Grig Salvan

l-am visat pe tata necăjit: din merele de dincolo nu iese țuică și nici tutunul nu crește pe câmpuri... stătea gîrbovit pe-un bolovan și-mi spunea: băiete, și pe-aici se suferă de aceeași

ți-am promis, iubito, vreodată o rochie frumos colorată cum n-ai mai avut niciodată în viața ta modestă de fată?... ți-am promis să te duc odată pe-o plajă fierbinte departe une-ai citit tu

din lumea rînduită nimic nu-ți aduc! ce să faci cu-o frunză-ngălbenită de nuc? nimic nu-ți aduc din lumea tihnită ce să faci tu cu iarba cosită?... ce să faci tu cu-o floare strivită?... nimic

la despărțire vă spun pe cuvînt gazde bune mi-ați fost pe pămînt! m-ați ținut cu ulcioare de vin cu miel fript și petale de crin... mi-ați dat în folosință case mari câini credincioși și

taci și zaci!... ce-ai mai vrea să faci? n-ai trudit destul în timpul nul?... n-ai trăit atît doar pe jos tîrît de femei urît?... ce-ai mai vrea cînd limba ți-e grea și nici n-ai

sufletul-cal orbit de povara cerului cu câinii de moarte alergînd alături...

viață, viață! cusută cu ață și descusută plângând... ei, viață, viață! de cîte ori te-am înjurat în gând!...

tu, copilo, de ce te miri? așa mă spăl eu īndelung după fiecare moarte...

am așteptat o viață întreagă și ziua și noaptea am așteptat perechea visată dragă nu mi s-a dat... și-n stare de trezie și-n stare de vis singur eu mie pereche mi-s... și-n stare de

între icoanele templului tău blînd luminate de sori pămîntești îmi înalț rugăciunea pe palme s-o dărui: Fecioară, tu, cea ce ești plină de har fii fericită! robul tău îți aduce sărutul

drumul tău mereu să fie zbor înalt de ciocârlie... toate să-ți surâdă ție tot ce-i mort să reînvie!... sub gleznele de silfidă să-nvie țărna cea aridă! mângîierea ta timidă orice floare să

cînd s-a-ntîmplat să fiu în lume eu nu știam decît că sînt nu știam de ce… nici care-i rostul de-a fi pe-acest pămînt am vrut apoi să fiu puternic să-nalț castele pîn-la cer… să-nving tot ce

iubito, iată, noaptea-i pe sfîrșite și zorile în păru-ți se desfac… mai dorm în inimi doruri ostenite ca ape tulburi ce-n străfunduri zac… ne strîngem amintirile în palme, ca lacrimi calde

spune tu, amice nu-i viața asta cu deochi? tocmai cînd te simți mai bine îți intră o muscă în ochi! spune tu, bătrîne nu-i viața asta un joc? cînd te crezi mai sigur pe tine dintr-o femeie

aș mai da orice sumă de bani dacă aș ști că se poate să mai cumpăr un număr de ani atîția cîți zeul socoate… aș plăti cu ani de robotă anii de peste măsură… aș mai da din toate o cotă dacă

în mine se naște mereu cîmpie cînd munții se duc tot mai departe cînd florile nu mai răzbesc țărîna și păsările rotunjesc văzduhul gol... în mine se caută neliniștite jocuri de mîini... se

plouă fără milă peste tot ce-am strîns peste frînturi de cîntec și peste poezii peste credințe oarbe și peste erezii plouă peste toate... ca un ultim plîns... plouă fără noimă peste tot ce-a

de-aș ști că voi muri mîine în zori n-aș mai dormi nici o clipă la noapte ți-aș umple casa toată cu flori și n-aș mai rosti decît de dragoste șoapte... ți-aș scrie cu lacrimi o noapte

sînt demiurgul ce-aprinde în stele focul din focul inimii mele... doar prin puterea gîndului meu nasc o lume în care zeul sînt eu... doar din pulbere, umbre și fum nasc frumusețe și vise

sînt chipul ce-l cauți din ziua dintîi și ochii ce-ți tulbură odihna și somnul sînt mîna cu care pe copii îi mîngîi și dorul ce-l simți cînd te rogi către Domnul... sînt cel ce-ți învie inima

s-a dus și vara asta… s-a dus spre alte zări să-și dăruiască roua și-amiezile fierbinți eu am rămas în urmă pe jilave cărări să-mi mituiesc trecutul cu treizeci de arginți… mă însoțește vîntul