Perpetuum (i)mobile

:))-e un ras mai mult asa, intr-un colt. un ras care nu stie ce vrea, unul care stramba gura inutil. poezia asta exprima. stii care e dificultatea poeziei tale? ca nu-i poti da nici un determinant. - de obicei se spune: draguta, nice, buna, seaca, lipsita de originalitate. pentru poezia aceasta, nu poti spune nimic. asa ca nu voi spune nici eu. doar ca imi place.

Ana,
eu mă aventurez să spun ceva despre poezia asta. La urma urmei eu sunt cititorul. Important este ce văd simt și înțeleg eu.
Mi s-a părut fascinant acest carusel de praf pe care îl imaginează câinele în goana lui spre libertate și apoi căderea în apa seacă. Ce libertate mai e și asta?
În moarte?
Și \"Duminica se face groapă \" și înghite \"gunoiul\", corpul acestui \"câine\", probabil ipostază a poetei însăși care nu își suportă propria libertate (Duminica) pentru că nu știe ce să facă cu ea și probabil pentru că-i lasă foarte multă vreme de gândit...
Atenția ochiului îndreptată asupra acestei zbateri, acestei rotiri în jurul frânghiei întinse la maxim și ruperea, aproape că am resimțit falia dintre mine și propria mea dorință de libertate.
O poezie foarte bine gândită și scrisă.
Numai ultimul vers are ceva care pe mine m-a oprit. Mi se pare că el se rupe de restul și nu e rotund așa cum s-a r potrivi textului tău.

Cristina, ultimul vers este o concluzie, un rezumat al fiintei cainelui confuz care isi simte lenea gasita in libertate, dar care nu poate s-o interpreteze, pentru ca are o stare de nihilism. Am incercat sa nu incadrez acest vers in lantul motric de dinainte, tocmai pentru a pune in evidenta aceasta nestire a lui.

o apocalipsa cu iz de uscat...sau de fum...poate de tigara...:)) un haos poate imemorial, poate nu. un paradis terestru nici chiar in destramare. :))
am revenit pentru a spune totusi ceva mai substantial despre text. interesant.