George Pașa

Poezia lui Petrache Plopeanu este, în primul rând, conceptuală, de aceea, așezarea ideilor în forma fixă a versului poate fi un dezavantaj. Nu deranjează aici versul mai lung, ci folosirea prea frecventă a inversiunilor de genul: \"a roții aripă\", ceea ce ține de o poetică mai veche. În primul vers mi se pare că sintagma \"revelații banale\" aduce un minus în ansamblul ideatic. Nu știu, dar eu nu pot să-mi imaginez revelațiile ca fiind banale.

În rest, se poate spune că este aici un text acceptabil. Dar știu că autorul are texte mult mai bune.

E un discurs în stilul tău, cu profunzimi răzbătute și din pasajele pe unde se plimbă liniștit și derizoriul. Ultima strofă e cea mai reușită (în opinia mea). S-a strecurat o imfimă greșeală de tastare în strofa a cincea: \"maiestuasă\" (corect, \"maiestuoasă\").

Ce părere ai, Liviu, despre tendința ridicolă de a se evita cacofonia prin intercalarea lui \"și\"? Eu am poreclit acest fenomen \"cașicofonie\".

Carmen, eu chiar am spus ce am văzut, era o constatare, nu un reproș. De unde ai ajuns la concluzia că nu-mi plac definițiile poetice, când și eu le utilizam frecvent până de curând. Înțeleg, totuși, văzând și răspunsul tău de la textul pe care l-am apreciat cu stea, că nu sunt binevenit cu opinii aici, de aceea îmi cer scuze.

Și aici se literaturizează, se păstrează obsesia creatoare a încăperii, care poate fi cea reală, cea a timpului sau a ființei. Dar, deși nu se iese din cortegiul acesta de motive, totuși mă surprinde că văd, poate prima oară în ceea ce scrie autoarea, tendința de salvare prin umorul fin (nu cred că simulat). Spre exemplu, eroina lirică ne vorbea și în alte poezii despre ursuleții de pluș, dar acum nu ne mai înduioșează, ci ne provoacă un surâs prin jucăușenia frazării: \"De câtva timp noaptea picură din tavan omuleți de pluș
Care se izbesc de parchet și strigă „mama, mama”.\"
Ultima strofă revine la tonul meditativ, însă ultimul vers parcă vine prea brusc, nefiind nici original.
E un dezacord în versul: \"Când o să năvălească ciclopii\" (corect, \"când or să năvălească\").

În afara părților mai slabe ale discursului, semnalate mai sus, aș mai aminti și frecvența prea mare a definițiilor poetice, care anulează, practic, ideea din titlu. Am remarcat, de-a lungul timpului, că în mai multe poezii ale autoarei acesta este un procedeu frecvent de a-și construi discursul. Deși textul transmite ceva, ori \"tencuiala\" construcției este prea subțire, ori lipsește liantul între gând, emoție și idee. Dar e posibil să vorbesc în van.

Domnule Georgescu, din păcate, aici am căzut în păcatul prozaismului. Chiar dacă, așa cum bine spuneți, \"e un reflex ironic\" și \"o felie subțire din adevărul eludat sau neobservat\".
Vă mulțumesc mult pentru atenția acordată!

P.s. V-aș ruga să renunțați la ideea de a închide șirul comentariilor. Eu citesc poeziile dvoastră și consider că aveți multe de spus. Lipsa comentariilor nu înseamnă automat și lipsa de apreciere.

\"să-mi cereți\"

Domnule Dume, fiecare poate să scrie cum vrea, dar eu, personal, dezavuez exhibiționismul în poezie, mai ales când este și lipsit de artă. Sunt și cazuri excepționale, când asemenea demersuri creatoare se asociază cu profunzimea altor pasaje din texte, astfel încât derizoriul este îmbrăcat în veșmântul poeziei. Într-un fel, textul acesta este, în câteva imagini, prin evidențierea acestor aspecte, în mod indirect vulgarizat, chiar dacă nu conține propriu-zis termeni obsceni (gândiți-vă, în primul rând la parafraza de aici: \"ace brice și varice\"). Dincolo de amuzament, ați sesizat bine că e un text serios, care ar trebui să ne pună pe gânduri. De aceea, repet: Poezia, încotro?
Mulțumesc!

Textul începe, aș spune, bine, prin acea interogație, iar întreaga strofă I, cu nele excepții pe care le voi semnala mai încolo, curge bine, ideile au coerență, încheagă un mesaj sensibil, convingător. Paralelismul acela din strofa a doua e în regulă, dar, prin utilizarea în versul 4 a unui alt cuvânt din aceeași familie cu \"singuri\" se pierde din farmecul întregului. La fel, în finalul strofei a doua, construcția \"de tic-tacul curgerii\" este cacofonică. Ultima strofă păcătuiește printr-un vers prea uzitat. Cred că ați putea reformula versul, păstrând ideea.

Revin la prima strofă, remarcând frumusețea metaforelor, dar sunt prea multe într-un spațiu restrâns, toate genitivale.

Ca atmosferă și mesaj, repet, e un text plăcut. Vă doresc împlinire prin gând și cuvânt!

Liviu, și eu m-am amuzat scriind, nu din revoltă, ci din înțelegere a necesității ca limbajul poetic să nu cadă în banalitate și artificial. Acele metafore incriminate frecvent drept clișee sunt uneori mai expresive decât pretinsa simplificare a discursului, venindu-se cu alte clișee, nu numai de limbaj, ci și de gândire. Ce e și mai amuzant este că am încercat să mă refer la clișeele ce vin din lirica anilor \'60 și am nimerit doar clișeele timpului nostru. Doar sunt și eu de-al lor, nu?!

Domnule Georgescu, nu prea cred că poezia aceasta va avea vreun ecou. Dar nu înseamnă că nu trebuie să vedem virusul care poate ucide poezia. Interesantă întrebarea din finalul comentariului.

Adrian, eu nu atac aici pe nimeni, doar artificialul din poezia noastră. Finalul era inițial fără construcția respectivă, dar, deși explicativ, cred că devine astfel mai convingător.

Vă mulțumesc!

Cum să mai scriu în acest subsol, când mi se replică prin construcții de genul:
\"exista in cuvintele tale un fel de urata incrancenare...\" sau \"continuă să scrii...dar (și) de sub stern...\"? Când eu chiar am scris din suflet acele rânduri, dar, se pare, n-am fost înțeles.

Ioana, eu am vrut să scriu o replică la textul tău. Cred că am înțeles ce vrei să spui, dar, dacă am deranjat, îmi cer scuze. Se pare că am devenit (și pentru tine) incomod. N-am să mai deranjez!

Sâmburii sunt la mine. Nici eu nu știu mai mult decât ei. Mă las tăcut, până mă vor naște noi primăveri.

Scuză-mă că am trecut, din erore peste comentariul tău atât de plin de miez. Cred că titlul comentariului tău ar putea fi și el retras pentru inventar, dar numai tu poți hotărî. Glumesc, desigur. Creanga aceea de plop, așa e, de n-ar fi în aer și odată cu ea toți \"fluturașii păcii\"! Cred că la o asemenea accelerație, și poemul a rămas în aer, dar văd că l-ai simțit cum plutește, probabil vreun fulg ți s-a așezat pe vârful nasului. Cert e că va trebui să scot odată și odată acel titlu de la inventar.
Mulțumesc!

Îmi păstrez opinia că nu e una dintre poeziile mele foarte bune, pentru că au dreptate doi dintre comentatori, textul ar fi cerut o continuare. Am texte mult mai scurte, de trei-patru versuri, dar mesajul spunea mai mult decât aici.

Ioana, mă bucură entuziasmul tău, deși nu pot rezona la acssta, fiind nemulțumit de text.

Călin, îți mulțumesc pentru apreciere, argumentele tale sunt clare și poate, așa cum spui, textul s-a detașat de mine, nu eu de el, încât și mie îmi vorbește acum asemenea unui receptor străin. Se știe că n-am fost unul dintre cei care s-au înghesuit să-ți comenteze textele și să le aprecieze, de aceea afirmațiile domnului Moga sunt lipsite de sens.

Veronica, e interesant comentariul tău, se vede că ai analizat cu atenție și poezia \"sudură automată\".

Anghel, ai dreptate, dar nu voi mai continua textul. Ceva apropiat ca stil se află în ultimul meu text postat.

Moga, ți-am mai spus că nu mă interesează părerile tale, chiar de ar fi apreciative. Altădată nici măcar nu-ți voi răspunde.

Jorz,cu tine am discutat mai mult în alt context, \"fluturașii păcii\" nu e, în acest context, o dulcegărie.

Liviu, ai deslușit bine câteva sensuri, dar prea mult entuziasm.

Alberto, nu prea ai înțeles mesajul, îmi pare foarte rău. Vezi că ai citat incorect versul acela, sau ai spus intenționat \"vintre\" în loc de \"vitrine\"?

Alexandru, nu știu dacă se apropie de vreun text de-al lui Pillat, nici măcar prin formă, darămite prin conținut. În poemele de un vers, da, am și apropieri de stilul acestui poet.

Vă mulțumesc pentru opinii.

Cu respect,
George Pașa

Vezi că ai și o greșeală de ortografie: se spune \"fii rezon\".

Victore, tu poți să scrii și poezie, ai dovedit acest lucru de vreo câteva ori. Aici nu e nici măcar o manea, mai degrabă folclor contemporan, cu împunsături mai mult sau mai puțin fine. Eu cred că, de ai fi continuat cu păsăreasca de la \"cip-cirip-cirip-cipa\" ai fi concurat-o pe Nina Casian cu ale sale \"poezii în limba spargă\". Dar textul acesta, cu prea multe asonanțe, rime facile, n-a reușit, din păcate, să spargă niciun fel de canoane. Până la urmă s-a spart el (adică textul) asemenea unui balon de săpun. Ce-mi place totuși e faptul că există în conținut nu numai ironie, ci și autoironie. Dacă ai fi scris un text mai lung, în care să îi iei în tărbacă și pe alții (spre exemplu, în afară de cei amintiți, n-ai fi găsit rime și pentru alte nume?), ai fi scris o manea demnă și pentru gusturile mai sofisticate și textul n-ar mai fi ajuns la atelier.

Petruț, textul pornește de la altul mai vechi, rescris sub un alt impuls creator și cu mesajul modificat. Da, știam și de bicicleta dumitale din \"păcala...\", dar aici nu este rememorarea a ceva anume, ci pură imaginație, cu un narator în rol de Păcală. Dar eu, autorul, n-am vrut să păcălesc pe nimeni.
Mulțam!
Cu stimă,
Pașa

Corectează \"zgîrîiat\"