puntea

mi-au dat drumul din cuibul prins sub o punte - un trunchi de salcâm ce s-a oferit voluntar, care își dorea, mult, să asculte povestea peștilor. azi, doar adăpost pentru umbre, peste o vale seacă. de-acolo ascultam pietrele, jeleau. mie îmi creșteau aripi. am prins ușor zborul și, prima călătorie a fost la vale, urmând linia vieții marcată de albia râului, uscată. voiam să ascult și eu povestea peștilor. a doua călătorie n-a mai fost să fie. nici nu știam că zborul ți-e dat cât ține linia vieții; pe malul nisipos, unde valurile se jucau prinselea pe dezbrăcate, mi s-au topit aripile. nici nu știam că după ce-ai zburat, cel mai greu este să înveți mersul pe jos, că pietrele nu mai jelesc, si-au devenit cămătari; le plătești dobândă pentru sărutul lor de altădată, pe care l-ai păstrat pe tălpi. azi doar dureri, le simți până în piept și știi că mâine te vor săruta pe umeri și nici măcar dator nu le vei mai fi.