George Pașa

Dle Gheție, urmăresc de mai mult timp ceea ce scrieți și mă bucură fptul că mai sunteți adept al lirismului, considerat de \"noul val\" desuet. Nu pot să nu remarc, însă, că e păcat uneori de talentul dvoastră să vă risipiți în lanțuri metaforice care fac textul acesta (și altele) parțial incomprehensibil. Spun acest lucru, fiindca, până acum vreo 3-4 ani scriam și eu în acest stil, cu multe metafore genitivale sau formate cu prepoziția \"de\". Poate vă va deranja opinia mea, dar veți observa că prin concentrarea/ focalizarea sensurilor în 1-3 metafore se poate obține un efect poetic mai bun.
Nu înseamnă că acestă \"întortochere\" a poemului nu are unele imagini strălucite, că fluxul unei memorii ancestrale nu aduce cu sine și aluviuni cu șansa de a se solidifica în forme stabile, chiar dacă bizare. Controlul \"ne-nduraților ochi de gheață\" ar trebui să fie mai prezent.

Dzscursul de aici se apropie, mai mult prin conținut, decât prin formă, de ceea ce am mai citit în pagina autoarei și altădată. Nu înseamnă că recurența unor motive și/sau idei ar fi un neajuns. Mi-a plăcut modul cum este dispus în pagină textul, chiar dacă nu este ceva cu totul nou. Mă refer aici la dispunerea în pagină a versurilor scrise cu italice și a semnelor \"electrocardiogramei\". Acolo mi se pare a fi și băgăția de conținut a poeziei.
Rămâne mai greu să mă împac, și de această dată, cu manierismul, ce nu e probabil un neajuns, ci, la fel de posibil, o notă personală (un anumit timbru poetic, o voce pe care o regăsim trecând prin mai multe creații, un lexic recurent etc.)

Desigur, este nevoie, uneori, și de tonuri mai discrete, fiindcă aparenta absență a muzicii din final este bine suplinită de ritmul interior și de rima din emistihurile ultimului vers. Primele două versuri au sugestii multiple. Pot trimite și la taina împărtășaniei, și la madlena lui Proust. Mi se pare inspirată și imaginea celor trei punți: cea a gândului, care trece Pragul Preaînalt și cele care leagă parcă nesfârșirea abisului de cea a spațiului familiar.
Da, cred și eu că totul vine cumva dintr-un labirint, unde strălucirile pe unii îi mint, un Tezeu e înarmat cu floarea de hyacint, iar minotaurul pare un afiș obținut printr-un simplu print. Adică e, dincolo de dor, de mit, ceva de iubit-suferit. Interesantă este și aducerea fetiței cu chibrituri pe Plaja cu suflet. Da, o ușă în suflet, alta în poveste, o alta in prezent, alta în uitare etc.

Novalis și-a imaginat cândva floarea aceea și mă întreb dacă nu cumva este aceeași. Au visat-o mai mulți, mă tem însă că este floarea uitării, fiindcă, după ce o visezi, totul se duce în celălalt plan, până la o nouă regăsire.
Poate că polifonia va fi recuperată când va fi găsită \"scoica pierdută\". Se vor aduna în acele ritmuri și elocvența mutului, și auzul fin al surdului, și vederea colorată a orbului.

Dle Mureșan, și dumneavostră m-ați înțeles greșit. Voiam să spun că trebuia să scriu și despre această realitate, din păcate, mai puțin plăcută.

Domnule Sibiceanu, mă bucură faptul că ați găsit aici un text reușit.

\"În dimineața aceasta\", lucrurile par să fie văzute într-o nouă lumină, chiar și în aceea a sfârșitului. Senzația de vertij, de trans-formare a lumii sub impulsul unei mișcări interioare, pare a fi sugerată în mod plastic și de imaginea aspiratorului, un fel de moloh în miniatură. Mî bucură faptul că ai reușit, poate mai bine ca mine, să transfigurezi poetic o activitate domestică și, desigur, simbolistica \"aspiratorului\". Nu pot găsi ușor asemănări cu vreun stil poetic sau altul, totuși mi se pare că existaă unele similitudini cu texte de Cărtărescu sau inserții din suprarealismul deja clasicizat.
Sunt și imagini poetice care nu-mi plac, însă totul ține de gusturile mele, încât n-am să le numesc.
Văd o evoluție în ceea ce scrii anul acesta și îți urez să ai inspirația de a scrie texte tot mai bune.

Ecaterina, știu că se scrie \"mall\". În limba română, există și omonime.

Șerban Georgescu, \"momentul din fața semaforului\" se bazează pe transfigurarea poetică a ceva real. Știu că nu v-ați poticnit de un \"fofilac\" și nu l-ați luat prea mult în seamă.

Dle Mureșan, chiar versurile acelea (adică versurile 5 și 6) îmi pare rău că a trebuit să le scriu.

Cezara, încerc și eu să țin pasul. Nimic nu e pierdut.

Yannelis, pentru că tot ai venit cu ritmuri \"eminesciene\" și fiindcă mă gândesc la post-scriptum, citez niște versuri ale Poetului:
\"E împărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu;
Unii viață dau problemei,
Ceilalți o cumpănesc și-o scriu.\"

Sunt onorat de vizita domniilor voastre!

Versul penultim am vrut să-l citesc așa: \"prietenii m(i)-au dăruit verbul(ui) (a) Fi\". Parcă versul final ar fi mai adecvat ca o notă la text.

Vasile Mihalache, tu știi că am mai multe registre în care scriu și că această \"eminesciană\" e mai degrabă o nouă întoarcere, din perspectiva unui postmodernism întârziat, la izvoarele poeticului. Îți mulțumesc pentru apreciere!
Cu același respect,
George Pașa

Să-mi fie scuzate unele repetiți și tautologii.

Aici, da, este un text scris cu multă sensibilitate. Parcă ai pleca de la renumitul vers eminescian: \"Și-n stingerea eternă dispar făr de urmă.\" Deși, la o lectură superficială, se poate crea impresia de lucruri deja spuse, deja auzite, totuși este impresionantă această situare a ființei undeva, în miezul ființării, acolo, de unde se simte mai bine și finalul unei piese cu actori ce mimează trăirea, și suavitatea crinului, și apusul soarelui. Totul, în opinia mea, trebuie citit și ca o participare a ființei la această perpetuă stingere. Pentru că numai din acest contrast se naște și lumina. Până la urmă, menirea există undeva, dincolo de apus.

Apare și aici repetiția, dar mi se pare inspirată pentru construcția unui text concis, dar inspirat, eliberat de tropi, care lasă în urma sa impresia unei reușite estetice.

Sunt cam multe repetiții supărătoare în comentariul meu, de genul: \"mi se pare...\"

Tot pretextul pentru poetizare pare a fi acel triunghi \"rămas nerezolvat\". O anodină problemă școlară tulbură apetența eroinei pentru matematici, de aceea, nelămurită, ea se adresează \"bătrânului paznic de far\". Explicațiile fetei au și pasaje amuzante, ceva de genul: uite cârpa, nu e cârpa sau uite fata, nu e fata!
După mine, poezia ar începe de la strofa:
\"și apoi
mai vreau să poetizăm
despre sinus și cosinus
în aria triunghiului curbiliniu
cu hărțile plajei cu suflet
din jumătațile inegale ale Infinitului\".
Penultima strofă e un răspuns al \"bătrânului\" la dilema fetei.

Tot în opinia mea, poezia pierde prin acele pasaje explicative. Cred că această îmbinare a narativului cu liricul ar fi trebuit să aibă și paragrafe \"de tranziție\", adică un fel de struțocămile care să zboare măcar la o palmă de pământ. Pentru că mi se pare un salt prea brusc de la cotidian la \"rarefierea lirismului pur\". Până la rotunjirea colțurilor mi se pare că vor mai fi multe rostogoliri pe trepte.

Sigur, sunt numai ideile cuiva care nu pretinde că ar fi vreo faimoasă cutie de rezonanță a poeticului.

Cu stimă,
George Pașa

Doamnă Mamier, nu știu cât de \"ambițios\" e \"proiectul\" acesta, dar este adevărat că dintotdeauna, poate nu în mod conștient, poezia a căutat contopirea cu sufletul universal. Dacă este o dedicație, fără îndoială că s-a avut în vedere și referirea la un alt tărâm poetic, mult mai familiarizat cu vocea mării.

Maria, nu am dorit nicidecum să fiu în dezacord cu tine, ci am remarcat unele inconsecvențe stilistice ale acelui text mai vechi al meu, cum ar fi prea multele metafore în genitiv și chiar două genitive la rând. Sigur, ideile îmi sunt și acum dragi. Cât despre volumul de versuri, mă poți contacta, când ai timp, la adresa: georgepasa2@yahoo.com

Vă mulțumesc pentru semnele de lectură!

Alexandru, nu am răspuns părerii tale despre utilizarea sau nu a acelor pauze după slash. În titlu, am preferat să scriu: \"mare/ text\", deși în loc de \"și/ sau\" ar fi mers mai bine o cratimă între cuvinte. Dar nu ar mai fi fost atunci justificate cel două versuri de început ale primelor două strofe. În ceea ce privește pauza din cuvântul \"fior(duri)\", nu s-ar justifica, ținând cont că am insistat asupra cuvântului \"fior\" (putând fi citit, doar opțional, \"fiorduri\"). Dacă le-aș fi separat prin pauză, ar fi rămas, în opinia mea, cuvântul \"duri\" ca opțiune.

Ioan-Mircea, acum vreo trei ani și jumătate, scriam un text în care spuneam în final: \"aștept încolțirea în voi\". Se pare că această \"germinație lentă\" a adus, în cele din urmă, și rodul.

Alexandru, în primul rând trebuie să îmi retrag acele cuvinte spuse odată, la supărare, conform cărora nu m-ar interesa nicidecum părerile tale. Și aș face acest gest, indiferent dacă părerile tale ar fi fost negative. Pentru că am făcut pasul spre ceea ce scrii mai bine și ar fi absurd să resping aprecierile tale. Mai ales că nu meriți acest lucru și ai coloană vertebrală. Am înțeles de ce ai găsit aici un text mai reușit. Și mie mi se întâmplă, la o primă lectură, să-mi placă unele texte, fără a ști să spun clar de ce anume. Sunt puține poezii în literatura lumii pe care să le apreciez altfel decât în ansamblu sau prin anumite secvențe din ele. Dacă descompui, la rece, întregul, vezi o serie de fisuri.

Maria, tu, ca o culegătoare de scoici, ai așezat alături două texte aparținând unor autori diferiți și ai încercat să le aduci în lumină punctele comune. Sincer, abia acum văd mai clar câte hibe are textul meu de acum 4 ani. Bine că nu l-am inclus în volum!

Petru Teodor, sunt onorat de comentariul dumneavoastră.

\"în cazul\", \"trăire a poeziei\"

Emilia Z(ăinel), ceea ce n-ai înțeles este că, în textul de față, \"ceva\" este un pre-text pentru altceva. În plus, cu un deficit de trăire și de experiență în analiza de/ pe text, nu poți ajunge la experiența autentică a identificării cu textul (sau, mă rog, aici, cu pre-textul). Între limbă și gândire, există o relație strânsă, de aceea, slaba cunoaștere a tainelor unei limbi (îb cazul de față, româna) nu poate duce decât la eșecuri de înțelegere și de interpretare. N-am găsit niște argumente coerente, dimpotrivă, niște bâlbâieli agramate, datorate, probabil, și frustrării, nu numai necunoașterii limbii române.
În consecință, nu văd de ce ar trebui să vin cu explicații suplimentare pentru lexemul \"ceva\" și de ce adjectivul nesfârșit este inadecvat în context. A, că asemenea adjective, în opinia unora (care vor să limiteze vocabularul poetic românesc la câteva cuvinte neaoșe, o puzderie de barbarisme și la interjecții din belșug), ar fi perimate este cu totul altceva. Nu înseamnă că eu nu mai scriu și texte slabe. Drept dovadă că am și creat un \"atelier albastru\".
Eu nu îți recomand, ca alții, lectură cât mai multă (deși, neîndoielnic, este necesară), fiindcă nici aceasta nu poate suplini deficitul de trăie a poeziei.
Mult succes!
P.s. Altădată nu mă voi mai obosi să îți răspund.

Katia, îți mulțumesc pentru lectură și, în special, pentru imaginea deosebit de sugestivă.
Ioan, ca de obicei, comentariile tale în versuri depășesc textul aflat deasupra numai prin așezarea sa. Pe \"scara fără nume\" \"am urcat\" deseori. Sper că mă vei ierta că nu am reușit un text mai bun.

Maria, în fulguranta noastră trecere pe acest pământ, știm că doar pe partea nevăzută a orelor se dezvăluie totul.
Îți mulțumesc pentru comentariul sensibil!
Cu respect,
George Pașa

Este aici un interviu bine realizat, cu intrebări care stimulează pe intervievat. Răspunsurile lui Dan Puric sunt în măsură să dea de gândit oricui mai are măcar o fărâmă de respect pentru valorile spiritualității românești. Am desprins de aici unele enunțuri antologice (selectate și de autorul interviului):
\"Valoarea a fost lăsată de izbeliște, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură.\"

\"Cum spuneam, oamenii noștri politici – haimanalele politice, de fapt – n-au mai avut nevoie de legitimarea prin artă.\"

\"Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de bășcălie, care desacralizează totul. Bășcălia este de tip ateu, neantizant, ea își bate joc de orice fel de valori și repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparține omului mic, a ieșit în față.\"

\"Noi, ca popor, pentru a supraviețui, trebuie să ne retragem în munți - în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul.\"

Ce mi se pare, în primul rând, demn de a fi remarcat este pledoaria pentru responsabilitate și pentru valoare, într-un limbaj simplu, care merge la sufletul ascultătorului/ cititorului. Este altceva decât agresivitatea falselor valori care ni se impun prin \"mecanismele pieței\" sau prin unii \"promotori\" culturali.