George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
Ceea ce spuneam în comentariul precedent se baza și pe o unitate de viziune asupra întregului ciclu poetic. Nevăzând în intenția auctorială acea demitizare nietzscheeană sugerată de dnul Vișan, mi se părea că rememorarea sărbătorii atinge numai latura sa profană, deși sunt aproape convins că s-a urmărit și sublimarea acesteia.
Pe textul:
„păcala făgețelului (XVIII)" de Petruț Pârvescu
Cu aceeași stimă,
George Pașa
Pe textul:
„păcala făgețelului (XVIII)" de Petruț Pârvescu
Citesc și eu ceea ce scrii cu aceeași plăcere.
Mulțumesc, Iarina!
P.s. Mulțumesc și lui Adrian Firică pentru curajul de a remarca aest grupaj de poeme într-un vers.
Pe textul:
„Între stingere și înviere" de George Pașa
Apropo de titlul comentariului tău: mi s-a năzărit cândva, într-o stare de contempativă (sau poate de prostație!) poemul ăsta: Tu nu ai margini! Cred că tot la el (sau la ea, estetica) mă gândeam.
Pe textul:
„Între stingere și înviere" de George Pașa
Sunt onorat de intervenția ta critică pătrunzătoare!
Cu respect,
Pașa
Pe textul:
„Între stingere și înviere" de George Pașa
Domnule Gheție, sunt onorante remarcile dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Yannelis, este bună și așezarea pe care o propui. În primul caz, inversarea emistihurilor duce la alt sens. În al doilea caz, e mai bună varianta oferită de tine, dar, cum nu m-am referit la aprilie, în gneneral, ci la acest aprilie, rămâne așa. În al treilea caz, ceea ce propui ar mai cere altceva, cel puțin să fie un distih. Mie mi se pare, cel puțin din unghiul avut în vedere, că numai în forma aleasă de mine rămâne poem într-un vers. În ultimul caz, ai dreptate, poate lipsi \"în așteptare\", fiindcă mai e prezent un cuvânt din aceeași familie în titlu. Voi schimba în manuscris. Sunt bucuros, ca de obicei, de prezența și de sfaturile tale.
Pe textul:
„Între stingere și înviere" de George Pașa
de-atâtea ori ar fi trebuit să vorbim
astăzi plutesc în tăcerea aceasta ca un galion
cu echipajul decimat de holeră.
nu vreau pânze noi nici o altă busolă
mai degrabă aruncă-mă-n aer sparge ferestrele.
am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc dimineața spre nord.
Pe textul:
„singura piele" de Adriana Lisandru
RecomandatPe textul:
„Storul strâns" de Florin Andor
Nu pot reproșa aici manierismul stilistic, întrucât prin perpetuarea de la un text la altul a ceea ce remarcam la început se dă și unitate de viziune întregului reprezentat de \"percepții\". Paradoxal (sau poate că nu), aici abundența de tropi nu pare deranjantă, nu se cade în obscuritate.
De remarcat această poezie a revelării finței și luminii, după rătăciri prin tenebrele clipei.
Pe textul:
„Storul strâns" de Florin Andor
Onorat de vizită!
Pe textul:
„un curent subțire" de George Pașa
P. s. Ai o bună inspirație în ultimul timp.
Pe textul:
„un curent subțire" de George Pașa
Vă mulțumesc!
Pe textul:
„duplicare" de George Pașa
Dintr-o ultimă resorbire...
Pe textul:
„azi n-am să vă dau bună-ziua" de Teodor Dume
Pe textul:
„întunericul este lut moale" de Vasile Mihalache
Oricum, nu e prea bine să iei în serios critica, în consecință, nici pe mine. Tu scrie!
Pe textul:
„întunericul este lut moale" de Vasile Mihalache
Nu înseamnă că acestă \"întortochere\" a poemului nu are unele imagini strălucite, că fluxul unei memorii ancestrale nu aduce cu sine și aluviuni cu șansa de a se solidifica în forme stabile, chiar dacă bizare. Controlul \"ne-nduraților ochi de gheață\" ar trebui să fie mai prezent.
Pe textul:
„ssst memorie" de Alexandru Gheție
Rămâne mai greu să mă împac, și de această dată, cu manierismul, ce nu e probabil un neajuns, ci, la fel de posibil, o notă personală (un anumit timbru poetic, o voce pe care o regăsim trecând prin mai multe creații, un lexic recurent etc.)
Pe textul:
„instantaneu" de Ela Victoria Luca
Da, cred și eu că totul vine cumva dintr-un labirint, unde strălucirile pe unii îi mint, un Tezeu e înarmat cu floarea de hyacint, iar minotaurul pare un afiș obținut printr-un simplu print. Adică e, dincolo de dor, de mit, ceva de iubit-suferit. Interesantă este și aducerea fetiței cu chibrituri pe Plaja cu suflet. Da, o ușă în suflet, alta în poveste, o alta in prezent, alta în uitare etc.
Novalis și-a imaginat cândva floarea aceea și mă întreb dacă nu cumva este aceeași. Au visat-o mai mulți, mă tem însă că este floarea uitării, fiindcă, după ce o visezi, totul se duce în celălalt plan, până la o nouă regăsire.
Poate că polifonia va fi recuperată când va fi găsită \"scoica pierdută\". Se vor aduna în acele ritmuri și elocvența mutului, și auzul fin al surdului, și vederea colorată a orbului.
Pe textul:
„ un vis și-o vale" de Ioan-Mircea Popovici
Domnule Sibiceanu, mă bucură faptul că ați găsit aici un text reușit.
Pe textul:
„romanța unor pași pierduți" de George Pașa
Sunt și imagini poetice care nu-mi plac, însă totul ține de gusturile mele, încât n-am să le numesc.
Văd o evoluție în ceea ce scrii anul acesta și îți urez să ai inspirația de a scrie texte tot mai bune.
Pe textul:
„aspiratorul cu stomacul plin" de Paul Gorban

