George Pașa

Nota muzicală are înălțime și valoare (durată). Durata la care mă refer aici este, desigur, optimea. Optimea, că șaisprezecimea are două stegulețe. Ce n-am reușit să spun în text este că bila era plină, adică o bilă neagră. Doar că eu ofer o bilă albă pentru Dragoș, pe care, iarăși, îl felicit.
Sigur, domnule Miclăuș, dacă n-ar avea steguleț ar fi bastonul șefului de fanfară. Că în muzica instrumentală altfel pe partitură aveți dreptate.
Le mulțumesc atât lui Dragoș, cât și domnului Miclăuș sau lui Ilie Viorel Stănică pentru căutări.

Dragoș, hotărăște-te care valoare de notă este dintre cele enunțate!

Vrej

Dragoș, ești prea generos cu steluțele pentru un profan al epigramei. Da, „ curat bampir”, cum zici! Vezi ce faci cu stegulețul de la bila aceea!
Vivat nenea Iancu!

Mulțam pentru semn!

Am dat două indicii, dintre care unul în titlu. Aștept până mâine, când, de va fi nevoie, mai eliberez din cușcă un indiciu.

Aia cu „cântecul îi e drumeț” e doar o capcană. Oricum, domeniul este educația muzicală. Deocamdată, doar acest indiciu. Dacă răspund la ce m-ai întrebat, am cam dat răspunsul.

Lupoaie, lupoaie 2. (înv. și regional) plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu frunze mici ca niște solzi, cu flori de culoare albăstruie sau gălbuie, dăunătoare culturilor de porumb, floarea soarelui, cânepă, tutun etc. (Orobanche ramosa).
Îl felicit pe Dragoș, care a fost foarte inspirat. Sunt convins că știa numele acestei plante, fiindcă, într-un alt context, a mai pomenit acest substantiv, sigur, cu celălalt sens.
Celorlalți le mulțumesc de asemenea, mai ales că nu erau foarte departe de răspuns, însă trebuiau să țină mai mult cont atât de versurile date, cât și de sugestiile oferite.
Ca profan, cred că mi-a reușit cât de cât ghicitoarea.

Să ne citim cu bine!

Este o plantă parazită, fără clorofilă, care distruge și alte culturi: de floarea soarelui, de cânepă, de tutun etc. Nu are clorofilă.
Succes tuturor!

O duminică plăcută și dumneavoastră. E o primă ghicitoare postată, poate de aici graba de a vedea ce zice lumea.

Am văzut că ai folosit în titlu acel dativ din limbajul familiar: „dă-le la îngeri”. Cred că ai putea folosi formularea literară „dă-le îngerilor”. astfel ai evita și cacofonia „le/la”.

Da, aici simt autenticitatea, iar regândirea unor concepte filosofice mi se pare una deosebit de inspirată (spre exemplu imaginea poetică „nu ne putem împușca de două ori în același zbor”, de la „nu ne scăldăm de două ori în albia aceluiași râu”). Și de aici textul curge fluent, chiar încântător, aș zice, atât expresiv, cât și reflexiv.
Textul începe destul de bine, prin acea eternă problemă filosofică a relativității adevărului, a opoziției adevăr/nonadevăr. Și da, gestul acela, fie și metaforic, de „a sparge baza nazală a adevărului” nu mi se pare nicidecum forțare a limbajului, ci o expresie a setei de absolut a poetului dintotdeauna (chiar dacă vremea romantismului a trecut, rămâne romantismul ca stare de spirit).

Am zis eu că nu văd textualismul de aici? Uite unde văd și eu că exagerezi: în rândurile 3 și 4 din strofa a treia, în rândul 3 din strofa a patra, în rândul 3 din strofa a cincea. Fără îndoială, tu crezi că acolo este și autenticitatea, dar nu cred că-i așa.
Fără îndoială, și eu pot exagera, dar, sincer, așa văd.

Cred că aici e prea multă vorbărie, epatare, forțări inutile de limbaj. Uneori, starea poetică nu e suficientă pentru a scrie un text valabil. Sigur, dacă aș lua imagini disparate, aș putea găsi și ceva bun aici. Spre exemplu, finalul (mai precis, ultimele două rânduri) este reușit. Tu scrii mai bine de atât.

Unde sunt cei ghicitori,
S-or fi încurcat în flori?
Sau mai caută prin solzi,
Ori s-au poticnit în corzi?!

răsucirea

Nod marinăresc
Zic asta,deși e un răspuns copilăresc

Știu că te-ai gândit la dubla semnificație atunci când ai sugerat să scriu „să-mi fredoneze Ironic”, însă, versul 4 redă imaginar ceea ce mi-ar fi fredonat diva, adică nu tot cântecul. Vezi acum de ce scriu eu în mod obișnuit cu punctuație!
N-am scris să stârnesc zâmbetul, așa s-a nimerit. Oricum, ai observat în mod sigur că textul, în ansamblu, este unul marcat de tristețe, acele „clovnerii” accentuând, de fapt, atmosfera textului.

Mă bucură aprecierea ta!

Nu știu, Dragoș, dar, deși din fire sunt un împăciuitorist, un nostalgic al paradisului pierdut, un romantic incurabil ca stare de spirit, totuși, revolta care îți e proprie mă atrage, mai ales că aici e bine codată într-un limbaj mai puțin retoric, de un entuziasm mai puțin naiv ca altădată, chiar aparent expresie al unei înfrângeri interioare care, de fapt, se dovedește o victorie a spiritului în fața cinismului manifest al celor care hotărăsc soarta umanității. Cândva, într-un text din „Ben Cioglu” gândeam naiv la o nouă ordine a lumii pe care Dumnezeu ar putea-o institui („O altă ordine, Doamne, în care să nu mai fie limbricu-mpărat”). Într-un fel, și eu sunt „un sabotor al sistemelor închise”.
Firul acela al apei seamănă cu firul istoriei care se tot încâlcește și nimeni nu mai reușește să îl descurce, chiar dacă prin iubirea binelui omul ar putea să-i păstreze curgerea lină.
Am înțeles mesajul, dar nu vreau să-l destăinui, fie pentru că nu ar fi corect față de cei care au propria perspectivă, fie pentru că nu vreau ca strănuturile unora să provoace dezastre cosmice.
Limbajul este mai puțin direct fiindcă, alături de enunțuri cu expresivitate zero, se află un limbaj alegoric-parabolic drept expresie a întregului.
Aș cum am citit eu, textul chiar are ritm și o emotivitate reținută.

Asta cu cronica am înțeles-o, Viorele, dar nu văd de ce crezi că m-aș inspira de pe site (ca și când nu aș mai avea altceva de făcut, spre exemplu, să citesc niște cărți). Eu sunt obișnuit să discut doar despre text, nu pe lângă acesta. Cum să fie cronică literară? Așa, oare, se scrie o cronică, fie și nonconformistă?
Da, textul este al cititorului după ce apare în carte. Până atunci, autorul este suveran, îl poate și șterge (cum am mai șters multe pe acest site).
Sigur, îmi vei spune de ce mai scriu aici. Mai sunt cititori din afara site-ului care mă citesc.

Nu înțeleg ce vrei să spui. Dacă deranjează textul acesta, să știi că nu îl șterg. Am stilul meu, indiferent de tehnica de creație aleasă. Eu nu scriu după model/modele, nici după mode.