Grig Salvan

...pentru lectură, observație și apreciere. Dezvoltarea își are rațiunile sale. Dezvoltarea unui subiect are sens atunci când autorul are la îndemână o bogăție de fapte, întâmplări, personaje și idei, pe care trebuie să le lege și să le structureze într-o construcție de o mai mare întindere. Eu nu scriu astfel de texte și asta din cel puțin trei motive: 1) primul motiv, lenea de a scrie mult 2) plăcerea de a arunca în spațiul public doar „o pastilă”, care să cuprindă un singur fapt exemplar ori un personaj mai aparte, care să stârnească interesul și 3) credința mea că trăim în „secolul vitezei”, cititorul este ultra-grăbit, dacă un text e mai lung, de multe ori îl amână sine die sau renunță cu totul de a-l mai parcurge. Mi se întâmplă mie personal și cred că mulți sunt ca mine. Încep cărți, romane mai cu seamă, dar nu le mai termin. Cred că multora li se întîmplă exact la fel, cu romane cumpărate, începute și neterminate, sau chiar abandonate fără a mai fi citite. Ori, în fața unui text scurt, ce zice omul: „hai să văd repede ce vrea să spună și autorul ăsta”. Micul meu text e centrat doar pe o mică „felie” de viață, în jurul unui obiect banal și în jurul unui personaj umil aflat într-o situație critică de viață. De regulă scriu despre personaje modeste și umile, dar care consider că merită scoase la lumină, fie și doar într-un instantaneu.

De unde și de ce apare uneori acel „Forbidden”/„Interzis” când vreau să postez anumite texte de proză? Am mai întrebat asta de vreo câteva ori până acum, de vreo doi-trei ani încoace și toate întrebările au rămas fără răspuns. Nimeni nu știe și nimeni nu răspunde de ce apare instantaneu „Forbidden” la o încercare de postare, fără nici o evaluare sau constatare a vreunei greșeli ori încălcări de reguli! Devine extrem de frustrant, e deja a opta oară că mi se resping niște texte din start, fără absolut nici un motiv explicit!

Mulțumesc frumos pentru lectură și comentariul interesant. O plăcută surpriză pe ziua de azi. Cât despre cele două planuri ale povestirii, cel uman și cel „animal” care se intersectează în mod dramatic am încercat să surprind două fațete.
Mai înti despre copii. Aceștia sunt, schematizând și simplificând lucrurile, de două feluri, așa cum știm din experiențele noastre de viață și din propria copilărie: copii „buni”, de o mare sensibilitate, blândețe și empatie care suferă pentru orice ființă și pentru orice nedreptate și copii „răi”, de o brutalitate adesea de neînțeles, uneori manifestând cruzime și lipsă totală de sensibilitate și empatie față de ceilalți și mai cu seamă față de animale. Așa apar ei și aici, cei „răi” care cu o cruzime fără sens distrug cuibul lebedei și copilul „sfrijit” și plângăcios care suferă cumplit perntru fapta celorlalți.
Asta fiind o „fațetă” a povestirii. Cealaltă fiind reacția „mortală”, surprinzătoare și de neînțeles pentru oameni, a lebedei care pur și simplu „se sinucide” la moartea puilor săi. Pare greu de crezut dar au fost cazuri reale care m-au îndemnat să scriu această mică „pastilă” de proză. Iată un exemplu din massmedia:https://adevarul.ro/stil-de-viata/o-lebada-a-murit-de-tristete-dupa-ce-un-grup-de-2031184.html#:~:text=O%20leb%C4%83d%C4%83%20a%20fost%20g%C4%83sit%C4%83%20moart%C4%83%20l%C3%A2ng%C4%83%20cuibul,din%20cele%20%C5%9Fase%20ou%C4%83%20pe%20care%20le%20clocea.
Sărbători frumoase în continuare vă doresc!

Din păcate la comentariul de pe textul anterior pur și simplu softul nu m-a lăsat să-ți răspund, de câte ori încercam îmi apărea „Forbidden” - „Interzis”, fără să înțeleg cauza.
Experiența mea austriacă a fost interesantă, uneori grea și descurajantă, dar adesea pitorească și amuzantă. Episoade care ar putea fi relatate și citite cu plăcere au fost mult mai multe decât cele spicuite aici, dar mă gândeam că lumea e azi într-o continuă fugă și grabă inclusiv la lectură, oamenii nu citesc textele lungi și foarte lungi, m-am obișnuit să scriu scurt și concis, lapidar și selectiv, mai ales că o unele reviste online la care mai public din când în când impun limite ca număr de semne sau de cuvinte și trebuie să te încadrezi în acele limite ca-ntr-un fel de paturi procustiene :) Dar sugestia de a reveni cu noi secvențe am reținut-o.
Mulțumesc și pentru sugestia din final, de a atrage atenția asupra prezenței mele pe site, deși recunosc că, din păcate, nu m-am implicat prea mult în discuții și comentarii, pe care de altfel le urmăresc zilnic și-mi place să vă văd foarte activi pe unii care formează ca un fel de cenaclu ad-hoc...

...dacă urmăresc cumva aceste comentarii, să fie amabili să e uite puțin în urmă la lista de texte înregistrate, am înregistrat un text de proză scurtă cu titlul „Dorul de copilărie” în data de 09.07, azi e 29.07, deci au trecut exact 20 de zile și textul nu a fost încă văzut de editori, le-a scăpa probabil din vedere și prin urmare nu primit nici un fel de aviz de apariție în liste. Mulțumesc!

...pentru lectură, comentariu, apreciere și stea! Amintirile legate de această aventură europeană a unui român presat la un moment dat de sărăcie și datorii sunt, evident, mult mai multe, dar m-am limitat la unele dintre ele pentru pitorescul lor și nici n-am vrut să lungesc prea mult povestea pentru a nu solicita prea mult răbdarea cititorului grăbit. Dar s-ar putea să revin la un moment dat cu o „continuare” a peripețiilor profesorului în periplul său austriac.
Cât despre frumoasa doamnă aristocrată din Klagenfurt, ea n-a avut intenția de a fi ironică și disprețuitoare prin remarca ei, iar dacă omul, prea orgolios, susceptibil și sensibil, nu s-ar fi simțit lezat fără un motiv serios, se putea lega ceva frumos, cu siguranță :)

...să se întoarcă editorii din concediu și să-mi evalueze ultimul text de proză, înregistrat acum zece zile, dar încă neverificat...

... nu mai merge nici un text pe pagina mea, două au fost respinse din start, așa ca de alteori cu formula „Forbidden”, „Interzis”, iar al treilea, de ieri, a fost arestat în „pagină autor” ca un periculos infractor... :)

...am încercat, dar, din păcate, tot n-a mers. Asta e.
Mulțumesc mult pentru sugestie și mai cu seamă pentru fidelitate!
O seară frumoasă de primăvară!

... Irinel Georgescu, pentru trecere, lectură și apreciere!

...în seara aceasta, comentariul dvs. Mulțumesc de lectură, apreciere și observațiile de care am să țin cont. Realmente coșmarul e ceva tulbure, iar câinii apar de trei ori la distanță de câteva fraze, probabil dintr-un impuls subconștient am accentuat prezența lor cu scopul de a dramatiza și mai mult situația omului hăituit de toți și de toate.
După câteva eșecuri de a posta unele texte am ajuns la convingerea că e undeva un defect de soft, altfel nu se explică o astfel de respingere absolut aleatorie și nejustificată.

...nimeni nu-mi poate spune și nu mă poate ajuta să postez un text, deja al șaselea sau al șaptelea text la care, la „înregistrare” mi se răspunde instantaneu cu o pagină albă pe care scrie enervantul și descurajantul „Forbidden”, Interzis! E foarte frustrant să nu știi măcar motivul pentru care, într-o fracțiune de secundă, să-ți fie respins un tex fără nici o explicație și fără nici măcar o secundă de evaluare. Măcar să știm ce nu e o.k.

... (ca să fim în ton cu mișcările scoarței terestre), de la nivel zece am sărit „brusc și dintr-o dată”, vorba vecinului meu, la nivel 120. Am știut din start că e o eroare, nu mă remarcasem sufcicient în cei 12 ani de existență pe site ca să fac un salt atât de spectaculos, de acee n-am profitat nici o clipă de noul nivel știind că e pe nedrept, apoi lucururile au revenit la normal, mi-am recăpătat nivelul 10 câștigat pe drept și cu greu, dar azi constat că, la fel de brusc și nemeritat, că am fost degradat la -10! O fi tot o eroare care sper că se va îndrepta cât de curând.
O zi bună tuturor!

...pentru buna intenție de ajutor. Din păcate tot n-am aflat „secretul” acestei respingeri instantanee care se întâmplă la unele texte. Doar la unele, altele, majoritatea, merg fără probleme. O seară bună!

uneori, când vreau să înregistrez un text îmi apare instantaneu o pagină albă cu inscripția „Forbidden”, „Interzis”? Ce anume se întâmplă în acea fracțiune de secundă și de ce? E al cincilea sau al șaselea text la care întâmpin acest refuz instantaneu și e foarte frustrant pentru că nu există nici un fel de explicație! Dacă vi s-a mai întâmplat cumva așa ceva, poate ați aflat și cauza, că eu am scris de vreo trei ori editorilor pe email și n-am primit niciodată nici un răspuns...

...pentru lectură și comentariu. Mă bucur mult că ți-a plăcut mica istorioară. Micul episod cu negustorul de pepeni, deși pare banal, e simptomatic pentru cel puțin două aspecte: 1). Abilitatea negustorului de a-și vinde marfa rapid și la un preț bun, folosindu-se de ceea ce specialiștii în marketingul modern numesc „psihologie comercială”, adică abilitatea de a specula psihologia omului de rând. Nea Tudorică, sub înfățișarea omului naiv de care profită toată lumea, e un negustor suficient de viclean să-și dea repede marfa din căruță, profitând de instinctul de lăcomie al omului, dar perfect conștient fiind de faptul că instinctul „rău” inițial al omului e dublat, ca la orice om, de bunătate și oamenii nu-l vor lăsa să plece fără bani, de aceea se culcă liniștit „pe-o ureche” la umbra bătrânului copac din centrul satului, așteptând reacția firească a oamenilor cumsecade de la țară de a plăti în cele din urmă ceea ce au luat și au mâncat. Un amic, profesor de economie la o universitate din țară, m-a sunat și mi-a zis că-l va da pe nea Tudorică exemplu la cursul lui de marketing despre cum se speculează instinctele omenești în comerț. Și 2). Episodul arată factura psihică „dublă” a omului obișnuit, primele sunt de obicei instinctele „rele”, nocive, lăcomia, tentația de a profita și de a înșela pe celălalt, dar apoi învinge în orice om binele, dorința de a se arăta cinstit și corect, de a-și achita obligațiile față de ceilalți și de a-și liniști conștiința. Dovadă că oamenii, deși inițial au profitat „porcește”, ulterior s-au achitat omenește de datorie, ba mai mult, datorită sentimentului de rușine și vinovăție, n-au mai pretins nici restul de bani, ceea ce îl face pe negustor un și mai mare câștigător.
O zi bună îți doresc!

...mulțumesc pentru lectură și comentariu, a fost o plăcută surpriză, deși l-am descoperit târziu în flux, îmi cer scuze pentru întârzierea unui răspuns.
Mă bucur mult că micul meu text ți-a plăcut, așa, în haina lui simplă și nesofisticată în care se înfățișează. Așa cred și simt și eu, că dacă aș încerca să scriu într-un alt mod mai „la modă”, mai „modernist”, mai „metaforizat” și „psihologizat”, n-aș mai fi eu cel autentic. Știi cum se zice, „omul e stilul și stilul e omul”. De încercat aș putea încerca, dar nu știu cu ce rezultat.
Mulțumesc pentru urare, acum, desigur, e târziu pentru a o reitera, dar îți urez un an cu multă sănătate și împliniriri nenumărate!

...pentru lectură și comentariul lăsat. Într-adevăr, felul meu de a scrie proză e unul mai „prozaic”, respectiv mai puțin ornat stilistic, fără prea multe elemente lirice, fără metafore, ori ambiguități de expresie care, într-adevăr, ar avea un anume rol provocator pentru cititor. Mă regăsesc în scriitura clasică, limpede și concisă, de obicei povestind frânturi din realitatea trăită de mine ori preluată din experiența altora, dar întotdeauna cu un scop clar, de a reda o idee morală ori un fapt exemplar de viață, o figură umană tipică ori, de multe ori, o secvență umoristică.
Cât despre neconcordanța temporală din unele scrieri, sincer nu știu exact unde „mi s-a rupt firul timpului”, dar e o sugestie de a urmări aspectul acesta în textele deja publicate, ori în cele pe care le voi scrie de acum încolo.
Mulțumesc pentru apreciere, dar și pentru observații! O zi bună!

... mulțumesc mult pentru lectură și comentariu, pentru mica și pertinenta analiză, pentru aprecierile deosebite care mă fac să mă simt nespus de onorat! Și încurajat în tentativele mele pe drumul prozei scurte. Cu toată stima!

...pentru lectură și surpriza plăcută a unui comentariu, pentru cuvintele bune și apreciere.
Într-un text ultrascurt, aproape telegrafic, am încercat să conturez un mic tablou al umanității din om, acea scânteie divină de umanitate care transpare, uneori brusc, uimitor și aproape incredibil, chiar și de sub înfățișarea jalnică și de sub haina ponosită a unui cerșetor de la marginea societății.
Calea darvinistă a luptei pentru existență dintre om și animal era una la îndemână, dar facilă și nu m-am lăsat sedus de ea, am căutat să salvez umanul din om.
Mulțumesc încă o dată pentru atenție și apreciere!