George Pașa

Cred că e mai bine cum am zis eu („de zugrăvit casa”), fiindcă nu se pierde ideea.

Dragoș, mă refer la grandomani, în general, nu neapărat la cineva ne/re/cunoscut. Da, e una dintre interpretările sintagmei „născuți din glume”. Nu prea mi-a reușit paralela aceea din strofa a doua fiindcă versul 4 n-am reușit să-l leg în aceeași frază cu precedentele trei. Oricum, chiar dacă reflecțiile îmi aparțin, atmosfera se aseamănă prea mult cu aceea a „sonetelor închipuite” voiculesciene. Da, cumva și cu „Glossa” lui Eminescu. Îți mulțumesc pentru lectură și semn.
Anna, la „Epigonii” nu m-am gândit. Probabil te-ai referit la versul 3 din strofa a doua, unde sunt niște imagini asemănătoare cu versurile: „Iară noi, noi, epigonii, simțiri reci, harfe zdrobite,/ Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte”. Îți mulțumesc pentru semnul de lectură.
Nu înțeleg ce-ai vrut să spui, Ilie. Probabil că referirea la „Operațiunea Monstrul” o avea legătură cu aceea că nu e chiar monstruos grandomanul. Onorat de slalomul printre rânduri.
Domnule Dume, poate că literatura (în mod implicit, fiindcă are scop estetic) are și menirea de a ne elibera de răul din noi și din societate. Vă mulțumesc pentru semnul de înțelegere.

Dar tot costreiul și mohorul cresc frecvent prin porumb.

Ar mai fi ovăsciorul tot din familia graminee, asemenea grâului.

Costreiul

Când n-am chef de scris, mai compun și astfel de „trăsnăi”. Gărgăuni în cap are, oho, și poetul! Textul se bazează pe două locuțiuni arhicunoscute.
Nu trebuia să dai cu steaua, aici e doar o joacă.
Îți mulțumesc pentru opinie!

E o vorbă: „La MUNCĂ, nu la-ntins mâna!”

De regulă, sunt politicos, așa că te rog să mă scuzi. Într-adevăr, observațiile tale m-au ajutat să mai modifica textul. L-am postat așa, în stare brută, și, chiar dacă am vrut să spun ceva, multe idei s-au pierdut în stufărișul de imagini nu tocmai închegate. Știu că scriu mai bine și chiar n-am spus că e un text bun. Oricare autor mai are și nerealizări. Poate că ușoara nuanță de ironie din comentariul tău n-ar fi trebuit să mă deranjeze, întrucât și eu sunt (auto)ironic.
Asta e, dacă mai umblu la el se pierde urma de emoție pe care o avea inițial. Știu că acum 10-12 ani mi-ai apreciat un text, chiar vreo câteva înainte.
Mă bucur că mai citești ceea ce scriu. Îți mulțumesc! Mai citim, mai scriem, când avem inspirație.

Mă rog, se poate și așa, să nu se creeze confuzie. În cazul perfectului compus nu se folosește altfel. Problema este la acel „m-instigă”, e prea forțat.
În plus, dislocările sintactice sunt și ele forțate, se pierde sensul.
Vezi, de-aceea ziceam eu că sunt unele probleme în sonetele tale. Dar știu că nu vei fi de acord, așa că mai bine tac.

Scuze pentru reluarea verbului „arată”, dar se înțelege.

Tu scrie cum vrei, dar Liviu are dreptate. Fără cratimă ar fi: Vina îi (e) a copilului”. Cum zice Liviu, adică „vina-i”, arată că acea cratimă arată elidarea vocalei „î” și pronunțarea legată a două cuvinte diferite, din necesități prozodice. „Vina-i” (adică „vina lui„”) e altceva (spre exemplu, „Vina-i era nemăsurată”).

Spun doar atât: îmi place textul, în special prin conținutul mesajului, mai puțin prin formă, fapt care ține mai mult de gustul meu estetic, mai puțin de textul în sine. De ce îmi place rămâne secretul meu.

E, aș zice, o replică la „Prost să fii, noroc să ai.” Glumesc, desigur.

Uite o sugestie și mai bună: „de zugrăvit casa (noastră)”. Am pus paranteză acolo, dar tu poți să o deschizi sau să elimini adjectivul posesiv.

Știu, că doar am dat cu gălbioara de la Moara după textul acela. (!)

„Ar merge să spui „să ne zugrăvească imobilul”. Ar suna cumva hazliu, dar asta e! Ori schimbi verbul. Vezi tu cum e mai bine!

Scuză-mă, n-am fost atent! În versurile la care m-am referit ultima dată, era vorba de virgulă între completiva directă și regenta sa, între ele fiind intercalată o altă subordonată.

Ai câteva corecturi de efectuat și aici. Scuzele mele, nu sunt editor, dar dumnealor n-au timp să verifice toate textele, e imposibil. De aceea, ar trebui ca noi înșine să fim mai atenți.
Spre exemplu: în versul al doilea e o inversiune de litere („saclâm”); în primul vers din strofa a treia, virgula și-ar avea locul înainte de „și” adversativ; „că, după ce-ai zburat”, altminteri e virgulă între subiect și predicat.
Ar fi bine să mai revezi și alte texte din urmă, fiindcă am observat, în timp ce le citeam, virgule între predicat și complementul direct sau indirect, între subiect și predicat.
Am spus toate acestea fiindcă văd că ții mult la utilizarea punctuației.

Poate reușești să eviți cacofonia din ultimul vers.

Ar fi necesare câteva corecturi: primul cuvânt, „propietarul” (ai un „r” lipsă); de asemenea, indicat este să pui virgulă în versurile 5 și 6 după cuvintele „eu”, „ei”, fiindcă acolo virgula ține locul verbului copulativ lipsă (adică ai acolo predicat nominal incomplet). Poți elimina subiectul din versul al doilea, adică „eu”, acesta fiind inclus în forma verbală.
Despre conținut, las pe alții mai pricepuți să vorbească.. Eu nu-s critic literar (deși aș putea fi, conform pregătirii de specialitate și experienței într-ale scrisului).