Spumă rece, neagră,
corăbiile-alergă
spre cana cu cafea
prin galaxia mea.
Se rotesc în jurul mesei
ochii
cu cercuri, valuri, cețuri,
am tăcut.
Pleoapa ți se-ntinde
pe irisul meu
E atâta gălăgie între noi
și atâtea ape grele
și atâtea perne moi,
sunt atâtea geamuri
și perdele.
Acasă la noi, în Babilon,
între chipuri cioplite
alungate la pol
și măști
Atât a spus nebunul
despre nebunia lui:
ciorile întâi
și doamna cu pălărie de fâș
cu privirea câș
mai apoi.
Desprinderea de turbulențe,
accident aviatic
ridicol, neimportant.
Demnentul
Să ne surprindă toamna
pe plasma ei aurită
de mătreață.
Să ne prindă între dinți
și să ne tragă de păr
și să ne umple de ceară.
Să ne sechestreze toamna
în colbul ei de cărămidă,
să ne-nchidă
Pădurea cu cornul ei
ca sânul, sânul,
murgul meu,
ca mama, acolo in doliu
pe sâncă,
picioarele-n apă,
o fi, o fi murit cineva la etaj.
Muntele, marea, țara,
chipul de BCA al iubitei
Cancerul tău de domnișoară
se usucă pe sârmă
lângă toți chiloții mei
pe jumătate spălați.
Intră păsări în cameră
și se dau cu penele cu aromă
de condimente orientale
de pereți. Nu am
România, obiectul de care te ții când
în pat face late falduri marine lumea și când
în ea crește șoldul de odaliscă
alcoolică, urechile mele sunt
larg crăcănate la glumele tale
și eu, un vânăt
Câinele se-nvârte-n jurul
corzii:coarda se rupe.
Câinele cade în apă:
apa seacă.
Duminica se face groapă:
groapa înghite gunoiul.
Câinele, coardă-n apele ploii,
duminica se face gunoi de
Mă simt țigan
cu coama dureroasă,
lasă, lasă,
nu mai am nici coasă,
mă lasă, mă lasă,
orbește-l aștept
pe Mesia.
Mă simt prost,
omul aruncat la câini,
miliardopod efemer,
mai
Nciodata, nicidecum,
nici in vremuri de orgie,
cu capul în traistă,
dormind.
Doar ce ți-a plăcut ție,
din țesut de colivie,
martir ești tu,
n-am vină.
Minte lumea,
să ne descreierăm
Șacal cu coama verde,
nimeni nu mai crede
ce silă se formează
cu anii de la vânt,
învață-i tu,
zău, am treabă.
Cu coama verde,
ia fâșia și
desfâșiaz-o, mânzul albatros,
eu acum
Jungle pe care
le-am salutat din mers
cu pălăria sufletului
suspendată pe un pod
ce-i ține trenă
Dumnezeului meu
scăpărat în veșniciile lui
de aramă și miere
întârziată prin lume.
Cine mai
Am născut o senzațională
râșniță niponă
cu somnul risipit
în dezacordul mut
pe care i l-am provocat.
De ce să fim bunici?
Am procreat o magnifică
moara de rotițe bețive
cu coma
Firește,
nimeni nu mă iubește,
cum nimeni nu țâșnește
dintre hăuri
între silabele
sufletului meu,
vag Dumnezeu
cu ochii în ceață.
Așa cum sunt,
un turn de feluri
de mâncare,
sconcs
GA