George Pașa

=\" Neintamplata intamplare\" exista in noi de cand am deschis ochii in lume. Sumbre versuri, dar sunt expresia unei realitati sufletesti de netagaduit.
Eu cred ca ne salvam si prin cuvant. Prin scris ne eliberam de propriile spaime, chiar daca temporar. Sesizez totusi pregatirea pentru acea confruntare finala: \"neintamplata intamplare
o vad privindu-ma in fata
nu peste mult timp
voi fi in locul ei\"
Te astept cu alte poeme, poate vei reusi sa exorcizezi \"demonul fatarniciei\"! Pentru ca actul creator are aceasta putere, nu e o iluzie.

= Ioana, nu sunt un adept al epicului in poezie, dar la fel de bine contrariile se atrag. Nu uit totusi ca uneori, asa cum spunea Eliade, avem de-a face cu procesul de \"camuflare a sacrului in profan\". Pentru tine, dar si pentru multi altii, podul Grant este un spatiu al revelarii poetice, al nostalgiei si al indiferentei la tot ce e trecator. Mi-a placut poemul in ansamblul sau, nascut din aceleasi mobiluri comtrare care iti invadeaza fiinta: spirit acid si duiosie, profunzime si tendinta de a persifla tot ceea ce iubesti. Nostalgia indragostitilor trece peste agresivitatea cotidiana. Remarc totusi:
\"faceam filozofie din fuga
ne plictiseam unul cu
altul\"
\"nicio pasiune nu ne
bantuie seara
doar nostalgii sinele se
impleteau
sub pasii nostri\"
\"carpe diem carpe diem
ce banc bun
plimbatorilor\". Cu bine!

= Camelia, multumesc pentru lectura textului si pentru interpretarea competenta a unor imagini poetice. Intr-adevar, calatoria este nefinalizata. Aceasta interpretare mi-a revelat niste momente din copilarie cand m-am aflat aproape de moarte, intrezarind, pemtru o clipa, acea lumina orbitoare pe care abia mai tarziu mi-am explicat-o. Scuza-ma pentru intarzierea raspunsului. Cu bine!

= Nostalgia dupa anii copilariei ne bantuieste adeseori pe fiecare dintre noi. Ma regasesc si eu in copilul evocat de tine, si eu umblam prin paduri si pe camp, imi placeau nucile la nebunie, dar de unele ganganii ma feream.
Admirabila imaginea:
\"cu buzunarele pline de nuci
mosteneam toamna\". Finalul este in acord cu tonalitatea poemului, iar textul continua sa se reveleze prin tacerea semnificativa din final. Cu bine!
Pasa

= Elena, poate ca ai dreptate, nu vreau sa te contrazic. Poate ca in structura \" de profunzime\" a textului se afla mai multe intelesuri decat am dorit eu. Daca diseci firul in paisprezece, asa cum spui, poti intui si altceva. Iar ca \"balanta\" mai cantaresti totul pana a ajunge la niste concluzii. Eu sunt in zodia Taurului, de aceea incapatanarea de a merge impotriva curentului de aici imi vine. Numai bine!

=Interesanta meditatie asupra adancurilor vremii prin care fiinta poetica iese din exilul interior, integrandu-se in armonia cosmica. Disting prin expresivitate si profunzime ideatica urmatoarele imagini: \"scuturam apa mortii/ cu pesti cu tot\",
\"inaltimea muntelui creste in gand
mormantul unei lacrimi\",
\"un ochi mai orb decat altul
oceanul mai adanc decat oceanul\". Chiar daca am sg rezerve, nu ma voi pronunta, deoarece eu consider ca un poet deja format stie mai bine ce are de facut si nu trebuie sa cedeze in fata impresiilor cititorului. Dar uneori trebuie sa tina cont si de ce reprezinta in ochii celorlalti. Voi mai reveni, pentru a-mi da seama de ceea ce va individualizeaza in peisajul divers al liricii vremii. Cu bine!

Elena, ca de obicei, citesti si comentezi un numar important de texte de pe site, fapt pentru care te admir. Eu am o perioada mai grea, am teze de corectat si-mi pare rau ca nu pot sa ma exprim mai des. Mi se pare ca acest poem nu ti-a placut prea mult, sau ti-a trezit multe semne de intrebare. Amintirea, iubirea nu prea exista aici, desi, referindu-ma la subconstient, ating si erosul, ca fundament al tuturor actelor umane, mai ales creatoare. Dar ca motive, iubirea si amintirea sunt in centrul partii a treia a \"umbrelor...\" Este o poezie mai conceptuala, un fel de analiza a subconstientului si mai putin un \"dicteu automat\". La buna reintalnire pe site.

=Valeriu,
ai surprins unele dintre imaginile definitorii ale textului. Ma bucur ca de aceasta data nu ai intors spatele, cum se intampla cu bustul lui Caragiale din fatza restaurantului \"Bulivar\", in Ploiestiul meu drag. In realitate, acela numai trage cu ochiul( poate ironic, poate, insetat, se uita daca s-a deschis restaurantul!) Multumesc de vizita, primesti o bere din crasma lui nenea Iancu!
=Nutza,
o minge de aur- semnifica luna de pe cer), pentru lovitura drept la tinta. Lasand gluma la o parte, remarc pertinenta comentariului; multumesc pentru sugestii, ma voi gandi la ele. Versul \"in prag de abstractizare\" nu-l pot modifica, intrucat as rapi o mare parte dintre semnificatii, mai ales ca textul face parte dintr-un triptic numit initial \" calatorie in abstract\". Multumesc mult pentru vizita!

= Toti suntem si vanator si vanat, aveti dreptate. Poate ca muza este cea care ne vaneaza, de cele mai multe ori, tinandu-ne in dulcea ei robie. Multumesc pentru vizita!

Elena, culmea, chiar am textul pe care-l astepti tu, e de numai cinci versuri, dar nu cred ca-l voi publica, deoarece n-as vrea ca mesajul lui sa fie gresit inteles. Multumesc pentru atentia pe care mi-o acorzi.

=Dincolo de intentii, cred ca ne transmiti prin acest poem un portret spiritual al barbatului ideal sau, mai degraba, incerci sa dai un \"chip\" principiului masculin. Mi-a placut textul, cred ca ramane deschis interpretarii. Concizia este aici una din calitatile stilului ce faciliteaza deschiderea. Ma regasesc si eu in cautarile, uneori absurde, de a da o forma incognoscibilului. Poate gresesc, dar aceasta este impresia mea. As mai avea multe de spus, dar nu vreau sa rapesc misterul versurilor.
Cu respect,
George Pasa

Frumoasa replica poetica. Poate ca e \"intuitia necesara\" care mie mi-a lipsit. Multumesc din nou pentru trecerea prin pagina mea de ciudatenii.

= Multumesc mult pentru gandurile tale frumoase. Dar sunt un biet om ca oricare altul, nu abur, ci fum. Titlul mi-a venit dintr-odata in minte, dar gestatia acestui poem a fost indelungata. Mai intai am scris \"Intuitia necesara\", dar n-o puteam nicidecum incheia, pentru ca acel gol nascut de cuvinte, da, de cuvinte, imi crease brusc un vid psihic. Iar \"Fiinta de abur\" am scris-o mai apoi, dintr-o suflare, cuvintele parca se asezau singure pe coala hartiei. Daca nu va placea altora, n-am ce face, nu poate fi modificat aproape nimic, poemul nu e al meu, ci al \"fiintei de abur\", energia care i-a dat nastere! Multumesc!

=Nu cred ca se poate numi chiar trisare demersul meu poetic. Mesajul e urmatorul: putem incerca sa imaginam neantul, sa-l intuim, dar va ramane intotdeauna ceva care nu se va revela. De fapt, daca ai fi citit cele 5 \"Calatorii in vid\", ai fi gasit niste imagini ale \"reducerii la absurd a tuturor incercarilor esuate\" de a reprezenta neantul. In al doilea rand, e si un truc de care m-am folosit: parantezele care includ acel gol vor fi deschise de un alt text pe care-l am pregatit, \"Fiinta de abur\". De aceea, \"Intuitia necesara\" a ramas numai ca un poem al cautarii de sine prin explozia de armonii contrare. Multumesc mult pentru vizita!

=Revin, Ioana, cu unele completari, scuzandu-ma pentru faptul ca iti ocup spatiul si timpul. Vreau sa spun ca in versurile citate de mine in comentariul anterior sesizez o revolta interioara impotriva acelor tendinte voluntare sau, intr-o masura mai mare, nepremeditate de inregimentare a creatiei artistice in anumite forme ce tin cont de criterii extraliterare( vezi \"jocul de glezne\") Cordelinele sunt muzele poetice care sunt \"platite\" sa vegheze la capataiul procesului creator si plang pentru ca sensurile nu se reveleaza. Doar si muzele, asemenea tarfelor, se culca sub orice aripa lirica. Strunele, ascultatoare, raspund si unui afon, chiar daca dau note sublime(sensuri) numai la mangaierea unui virtuoz. La buna revedere!

Te vei mira, poate, dar apreciez acest \"ludic pentru coarde\", chiar daca parodiaza, se pare, si unele dintre ultimele mele poeme. Dar nu cred ca ai pierdut din timpul tau pretios pentru textele unui neica-nimeni, si atunci polemica noastra putem spune ca a inceput. Ce apreciez la acest text? In primul rand spiritul ludic, indiferent daca acesta se manifesta in registru persiflant. Eu n-as considera ca avem de-a face aici cu antiliteratura, mai ales ca astfel de creatii sunt deja depasite. In prima parte, in afara incercarii de a parodia prozodia clasica, formele poetice lenese, n-as gasi prea multe idei poetice remarcabile, cu exceptia acelui ras nemotivat in aparenta. A doua parte este mai bine realizata, intrucat permite mai multe interpretari. Citez numai cateva dintre versurile remarcate de mine: \"Uite ca murii, fir-as
rima: a dracu\'
Sa intre viorile. Da!
Voi de colo... Da! Voi de colo... Da, da, voi! Hai! Joc de glezne...\"
\"Nu face sens a zis una
mai inteligenta
Ba face a raspuns alta
si mai lunga
Pe cine plangem noi tu
cordelina
Nu conteaza suntem platite plangi

Sunt onorat de atentia pe care mi-o acorzi din nou. N-am dorit ca acest poem sa placa, poate numai sa lansez mai multe sageti de sensuri spre pieptul dezgolit al poeziei. N-as spune ca sunt nemultumit, poate numai de cuvinte. Iar expresia cred ca este adecvata ideilor. In doua-trei versuri vei gasi mai multe sensuri. Initial subliniasem acele cuvinte si sintagme care trebuiau reluate la lectura de cel putin doua ori. Dar acest lucru nu se face. Prima varianta avea mai mult ritm, dar am hotarat sa o retrag, pentru ca avea prea multe \"rautati si mici scandale\", iar eu sunt, in general, tolerant. Am utilizat si intertextul pentru a ne raporta din nou la marea poezie( primele doua citate le-ai recunoscut, in mod sigur, iar finalul: \"atat\"apartine lui Nichita Stanescu). Multumesc de trecere prin magazia mea de curiozitati!

Revin cu unele explicatii si rectificari. Ramona, textul mi-a placut, mi-am dat seama dupa lecturi succesive ca nu putea fi altfel. Dar ce ti-am reprosat mai inainte mi se intampla si mie nu de putine ori. Poate ca e un defect profesional, acelasi lucru il fac si cand analizez texte consacrate sau cand imi evaluez propria \"creatie\". Remarc, pentru puterea lor sugestiva urmatoarele versuri: \"Te am aici,/ in mine,/ ca un miros de castani/ plouati.\"
Te surprind aici,
ca o maretie a lunii pline
si-a vailor sub punti inalte.\" La buna reintalnire pe site!

Greu de spus! Poate ca nimic nu este intamplator. Poate ca Marele Mesager ne mai trimite\"din cand in cand cate un pui de inger\"( T. Arghezi). Multumesc pentru nemeritata atentie pe care mi-o acorzi!

Textul are coeziune interna, iar exprimarea laconica este adecvata unor structuri lirice meditativ-confesive. Imi place titlul, iar castanul este un motiv poetic pe care l-am utilizat si eu de multe ori. Textul parca lasa in urma sa un parfum demult uitat, trezeste si nostalgii, si regrete, si farmecul trist al sperantei. Simetria secventelor lirice este, din pacate, prea fortata. Parerea mea este ca prea multe comparatii artificializeaza poemul. Dar e doar o parere.