintre localnici de ce e considerat astfel, îți va răspunde simplu: - Nu e ca toți oamenii! Nu prea vine decât rar

Cheful e în toi. Ce pandemie? Ce restricții? Muzica de la Sala de Protocol de pe deal răsună peste toată valea. Prin geamurile larg deschise se revarsă în valuri manele la modă și glasuri vesele,

Radu urcă anevoie, gâfâind, opintindu-se și oprindu-se la fiecare pas, treptele scării interioare din casa lui, pentru a ajunge la camera sa de lucru, dar și de relaxare, de lângă mica bibliotecă de

Suntem o trupă bine sudată de patru prieteni. Prieteni de-o viață, cum se zice, de la tinerețe pân-la bătrânețe, de la 20 la 60 de ani. Suntem ca frații, prieteni „la cataramă”, deși pentru noi mai

Stau rezemat de stâlpul porții și mă uit lung după Zenovia, care se îndepărtează, cu pași nervoși, dezlânați și nesiguri în pantofii ei scâlciați, spre magazinul din capătul străzii. A primit de la

Tanti Ana, vecina mea, mă îngrijorează de o vreme, umblă prin curte vorbind de una singură, dă din mâini, parcă certându-se cu cineva imaginar, iese până la poartă, parcă așteptând pe cineva care nu

Autobuzul, plin de navetiști matinali care se îndreaptă spre locurile lor de muncă din Bistrița, intră clătinându-se greoi în Autogara din Năsăud, încă adormită și cufundată în noapte, cu puțini

Așa îl știa tot satul, Ionaș Gornistul. Puțini știau că îl chema de fapt Petrache Ion. Nu era de la noi din sat. Venise cândva din lumea largă, înainte de război, ca cioban la oi. Fără nici

Ilie stă singur la masă în cârciuma lui Ghiță, cu o șliboviță în față și cu lacrimi în ochi. La toate mesele sunt mai mulți la un loc, prieteni, frați, cumnați, numai el e singur la masa din colț,

Stă singur la masa de șipci de sub nucul bătrân din fundul grădinii. E dimineață devreme, soarele de august abia a răsărit și își cerne lumina puternică printre frunzele nucului, de un verde crud,

E vineri, zi scurtă, de câțiva ani, de când am scăpat de „dictatura comunistă”, nu mai lucrăm decât până vineri la amiază. Ieșim mai devreme de la muncă și o tăiem în pas vioi, în ciuda oboselii,

Anul 2021 a fost pentru mine un an de răscruce, în care am fost la un pas de a plonja în lumea celor drepți, trecând „la mustață” pe lângă moarte. Începând cu martie 2020 trăim cu toții sub semnul

- Să ne faci niște cartofi prăjiți, pe la două, când ne vom întoarce de la pădure! zice în treacăt Tatăl către soția lui. Așa, doar rumeniți, cum știi tu să-i faci și cum ne plac nouă. - Bine, așa

E o după-amiază calmă de toamnă, o lumină blândă îmbracă parcă în aur turnul Bisericii Evanghelice și copacii de pe bulevardul purtând numele marelui Liviu Rebreanu, mai mult pustiu acum de când a

Stăm la masă pe terasă. Sunt cu mama, soția și copiii, dar și cu simpaticul nostru vecin, Nea Pamfil, bătrân și singur, pe care-l mai invităm din când în când cu noi la masă. Și care se uită de o

"Câtă vreme trăiesc, moartea nu există! Când nu mai sunt, moartea nu există! Deci, ori sunt, ori nu mai sunt, moartea pentru mine nu există. E silogismul unui filosof antic grec de care am putea să

Tramvaiul hodorogit în care mă aflu se scutură din toate încheieturile, zdroncănind și smucindu-se nervos pe la intersecții, lasă în urmă Gara de Nord, apoi pornește voios înainte, ca un mânz

L-am visat astă noapte pe bunicul meu. Mergea în fața celor doi bivoli, cu pălăria lui decolorată de soare trasă pe ochi, cu biciușca într-o mână și nelipsita „mărășească” în mâna cealaltă, îndemnând

Stau și aștept o mașină de ocazie la ieșirea din Năsăud, în intersecția mare din care pornește și șoseaua spre Bistrița. Sunt agitat și impacientat că am întârziat hăt bine la Comisia de Bac în

Soția trebăluiește pe la bucătărie, el stă în fotoliul din living și se uită la televizor într-o stare de reverie, fără a urmări ce se petrece pe ecran. Cu atât mai mult cu cât acum se derulează

Alerg cu spaima morții în suflet, cu haita de lupi după mine, îi simt parcă tot mai aproape, cu răsuflarea lor rece și aburoasă în ceafă, dar picioarele grele ca de plumb nu mă mai ajută... când simt

Trenul urcă, parcă gâfâind din greu, spre stațiunea montană situată la mare altitudine, dar atât de căutată și iarna și vara pentru ozonul ei binefăcător. Paul stă singur și visător într-un

- Azi am să fac o drumeţie mai lungă… îi spune Gil soţiei, în timp ce-şi pregăteşte echipamentul de drum şi rucsacul de voiaj cu cele necesare unei zile petrecute în natură. - Bine, răspunde