George Pașa

Mihai, s-ar putea zice și cum spui tu, deși e cam forțată comparația vocii poetice de aici cu aceea a temnicerului. Știu la ce te-ai referit, în acel sens îți dau dreptate, deși nu m-am gândit la așa ceva.

Da, Călin, ai realizat o analiză interesantă, dovedind o bună cunoaștere a imaginarului poetic, a ideaticii din poeziile mele.

Ela, în ceea ce privește strofa a doua, interpretarea ta e într-o cheie posibilă, chiar dacă intenția creatoare a fost alta, nu prea departe de...

Carmen-Luminița. \"costumul de lemn\" ne va înveli pe toți în cea din urmă gară.

Mădălina, ai un ochi critic atent. Așa e, și eu m-am gândit, la vreo câteva minute după scriere, că acea temporizare din final nu e necesară. Dacă n-ar fi venit această recomandare, greu previzibilă pentru mine, aș fi modificat în cel mult două zile, fără să-mi spună altcineva.

Valentin, în primul rând, \"-i\" de acolo nu e singur într-o silabă. Dar de ai înțeles pe acel \"i\" (deși mi-e greu să cred), e suficient pentru a merge mai departe. Eu am spus și altădată că vreau să fiu în primul rând om.

Răzvan, cred că ai exagerat acum. Doar \"înlemnirea\" definitivă ar putea fi de aici; în rest, e viață.

Petruț, nu pot elimina acele cuvinte. Dacă vei citi cu atenție, îți vei da seama de ce.

Vă mulțumesc tuturor pentru semnele voastre de lectură!
George Pașa

Corect, Adrian. Și eu mă gândeam, înaintea postării, că e un joc poetic nereușit, care denaturează mesajul. Mulțumesc!

Adevăratele stele sunt oamenii care citesc. Ai dreptate, \"Virusul poeziei a pătruns până în miezul stelei.\" Mă cam stânjenesc, totuși, colțurile.
Mulțumesc!

Liviu, mă bucură sincer nouă ta apreciere și încrederea pe cre o ai în ceea ce scriu, uneori, mai bine. Nu-mi vine să cred că am scris aici un text de apreciat. Paradoxal (sau poate că nu), am vrut să-l continui, dar nu mai permitea nicio alăturare.

Teodor, mă simt puțin jenat de o asemenea apreciere. Știu că este sinceră, dar cred că ai spus prea mult. Textul acesta atât de scurt nu cred că merita atât de multe cuvinte. Tu ești un poet experimentat, n-am cum oferi eu pentru tine un model de scriere esențializată. Și, la urma urmei, un text mai amplu nu poate oferi la fel de multă substanță, poate mult mai multă?

Vă mulțumesc!

Deși îmi pare mai expresivă forma \"de-ampulea\", totuși, chiar dacă în DOOM nu e forma respectivă (de, pudoarea!), prin analogie cu \"de-a-n-picioarelea\", \"de-a-n-boulea\", corect s-ar scrie \"de-a-n-pulea\". Spun asta, pentru că doar suntem filologi! Sincer, nici eu nu știam, am verificat când am utilizat forma aceasta într-o epigramă.
Despre text, spun sincer că mă cam enervezi cu stilul acesta, dar constituie deja o pecete personală. Nu sunt împotriva limbajului licențios, dar poate o măsură se cuvine în toate. Cred că ai putea scrie foarte bine, dacă ar fi mult mai multă profunzime și nu te-ai pierde, pe alocuri, în superficialitate. Oricum, ai puterea de a dărâma șabloane lingvistice și de gândire.

Nu există \"vreo țintă precisă\", dar cititorul îi poate găsi una, dacă se apropie de miez.
Mulțumesc, LIM

Voi încerca să țin cont de observațiile tuturor, dacă voi mai scrie. Sper că voi ajunge și eu, cândva, la poezie, asemenea domniilor voastre.
Cu respect,
Pașa

Alberto, apropo de \"bălării\", eu aveam o poezie, \"mesaj\", scris înainte de a scoate tu celebrul termen, unde vorbeam, e-adevărat, de buruieni. ce-ar fi să mai plivești și în altă parte? Aici sunt buruieni rămase după ultima prașilă, cred că mai puține ca la alte case. Corect spui, e o \"bălărie\". Dar, cum spunea un prieten, printre ele se poate ascunde și izvorul. Amicalmente!

Liviu, foloseam un dialect, doar există și poezie ininteligibilă.

Marius, am răspuns în tonul tău de superioritate, îmi cer scuze, dar aștept și de la tine același lucru, pentru că ai spus că sunt lipsit de bun-simț. Se vede că nu citești cea ce scriu, altminteri ai ști că de multe ori am respins comentarii elogioase nefondate. Despre ceea ce comentez eu, editorii sunt mai în măsură să vorbească. M-ai jignit încă o dată, dar te iert, eu nu mă cred superior persoanei tale. Titlul poate induce în eroare, nu e un manifest propriu-zis, ci antipoezie, așa cum am zis mai sus.
Într-un comentariu anterior la acest text spuneam: \"Eu n-am oferit aici un model de creație, dimpotrivă, e un fel de așa nu.\"

Așa, și? Te-am întrebat eu ceva, tinere? Nu-ți convine, nu citi! Tu nu vezi că aici e antipoezie? Scopul e strecurat în text, dar trebuie să-l mai și citești, nu să te uiți după un nume ce-ți este antipatic.

Adriana, cred că poezia mai e ascunsă și acol ounde spui. Despre adeziuni cred că nu e cazul pentru un text scris în vreo cinci minute și finisat aici pe site. Tu l-ai citit când era încadrat la articol, fiind (culmea!) aprobat de editori. N-am glumit când l-am încadrat acolo.

Domnule George Ene, Eu încerc să fiu imparțial, dar mă bucur când un ploieștean vizitează pagina mea (cred că sunteți a treia persoană din acest oraș), nu din patriotism local, ci pentru că păstrați ceva din spiritul lui I. L. Caragiale.
E corect ce spuneți, nu ne putem întoarce în timp; de asemenea, există tipuri diverse de sensibilități artistice și de receptare a creației. Dar, având o minimă educație a simțului artistic, ar trebui să discernem între valorile certe și fals.
Eu n-am oferit aici un model de creație, dimpotrivă, e un fel de așa nu. Adevăratele mele manifeste poetice sunt \"ars buleftrica\" și \"poezia dincolo de moment\".

Virginia, cred că e, mai degrabă un limbaj (auto)persiflant, o expresie a tristeții că speranța mea în poezia reorientată spre liric, prin forme novatoare, este o iluzie. Sincretismul genurilor literare și chiar al artelor va fi probabil viitorul. Observam chiar la Cărtărescu faptul că e mai liric în proză decât în poezie. Nu e un caz singular. Da, poate că în această pseudopoezie a mea se poate reflecta și ce ai gândit tu. (Uite că reușesc să te tutuiesc!)

Vă mulțumesc pentru opiniile voastre! Trăiască proezia, pohlema, poemanul, scenariul proetic, varza literară, iar alături de ele, mai umil, și vinul literar vechi, de calitate!

Fiecare poet are spațiul său și încercarea de a-l forța să iasă din acesta este sortită eșecului. Chiar atunci când iese din sine (deși, nu-i așa, ieșirea este bine păzită), nu poate cânta decât pe aceleași instrumente vechi de când lumea. Formele sunt imuabile, harul poetic nu e altceva decât acela de a găsi intonația necesră.

Observ, în creația autoarei, că atunci când emoțiile sunt mai puțin strunite (nu poți să-i ceri detașarea deplină) și versul se revarsă mai liber, mai puțin încorsetat în paradigme, mai aproape de povestea ființei, ca \"un vin foarte scump/ pe care să-l bem neîncetat\". Ce văd aici deosebit este faptul că a sosit momentul ieșirii din canoane autoimpuse, rămânând, sigur, minima autocenzură, astfel încât și experimentul poetic să fie unul reușit. Spun experiment, chiar dacă sunt convins, mai mult ca oricând, de autenticitatea trăirilor. E altceva, chiar dacă o altă fațetă a poliedrului spiritual.

Reușita este și la nivel lexical, prin exploatarea unor alte contexte poetice.
Felicitări, Carmen!

Teodor, nu mai știu cum era la început prima strofă, dar abia acum am observat că există o formulare incorectă din punct de vedere gramatical: \"se întâmplă aievea
unui zbor\". Se poate spune \"aidoma unui zbor\", \"asemenea unui zbor\", \"aievea, ca într-un zbor\", dar nu \"aievea unui zbor\". Poți găsi o altă soluție.

Așa rezonez foarte bine cu întregul, fapt pentru care te felicit, acordându-ți o stea de suflet. Îți mulțumesc!

\"nesiguranț ăa scriiturii\"

Teodor, eu citesc tot ce scrii. M-am oprit aici fiindcă mi se pare un text mai bine realizat artistic, unde, chiar dacă nu se iese din atmosfera monotonă, se simte dilatarea și comprimarea gândurilor, mai ales în acel monostih final. Respect liniștea în care spiritul vrea să se așeze, dar două imperfecțiuni văd: sintagma \"zbor surd\" (ai putea spune numai zbor, sau să utilizezi un alt adjectiv) și verbul \"a bâjbâi\", chiar dacă exprimă starea poetică mai bine (dă senzația, mai ales că se află spre finalul textului, de nesiguranță a scriituri și eu aș vedea, spre a fi mai convingător, un alt verb). Dar autorul are propria sa viziune, fiind în centrul textului, de aceea poate greșesc.

O calitate a stilului poetic de aici este demnitatea. În rest, a spus Dorin totul, în așa de puține cuvinte.

sigur, îmi este mai greu să comentez textele lui Ștefan Ciobanu, deoarece, în ultimul timp, mi se pare că merge pe asocieri surprinzătoare, alături, desigur, de formulări mult mai simple, chiar ușor de perceput vizual, cum ar fi aici imaginile din strofa a patra:
\"copacii înghețați
păreau niște pescari la copcă
și iarba
parcă era făcută
din ace de brad\"
De aceea, m-am oprit la ultimele patru strofe, un poem în sine, chiar dacă și celelalte strofe aparțin aceluiași întreg.

În analiza acestui text și nu numai, fiecare poate avea dreptate în felul său. Tot instrumentarul nostru critic este, totuși, prea sărac pentru a putea ajunge la obiectivitate. Pentru că, se știe, poezia nu \"lucrează\" cu evidențe, încât orice receptare critică este un act mai mult sau mai puțin subiectiv.

M-aș opri la ultimele două versuri, unde aș vedea mult mai simplu lucrurile. Dintr-o simplă apropiere și apoi contopire a îndrăgostiților, \"schimb de sânge\" (adică de trăire ce topește gheața ego-ului), se ajunge la revelarea acesteia în act. Vulgarizând puțin, acolo unde un poet mai \"modern\" ar spune \"am intrat unul în celălalt/ am făcut schimb de seve\", sau \"ne-am tras-o pe covor până gheața din sânge a devenit lava unui vulcan\" etc., poezia autoarei se păstrează în același spațiu al inefabilului sugerat, paradoxal, de cele mai simple acte și gesturi.

Să-mi fie iertată lipsa de inspirație, nu vreau să polemizez cu nimeni. Posibil să nu fie un text reușit, dar nici unul slab nu este.

Am uitat să spun: corectați cuvântul \"îmbrătânește\".