George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
Pe textul:
„Pagină din jurnalul traversărilor" de Adrian Firica
Sigur, podul este o traversare, dar de ce și un nonsens? Nu poți spune, e-adevărat, că travesezi podul, fiindcă ar presupune să te deplasezi transversal și să te arunci în râu (sau în rău?!).
Cred că \"specialistul în traversări\" e maestru și în sofosticaneză (de la sofistic, desigur).
Importante sunt (nu-i așa?) diacriticile, să nu se confunde \"râul\" cu \"răul\" ori cu raul.
Aprecierile mele, domnule Firică!
Pe textul:
„Pagină din jurnalul traversărilor" de Adrian Firica
Acolo unde un antecomentator găsea \"o stilistică facilă\", există totuși o trimitere la un Poet. Cred că mulți cititori au observat acest lucru. Doar este un procedeu legat de postmodernitate, chiar dacă știu că autorului îi repugnă ideea de a fi asociat cu un -ism sau altul.
Scuzele mele pentru aceste intervenții în avalansă, dar nu cred că voi mai comenta mult pe site.
Pe textul:
„liniuțe și bastonașe. dedic această poezie de mai" de Vasile Munteanu
Într-adevăr, primele două versuri scandalizează, dar conțin și o doză de amărăciune și umor negru. Pentru că rostirea aceasta ghidușă arată un adevăr: profesorii sunt și \"ai mei\", și \"ai tăi\", și \"ai lor\" (nu spuneam care ei, persoane importante, vorba lui nenea Iancu), dar, în cele din urmă, \"ai nimănui\", adică uitați de toți, ca și când ar fi o masă neimportantă. Și, până la urmă, ete bine să se spună ratați: cine oare ne-a pus să ne facem profesori, când corigenții de azi vor fi \"ai noștri tineri\" ce vor învăța \"la gât cravatei cum se face nodul\"? Ce să mai conteze pentru ei beletristica? Li se pare că ești căzut din lună atunci când le recomanzi spre lectură niște opere literare, în condițiile în care există concurența acerbă a revistelor gen \"hustler\", cum bine remarcă autorul. Și așa este cum se spune aici: nu situația economică e de vină, ci o gravă criză morală, afirmarea falselor valori, pentru care și învățământul are partea sa de vină.
Și nu cred că s-a vrut aici o generalizare. Cum nu toți elevii sunt după calapodul tinerilor ce învață \"la gât cravatei cum face nodul\", nici profesorii nu sunt toți la fel (adică și ei pot fi \"altfel\").
Este drept, poți învăța și din experiențe benefice, și din cele rele. Nu este obligatoriu ca altul să fie un model pentru tine. Pentru că poate ești altfel și dorești \"altceva\".
Pe textul:
„liniuțe și bastonașe. dedic această poezie de mai" de Vasile Munteanu
Această structurare îmi permite să văd aici un text deschis, cu perspective multiple de asociere semantică. Lumea ca \"un marsupiu\" al muzicii, ființa ca \"depozit\" al sunetelor, realul ca un dat ce înglobează destinul, fiind mai mult decât acesta, și, în fine, moartea care își trimite semnele prin \"unele sunete\", fie tăioase, fie soptite, fie pronunțate stins, toate acestea sunt imagini prin care sufletul se regăsește pe sine.
Remarc textul pentru deschiderea sa, pentru experimentul lingvistic interesant și, nu în ultimul rând, pentru capacitatea de a reflecta asupra condiției umane.
Pe textul:
„eribui" de iarina copuzaru
Știu că autorul nu va spune nimic, doar a spus în text.
Pe textul:
„liniuțe și bastonașe. dedic această poezie de mai" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„Paradis toate ni-s" de Liviu-Ioan Muresan
Strofa a doua mi-a plăcut într-un fel, fiindcă are un umor involuntar.
În ansamblu, poezia are, într-un fel, un ritm de \"plugușor\".
Fără supărare, dar am găsit poezii mai reușite la secțiunea \"atelier\".
Cu aceeași stimă,
George Pașa
Pe textul:
„Paradis toate ni-s" de Liviu-Ioan Muresan
Pe textul:
„liniuțe și bastonașe. dedic această poezie de mai" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„Argintul unei alte lumini a inimii serii" de Dragoș Vișan
Pe textul:
„poem virtual (II)" de George Pașa
Pe textul:
„pe ritm de manele" de Liviu-Ioan Muresan
Sunetele nenumite sau, mai bine zis, \"ce nu le (știm) numi\" se pierd în sărutul dintâi, fapt ce poate spune că ne-am crede cumva mai isteți decât \"strămoșul (nost\') Adam\", deși la fel am spus \"Da\" pe diverse voci și tonuri.
Finalul nu prea mai poate avea același accent de generalitate, iar acele \"copile ce... cresc ca două aripi\" sunt minunile prin care se mai poate zbura (ca să-l parafrazez pe stimabilul auctore!). Așadar, un final cu o notă mai personală, deși fiecare jumătate (plină sau goală) a paharului de lut ce suntem poate fi pentru cealaltă plinătate sau nevoie de umplere.
Poate nu voi fi certat prea mult dacă am răsucit puțin perspectiva, deși, fără a avea pretenția că am văzut chiar totul din unghiul creator, intuisem cumva marginile întrebării. Dar nicidecum nu am adoptat tactics unui critic procustian, mai mult sau mai puțin actual.
Iar ca să revin la concluzia-rezumat, dincolo de dictonul clasic, sigur, am întrevăzut și supraviețuirea prin cealată jumătate sau prin fructe.
Un pom roditor am găsit aici.
Pe textul:
„muri-vom numai jumătate" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„poem virtual (II)" de George Pașa
Vă mulțumesc pentru încurajare!
Pe textul:
„atelierul albastru" de George Pașa
Pe textul:
„O primăvară încadrată prin pod" de Dragoș Vișan
Pe textul:
„atelierul albastru" de George Pașa
Petruț, rândul acela unde faci o interpretare interesantă m-a surprins.
Liviu-Ioan, mergeți puțin dincolo de text, oarecum spre o viziune de science fiction, dar este interpretarea dumneavoastră și o respect.
Ani-Lorei, eu nu îmi explic textele. Însemnă ceea ce vezi acolo.
Vă mulțumesc pentru (în)semnele voastre de lectură!
Pe textul:
„atelierul albastru" de George Pașa

