George Pașa

Să fii sigur că această apreciere chiar e sinceră. Am recitit ce ai publicat, de la cel mai recent text al tă, până la acesta, am strâmbat puțin din nas, până am ajuns aici, unde ar fi reproșuri mai puține. Să știi că aprecierea mea a fost stimulată de dialogul cu calul. (!)
Lăsând gluma, chiar aș putea să realizez un comentariu elaborat, dar nu-i mai văd rostul. Cât timp am scris astfel de comentarii pe aici sau cronici literare prin reviste, am încercat să scot în evidență scrierea/cartea, într-un limbaj cât mai puțin sofisticat, nefăcând paradă de erudiția mea.
Să nu te superi, te rog! Mai ales că voi fi din ce în ce mai puțin prezent prin comentarii la textele de pe Poezie.ro.

Acum nu știu ce zicea calul, dar, telegrafic și parafrazându-l pe Liviu Nanu, zic: (re)citit textul, plăcut text.
Recomand (vorba lui Stănică).

Și mie mi-a plăcut textul acesta. E altceva decât poeziile sale în prozodie clasică, unele amintind de A. Păunescu; altele, de N. Stănescu. Pare scris într-o stare de reverie, cu ușoare unde suprarealiste, însă, amintind vag, prin motive poetice, mai puțin prin imagini artistice, tot de N. Stănescu. A doua strofă e adevărata revelație, prima fiind doar „pregătirea”.

Și dacă spuneam că e un aforism poetic, prin care ești îndemnat la meditație, spun că am găsit mai multe semnificații și trimiteri. Mi-a amintit de ”Pescărușul Jonathan Livingstone”, simbol, printre altele, al depășirii limitelor, al perfecțiunii; de poezia „Învață de la toate” a lui Traian Dorz („Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor”) și, nu în ultimul rând, de „Rugăciunea inimii”, chiar dacă aici nu este propriu-zis o rugăciune.
De când am citit, m-am gândit că ar putea fi și o replică la un vers din poezia „Poet în criză” a lui Oancea Sorin, deși cred că e doar o coincidență („Voi numără fiecare fulg din aripă cu visul din el”, așa începe acea poezie).
Dincolo de toate acestea, din multiplele semnificații, o discern pe aceasta: prima cale spre a ajunge la înțelegerea rațională trece prin inimă (înțelepciunea inimii). De fapt, și pescărușul Jonathan așa a reușit să-și depășească propria condiție.
Sunt multe de spus. Ca să fiu drept, las și un semn luminos, să nu spună agonicii că aș fi zgârcitul zgâciților. (!)

Da, Otilia, în al doilea comentariu, chiar indicasem această alternativă. Și mie mi se părea mai bună această formă. Mă rog, ce știu eu, un amator în domeniul literaturii!

N-am spus că e corect, domnule Dume, dar scrieți cum credeți. Nu e treaba mea, ci a editorilor. Eu sunt doar un umil iubitor de limba și literatura română. Mă scuzați pentru îndrăzneală!

Da, n-am fost nici eu atent, ai dreptate. Corect: pe respirația între ceea ce am fost și ceea ce sunt".

Eu vă citesc în tăcere în ultimul timp, ca și pe alții, de altfel.
Revin, fiindcă nu ați considerat că e nevoie să corectați ceea ce am indicat în primul meu comentariu. Sau, poate, nu ați văzut ce am zis. Dacă ați folosit prepoziția „dintre”, atunci trebuia să fie o comparație între ceva și altceva. Logica discursului ar fi cam aceasta: lăsând forma „ce am fost și sunt”, rezultă că nimic nu s-a schimbat. Nu-i rău, fiindcă omul în devenirea sa păstrează niște constante. Însă, în acel caz, ar fi trebuit să scrieți: pe respirația care am fost și sunt. Dacă e altceva, atunci corect este cum am zis eu: „pe respirația dintre ceea ce am fost/și ceea ce sunt”.

Și „pronumelui”, nu „prenumelui” (scrierea pe tabletă îmi cam face feste).

Lasă, n-o-ntoarce ca la Ploiești! Știi că mă refeream la prezența acelor cuvinte, nu la cât de poetică e tăcerea sau că tăcerea e o artă. La tăcere mă pricep bine, să vezi cum voi incepe să tac pe aici!

"Chiar dacă" am vrut să spun.

Un text serios, aș zice, scris intr-o manieră ludică, însă, intr-un ritm de hip-hop. Nu înseamnă că e de rău. Un singur păcat aș vedea aici: referirea iarăși la poezie și artă. Un păcat pe care-l fac și eu, recunosc. Spun aceasta fiindcă referentul principal aici este tăcerea, nu poezia.

E un text sensibil și profund, în maniera dumiană. S-ar impune două corecturi: "al unui bețiv", pentru că acordul se face cu substantivul "paharul"; "dintre ceea ce am fost și ceea ce sunt", chiar reluarea prenumelui relativ poate părea obositoare.

Un micropoem conținând versuri cu valoare aforistică. Destul de reușit. Îndeamnă la meditație.

Emiliane, sigur că de cele mai multe ori, dar se mai întâmplă să ne lipsească răgazul. Poate reușești, cândva, să comentezi, măcar puțin, și textul, fiindcă nu cred că ne încălzesc stelele. Oricum, îți mulțumesc!
Ilie, e bună sinteza ta, dezvăluie una dintre cheile de lectură. Îți mulțumesc!

Știu că la estetizare te-ai referit, Dragoș. Dar îi voi prefera totdeauna pe „esteți”. chiar dacă se va scrie așa tot mai rar. Nu cred că estetismul a murit, în ciuda a tot mai puțini receptori ai acestuia. Asta voiam să spun când scriam că voi lipsi de la acel parastas.

De la parastasul ăsta eu voi lipsi. Refuz să accept depersonalizarea umană și încorsetarea într-un alt pat procustian. Nu înseamnă că realitatea nu evidențiază altceva decât ceea ce bine spune Dragoș. Oricum, moartea literaturii nu va fi, va trece prin alte și alte „faceri” dureroase. Însă, tot mai puține „nașteri” poetice și tot mai puțină fantezie, înlocuită de „rețete”.

Mai adaug, să nu fiu greșit înțeles, că textul nu este unul propriu-zis despre interiorizare, ci, în plus, și o viziune panoramică asupra existenței, sincronic și diacronic. Subtextual, chiar și speranța că robotizarea omului nu se va realiza.
E un punct de vedere, dincolo de intențiile auctoriale, vădit onirice, chiar susprarealiste.

Aș zice, glumind puțin (chiar prea puțin), că ai dat-o și tu în juxtalism.
Textul cred că e scris într-un moment de inspirație deplină. De fapt, textul demonstrează prin sine că oricare cuvânt, în context adecvat, are valență poetică. Mă refer, în special, la îndelung uzitatele „aripi”,„păsări”, „lumini”. Culmea, acestea nici nu sunt folosite în scop parodic.
Textul este bine realizat, atât la nivel lexical, cât și semantic. Evadarea aceea din final, spre limanul interior al ființei, altfel decât la romantici, a fost și pentru mine, nu de puține ori, o cale de acces la misterele vieții.
Într-un cuvânt, zborul spre sine, o temă nu nouă, dar mereu actuală.
Incoerența textului este doar o aparență. Cititorul sensibil și inteligent va discerne mesajul.
La cât am fost eu de exigent cu textele lui Dragoș (și nu numai ale lui), nu cred că mă poate acuza cineva de lipsă de sinceritate sau reciprocitate.

Îți mulțumesc pentru impresie. Departe de mine gândul de a scrie filosofie! Eu doar așa, cu textele, mai mult sau mai puțin poetice.